Bucureşti - 29 septembrie 2009
-
În perioada 30 septembrie – 3 octombrie 2009, în cadrul complexului expoziţional ROMEXPO – Pavilionul 13 – are loc primul târg din România dedicat exclusiv obiectelor promoţionale.
GIFTS SHOW reprezintă o sursă de inspiraţie pentru agenţiile de publicitate, dar şi pentru toţi oamenii de marketing şi PR.
Într-o perioadă de criză obiectele promoţionale se pot dovedi o investiţie profitabilă, deoarece cu mijloace relativ reduse puteţi ajunge uşor la inima şi în mintea partenerilor şi clienţilor dumneavoastră. Expozanţii GIFTS SHOW sunt gata să demonstreze vizitatorilor cum simple obiecte se pot transforma în cadouri de neuitat.
Inspiraţi de puterea de seducţie a cadourilor, GIFTS SHOW a organizat Concursul Naţional de Obiecte Promoţionale, unde producătorii, importatorii şi furnizorii de obiecte promoţionale din România s-au întrecut în propuneri haioase pentru cele două secţiuni ale concursului: „Cadouri pentru şefi de stat”, respectiv „Cadouri isteţe pe timp de criză”. Festivitatea de premiere va avea loc în cadrul Serii de Gală.
Vă aşteptăm la GIFTS SHOW!
.
Cuvinte cheie:
târg obiecte promoţionale cadouri