Bucuresti - 27 mai 2015
-
De asemenea, România a devenit a şasea ţară din Europa după numărul de job-uri create de investiţiile străine, cu un număr record de 10.892 noi locuri de muncă în 2014
În 2014 în Europa au fost investite 305 miliarde USD, ceea ce reprezintă o creștere de 36% de la an la an
Marea Britanie, Germania și Franța rămân destinațiile europene preferate pentru investițiile străine directe (FDI), iar Turcia intră în Top 10
România urcă pentru prima dată în top 15 cele mai atractive ţări din Europa privind numărul proiectelor cu investiţie străină atrase în 2014, conform raportului anual EY - European Attractiveness Survey, care a sondat opiniile a 808 executivi de top. Dacă în 2014, în acest clasament erau prezente ţări ca Polonia, Serbia şi Republica Cehă, anul acesta singura ţară din Europa Centrală şi de Est care mai este prezentă în top 15 alături de România este Polonia. Astfel, România a reuşit să atragă 62 de proiecte FDI în 2014, cu 19% mai mult decât în 2013.
În plus, România a devenit a şasea ţară din Europa după numărul de job-uri create de investiţiile străine, devansând Spania, Turcia şi Slovacia. Cu un număr record de 10.892 noi locuri de muncă generate de investiţiile străine, ţara noastră a atras practic aproape la fel de multe job-uri noi ca Germania, înregistrând o creştere de 77% a numărului job-urilor create prin FDI faţă de anul trecut.
„România are o creştere a FDI superioară celorlalte ţări europene. Investitorii străini se uită cu interes către ţara noastră, dar de multe ori din perspectiva forţei de muncă ieftină care există aici. Important este ca în perioada următoare să depăşim această percepţie şi să atragem acele investiţii care generează locuri de muncă înalt calificate şi bine plătite şi care să motiveze specialiştii români să rămână în ţară şi să producă plus-valoare aici”, declară Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România
Europa de Vest este cea mai atractivă destinație pentru investiții, devansând China și America de Nord în 2014
Investiţiile străine directe ating un nou record în Europa, cu 305 miliarde USD atrase în regiune în 2014, înregistrând o creștere de la an la an de 36%, în pofida încetinirii creşterii globale. În cursul anului trecut, 43 de ţări europene – inclusiv Rusia şi Turcia – au atras un număr de 4.341 de proiecte, marcând o creştere de 10% faţă de 2013 şi generând un număr de 185.583 de locuri noi de muncă (+12%).
Conform studiului EY, Europa de Vest a atras 50% din investiţiile globale în anul 2014, un procent în creştere faţă de 45% cu un an înainte. Europa de Vest devine astfel cea mai atractivă destinație pentru investiții și depăşește China care a cunoscut o scădere de 6% a numărului de proiecte, ajungând la 38% în 2014. Creşterea procentului investiţiilor derulate în America de Nord, care a ajuns la 39% faţă de 31% în 2013, a plasat regiunea pe locul doi în topul atractivității, împingând China pe locul al treilea.
Clasificare după ţară şi oraş: Cine câştigă cursa europeană a atractivității?
Mai mult de jumătate din proiectele de investiții străine directe (52%) şi peste 30% din locurile de muncă generate de acestea în Europa au fost adjudecate de trei destinaţii europene: Marea Britanie, Germania şi Franţa.
Marea Britanie continuă să ocupe prima poziție în privința proiectelor FDI şi a locurilor de muncă generate. Turcia intră în top 10 destinaţii atractive pentru investiții după numărul de proiecte FDI, ocupând locul nouă şi înlocuind Finlanda pe această poziţie. Pe celelalte poziții în top 10 sunt prezente: Spania, Belgia, Olanda, Polonia, Rusia şi Irlanda.
Capacitatea de redresare economică și de creştere, avantajele competitive, abilitatea de crea un mediu favorabil de dezvoltare companiilor new-age şi de a comercializa idei care să schimbe destinele a milioane de oameni reprezintă câteva dintre motivele pentru care oraşele europene atrag investiții străine directe. Londra ocupă prima poziţie în top 10, urmată de Paris şi Berlin. În top 10 oraşe atractive pentru investiții sunt incluse trei oraşe din Germania – Berlin, Frankfurt şi Munchen – precum şi două oraşe din Spania – Barcelona şi Madrid.
Europa Centrală şi de Est, Rusia şi Turcia concentrează împreună mai bine de jumătate (52%) din numărul total de locuri de muncă generate de FDI la nivel european – 96.087 de locuri de muncă – şi depăşesc ca pondere Europa de Vest.
Sectoare cheie pentru FDI în Europa
Revenirea economică, deprecierea monedei euro şi scăderea preţurilor la energie au contribuit la revenirea interesului pentru sectorul de producție din Europa. Împreună, toți aceşti factori au generat o creştere de 20% a proiectelor de investiții străine directe şi a locuri de muncă din sectorul de producţie.
Alimentate de redresarea sectorului industrial şi de explozia comerţului electronic, operaţiunile de logistică şi cele de execuţie au cunoscut şi ele o creştere de 27%. Serviciile au avut o evoluție diferită, în funcție de sectoarele de activitate din care au provenit: serviciile de software au înregistrat o creştere de 27% a proiectelor de investiții atrase, serviciile de intermediere financiară – o creştere de 37%, iar operaţiunile de back-office – o creştere de 15%, marcând creşteri puternice comparativ cu serviciile de afaceri care au înregistrat o scădere de 24% şi cele de cercetare şi dezvoltare, cu o scădere de 1%.
Cei mai mari investitori
În contextul în care investițiile companiilor europene reprezintă jumătate (51%) din proiectele FDI din Europa, iar cel al multinaţionalelor americane un sfert (25%), companiile din China le-au depăşit în investiții pe cele din Japonia şi au devenit al cincilea cel mai mare investitor în Europa în 2014. Cu un număr de 210 proiecte și o creștere de aproape 40% faţă de anul anterior, investiţiile chinezeşti în Europa sunt rezultatul politicilor derulate de guvernul chinez de promovare a investiţiilor externe ca modalitate de achiziţionare de tehnologie, mărci şi resurse din afara ţării pentru a stimula piața internă de producţie şi a serviciilor cu mare valoare adăugată.
Cum poate deveni Europa cea mai atractivă destinaţie pentru investiţii?
Conform studiului EY, 59% dintre investitori sunt încrezători în perspectivele de dezvoltare a Europei în următorii trei ani, însă, doar 32% dintre directorii executivi au planuri de stabilire sau extindere a operaţiunilor în Europa în următorul an, în timp ce 64% nu au niciun plan.
Pentru a valorifica această redresare economică, investitorii îşi doresc eliminarea obstacolelor care împiedică dezvoltarea unui mediu de afaceri eficient – cum ar fi birocraţia excesivă şi creşterea lentă, care sunt încă percepute drept obstacole majore. De asemenea, ţările europene trebuie să-și consolideze procesul de flexibilizare a pieței muncii, să simplifice reglementările şi să genereze medii de afaceri prietenoase.
Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România adaugă: "Un mediul de business stabil, capacitatea de cercetare şi inovare, precum şi piaţa internă reprezintă cele mai importante puncte de atracţie ale Europei în termeni de investiţii. Transformările din domeniul digital, al sănătății şi al energie au potenţialul de a alimenta revenirea Europei ca cea mai atractivă destinaţie pentru investiţii în următorii ani."
Raportul European attractiveness survey este disponibil integral aici.
Despre European attractiveness survey
Studiul EY analizează atractivitatea unei regiuni sau a unei ţări anume în termeni de destinaţie de investiţii, şi este întocmit cu scopul de a ajuta companiile să ia decizii de investiţii, dar şi guvernele să îndepărteze barierele din calea creşterii economice. Metodologia în doi paşi analizează atât realitatea, cât şi percepţia legate de ISD în ţara sau regiunea respectivă.
Rezultatele obţinute se bazează pe opiniile exprimate de paneluri reprezentative alcătuite din lideri de opinie şi factori de decizie internaţionali şi locali: directori financiari (48%), directori comerciali şi de marketing (16%), directori, vicepreşedinţi seniori sau COO (9%), directori de investiţii (7%), directori executivi (6%), directori de dezvoltare (5%), preşedinte, chairman sau CEO (3%), directori de strategie (3%), directori de comunicare (2%), directori de resurse umane (1%), directori de afaceri internaţionale şi directori de export (1%).
Atractivitatea unei locaţii este definită ca o combinaţie de imagini, încrederea investitorilor şi percepţia asupra unei ţări sau capacitatea zonei de a oferi cele mai competitive beneficii pentru ISD. Sondajul a fost realizat de Institutul CSA în perioada ianuarie - februarie 2014, prin interviuri telefonice pe un grup reprezentativ format din peste 808 factori de decizie internaţionali.
Despre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.
Contact: Elena Badea
Companie: EY România
Tel: +40 21 402 4000
E-mail: elena.badea@ro.ey.com
Cuvinte cheie:
Romania top investitii