Bucuresti - 27 mai 2015
-
Televiziunea Română va difuza sâmbătă 30 mai, orele 22.10, pe canalele TVR1 și TVR HD, spectacolul Kaash, prezentat de Akram Khan Company, pe scena Teatrului Național București, în cadrul ediției din 2015 a Întâlnirilor JTI. Astfel, spectacolul „care a zguduit lumea”, așa cum titra „The Daily Star” după premieră, va putea fi urmărit de toți iubitorii dansului contemporan din România, și de cei care nu au reușit să fie prezenți în sala Teatrului Național, dar și de cei care vor să-l revadă.
Spectacolul difuzat de TVR și prezentat de Akram Khan Company pentru prima dată în România pe 8 și 9 mai, este noua versiune a Kaash, care a avut premiera internațională anul trecut. Când a fost lansat inițial, în 2002, Kaash (cuvântul hindus pentru „dacă”) a fascinat deopotrivă publicul și criticii. "Kaash te face să tremuri de emoție", scria „Daily Telegraph”, în timp ce „Times of London" sublinia „expresivitatea superb sincronizată". „The Guardian" a văzut Kaash ca pe o explorare a Universului în 55 de minute, caracterizându-l pe Akram Khan drept o „stea întunecată a dansului”.
După cum explică Akram Khan, directorul artistic al Akram Khan Company, „zei hinduși, găuri negre, cicluri temporale indiene, creație și distrugere” au reprezentat punctele de plecare pentru Kaash, continuând încercarea de a clădi punți între dansul contemporan și dansul clasic indian Kathak. Cei cinci dansatori, provenind din culturi diferite (două dansatoare gemene englezoaice, dar originare din Barbados, o dansatoare născută în insula Reunion și formată în Franța, doi dansatori născuți la capete opuse ale lumii - Coreea de Sud și Italia), au adus un plus de energie spectacolului reluat cu noua trupă. Iar valului de aprecieri din întreaga lume i se alătură spectatorii din România.
„Am văzut aseară un spectacol cu o forță impresionantă, mișcări fluide. Un spectacol interesant – de la lighting design la muzică. Dansul contemporan are puterea de a genera confluențe spirituale, de a uni culturi și energii opuse. De această dată, dansul indian Kathak s-a contopit cu dansul contemporan, fiind pus în cea mai expresivă lumină de către dansatorii cu personalități diferite”, a scris Ionuț Vulpescu, ministrul culturii, pe blogul său, despre Kaash.
Adrian Tibu, director al Teatrului Gong din Sibiu: „Un spectacol de acest gen te revitalizează. E o adevărată bucurie să vezi un exercițiu de sincronizare atât de poetic și bine structurat tehnic. Excepțional”.
Radu Afrim, regizor de teatru și fotograf: „Plec acasă după acest spectacol cu o infuzie de energie, cu o mare bucurie. Mi-ar plăcea să văd pe scenele noastre mai multe spectacole de dans contemporan de acest gen, și românesc, și străin. A fost energetic, mistic și în același timp, senzual”.
Akram Khan Company este una dintre cele mai inovatoare companii de dans din lume, cu o prezență internațională majoră și turnee care se adresează culturilor de pe întregul glob. Akram Khan a obținut numeroase premii internaționale de dans, ca de exemplu Premiul Olivier, în 2012. Artistul este în prezent profesor la Universitatea de Arte din Londra, colaborează cu Teatrul Sadler’s Wells din Londra, Grenoble din Franța și, de asemenea, cu festivaluri importante din întreaga lume.
Nu ratați spectacolul Kaash, sâmbătă, orele 22.10, pe TVR1 și TVR HD!
Inaugurate în anul 2000, de celebra companie de balet "Bejart Ballet Lausanne", Întâlnirile JTI, în parteneriat cu TVR, au găzduit dansatori, coregrafi și companii de balet celebre: Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Cullberg Ballet, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet din San Francisco, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui.
Evenimentul Întâlnirile JTI a fost organizat și în acest an de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.
.
Cuvinte cheie:
Kaash difuzare TVR