Bucureşti - 22 septembrie 2009
-
SCA Duţescu şi Asociaţii, în calitate de avocaţi ai SALINK LIMITED, acţionar semnificativ al SC AMONIL SA, am transmis astăzi în numele clientului nostru către consiliul de administraţie al emitentului SC AMONIL SA o solicitare atât privind convocarea unei adunări generale extraordinare a acţionarilor societăţii cât şi o solicitare de convocare a adunării generale ordinare a acţionarilor.
Adunarea generală extraordinară a acţionarilor are drept scop găsirea unor mijloace legale prin care să poată fi evitată executarea silită asupra unor active importante ale companiei. SALINK LIMITED a propus în acest sens majorarea capitalului social al societăţii cu suma reprezentând debitul înregistrat de SC AMONIL SA în acest moment. De asemenea, am cerut introducerea pe ordinea de zi a dezbaterii şi adoptării unei hotărâri cu privire la raportul de audit suplimentar ce urmează a fi întocmit de către auditorul financiar independent al societăţii referitor la contractele încheiate începând cu 01.07.2007 până în prezent de către SC AMONIL SA cu SC Interagro SA, SC INTERGAZ SRL, Zalois LTD şi Jovline LTD, precum şi cu orice alte persoane implicate cu acestea, dar şi a tuturor contractelor încheiate în aceeaşi perioadă privind furnizarea şi procesarea gazului metan şi a contractelor privind vânzarea producţiei realizate de companie.
În ceea ce priveşte ordinea de zi a adunării generale ordinare a acţionarilor a cărei convocare s-a solicitat de asemenea, aceasta cuprinde alegerea Consiliului de Administraţie prin metoda votului cumulativ.
Totodată, Salink Limited a solicitat Consiliului de Administraţie al SC AMONIL SA să înceapă de urgenţă negocierile cu creditorul societăţii, cu informarea executorului judecătoresc, în vederea amânării executării silite asupra activelor Amonil SA până la data efectuării majorării de capital aflată pe ordinea de zi a adunării generale extraordinare a cărei convocare s-a solicitat, aşa cum am arătat mai sus.
Solicitarea de convocare a adunărilor generale a fost efectuată în contextul iminenţei executării silite asupra activelor AMONIL SA care urmează să aibă loc în data de 06.10.2009.
SALINK LIMITED îşi exprimă speranţa că principalii acţionari AMONIL SA, inclusiv societăţile de tip off shore Jovline LTD şi Zalois LTD înţeleg momentul extrem de dificil în care se găseşte compania şi vor contribui la adoptarea deciziilor necesare, propuse de societatea noastră, pentru salvarea SC AMONIL SA de la lichidare.
În acelaşi timp, credem că, având în vedere şi solicitarea noastră de convocare a adunării generale, actualul consiliu de administraţie trebuie să întreprindă imediat toate demersurile legale pentru amânarea licitaţiei stabilite în vederea vânzării bunurilor mobile ale AMONIL SA.
Credem că este extrem de important efectuarea tuturor eforturilor pentru evitarea vânzării la licitaţie a bunurilor mobile ale companiei şi a lichidării acesteia şi din perspectiva împiedicării naşterii unei grave probleme sociale în municipiul Slobozia prin trimiterea în şomaj a salariaţilor societăţii AMONIL SA.
SCA Duţescu şi Asociaţii
Avocat Cristian Dutescu
Societate Civila de Avocati “Dutescu si Asociatii”
Bucuresti, str. Popa Rusu nr. 9, parter, ap. 2, Sector 2
Tel. 0311.048.046
Fax. 0311.048.045
Cuvinte cheie:
Duţescu şi Asociaţii avocatură