Bucuresti - 04 aprilie 2012
-
CFR S.A., administratorul infrastructurii din România responsabil pentru infrastructura feroviară publică, a semnat un contract în valoare de 248 de milioane Euro cu un consorţiu al cărui lider este compania Alstom, privind echiparea tronsonului Frontieră – Curtici - Arad (41 km de linie dublă) cu sistemul de semnalizări ERTMS Nivel 2 şi modernizarea liniei de cale ferată pentru atingerea unei viteze de 160 km/h pentru trenurile de pasageri, respectiv 120 km/h pentru trenurile de marfă. Partea care îi revine companiei Alstom din contract reprezintă 69 milioane Euro, pentru furnizarea sistemelor de electrificare şi semnalizare.
Consortiul va furniza şine noi şi va executa modificări în configuraţia căii pe o lungime de 41 km, precum şi patru statii, printre care Arad şi Curtici. Alstom va livra sistemul de electrificare pentru aproximativ 100 km de cale ferată, linie desfăşurată, incluzând o substaţie de tracţiune electrică şi o nouă linie de contact. Alstom este, de asemenea, direct responsabil pentru furnizarea întregului sistem de semnalizare, inclusiv centralizarea electronică pentru toate staţiile, Sistemul Automat de Protecţie a trenului ERTMS/ETCS Nivel 2[1] şi Centrul de Control al Traficului. Bazată pe sistemul Atlas 200 dezvoltat de Alstom, solutia pentru sistemul de semnalizare include aplicaţiile Smartlock (o soluţie automată computerizată de centralizare electronică) şi Iconis (un centru de control integrat cu tehnologie avansată, care include sistemul automat de management al traficului ATS - Automatic Train Supervisio (Supraveghere Automată a Trenului)– si SCADA - Supervisory Control And Data Acquisition (Sistem de Telemecanică Energetică)).
“Acesta este primul proiect de semnalizare pentru Alstom în România. Mai mult, Alstom este compania care va dezvolta primul sistem centralizat de control al traficului din România. Sistemul va fi amplasat la Arad şi va gestiona întregul trafic de la graniţa cu Ungaria spre Curtici, Arad, Savârşin şi Timişoara,” afirmă Gabriel Stanciu, Director General al Alstom Transport. “Acest proiect va facilita şi spori traficul feroviar pentru clientul nostru pe Coridorul IV. Suntem mândri că CFR ne-a incredinţat acest proiect şi vom răspunde tuturor exigentelor clientului.”
Despre Alstom Transport
Promotor al mobilitatii sustinute, Alstom Transport dezvoltă şi comercializează cea mai completă gamă de sisteme, echipamente şi servicii din domeniul feroviar. Alstom Transport gestionează sisteme de transport complete, inclusiv material rulant, sisteme de semnalizare şi infrastructură, şi oferă soluţii la cheie. Alstom Transport a înregistrat vânzări de 5,6 miliarde Euro în anul fiscal 2010-2011, fiind prezentă în peste 60 de ţări şi având 25.500 de angajaţi.
Contact presă
Riccardo Pierobon – Tel +33 (0)1 57 06 87 46 riccardo.pierobon@transport.alstom.com
Dominik Beyer– Tel: +49 621 329 1537 – dominik.beyer@power.alstom.com
Website: www.alstom.com/transport
http://www.alstom.com/transport/
Cuvinte cheie:
Alstom furnizor CFR