Bucuresti - 29 mai 2015
-
Mediafax Foto, liderul pieţei româneşti de fotografie de presă, organizează, pentru a doua oară, expoziţia „Best of”, în marja TIFF, pasionaţii de fotografie fiind aşteptaţi începând de vineri, 29 mai, la Cluj-Napoca, la TIFF in locatia „TIFF Lounge” - Piata Unirii, pentru a admira cele mai reuşite fotografii ale anului trecut.
Astfel, cu ocazia TIFF 2015, Mediafax Foto păstrează tradiţia şi duce pentru a doua oară consecutiv expoziţia la Cluj-Napoca, în inima Transilvaniei, tema expoziţiei fiind de această dată socială: „Oamenii de lângă noi”.
Începând de anul trecut, Mediafax Foto a ales să se asocieze cu TIFF - un puternic brand din lumea culturală şi să ajungă şi la pasionaţii de fotografie din ţară. Expoziţia va fi disponibilă până la sfârşitul festivalului, fiind aşteptaţi toţi iubitorii de fotografie, profesionişti şi amatori.
Expoziţia este concepută ca o selecţie de 30 de fotografii în format 80X60, fiind alese cele mai reprezentative şi spectaculoase imagini realizate de fotoreporterii şi colaboratorii Mediafax Foto în care au fost surprinse trăiri si sentimente ale oamenilor, de la copii până la bătrâni.
Dacă expoziţia de anul trecut a încântat participanţii la TIFF cu imagini surprinzând povestea lui 2013 şi a acoperit domenii variate, acum conceptul a fost schimbat şi selecţia a avut ca principal criteriul cel social, încercând să redăm viaţa oamenilor în cele mai diverse ipostaze. Fotografiile au fost realizate atât în timpul unor evenimente ale anului trecut (proteste de stradă, competiţii sportive, etc.), cât şi în momente diferite, fără legătură directă cu vreo manifestare.
„Această expoziţie este dedicată omului mai puţin cunoscut de lângă noi, pe care poate nu îl observăm, dar pe care fotoreporterii Mediafax Foto îl surprind în momente inedite ale vieţii. Nu este o expoziţie de fotografie de news, ci una cu puternică amprentă socială, multe dintre imagini fiind opera personală a fotografilor noştri, nu neapărat ca o cerinţă specifică jobului. Cu toate că trăim într-o perioadă de explozie a fenomenului fotografic, în care tehnologia reuşeşte să transforme pe aproape oricine într-un fotograf, Mediafax Foto doreşte să arate că fotografia de presă realizată profesionist rămâne întotdeauna de actualitate, căutată şi apreciată”, a declarat Marius Smădu, coordonatorul Departamentului Mediafax Foto.
Fotoreporterii Mediafax Foto se află întotdeauna în mijlocul evenimentelor şi surprind cadre de istorie şi momente inedite din viaţa omenilor pe care le captează şi transmit fară să modifice sau denatureze realitatea, adăugând de fiecare dată un strop de artă în fiecare cadru tras.
Despre Mediafax Foto
Mediafax Foto este liderul pieţei româneşti de fotografie de presă. Departamentul foto s-a dezvoltat în cadrul Agenţiei de presă Mediafax din 1995 şi furnizează zilnic cel mai consistent flux de fotografie de eveniment românesc, asigurând conectarea presei locale şi naţionale la cele mai relevante evenimente petrecute zi de zi în România. Imaginile Mediafax Foto sunt preluate în fiecare zi de cele mai importante publicaţii din ţară – presă scrisă, online şi televiziune. Arhiva foto online a Mediafax conţine peste 400.000 de imagini de la cele mai importante evenimente care au avut loc în România, din 1990 până în prezent.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să îl contactaţi pe Florin Ciobanu, Brand Manager Mediafax Foto – florin.ciobanu@m.ro | 031.82.56.129
Cuvinte cheie:
expozitie foto TIFF