Modificări în conducerea companiei Prospecțiuni

02 iulie 2015, 05.36 - Afaceri   Energie   Petrol  

Bucureşti - 02 iulie 2015 -

Consiliul de Administrație al Prospecțiuni a luat act de demisia depusă de Gehrig Schultz din funcțiile de Președinte al Consiliului de Administrație și Director General al companiei, decizie înaintată în cadrul ședinței din 1 iulie 2015.

Hotărârea de a parasi compania a avut la bază motive personale, independente de activitatea societății. Membrii Consiliului de Administrație îi mulțumesc pentru contribuția adusă în ultimii șapte ani, precum și pentru promovarea companiei în mediul internațional ca un important furnizor de servicii geologice și geofizice.

“Sunt mândru de asocierea cu Prospecțiuni timp de șapte ani și mulțumit de realizările companiei în tot acest timp. Doresc mult succes noii echipe de management!", declară Gehrig Schultz în legătură cu anunțul său.

Conform hotărârii din data de 1 iulie, conducerea Prospecțiuni va fi preluată de către Nicolae Petrișor, numit în funcția de Președinte al Consiliului de Administrație și de Marius Milea, noul Director General al companiei. Nicolae Petrișor a fost implicat în dezvoltarea și managementul companiei încă din anul 2000, de la privativarea instituției, în ultimii 8 ani având și calitatea de membru al Consiliului de Administrație. Marius Milea are o experiență de peste 30 de ani în cadrul Prospecțiuni, în diferite funcții de conducere, cea mai recent fiind de Director de Producție, din 2000 până în prezent.

Despre Prospecțiuni

Prospecțiuni este o companie românească de tradiție și un important furnizor internațional de servicii geologice și geofizice. Sediul central din București reprezintă o localizare strategică, pentru a oferi servicii în Europa Centrală, de Sud și de Est, precum și în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Cu 65 de ani de experiență în industria de petrol și gaze din România, Prospecțiuni a derulat cu succes proiecte de achiziție de date geofizice în întreaga țară, contribuind la dezvoltarea economică și energetică a acesteia.

.

Cuvinte cheie:  Prospecţiuni  modificare  conducere  

Imagini

Modificări în conducerea companiei Prospecțiuni

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.