Bucuresti - 11 mai 2015
-
Pe data de 31 mai anul curent, în Parcul Titan, lacul IOR se desfăşoară concursul de pescuit sportiv pentru copii “Cupa Arrow - 1 iunie”.
Acest eveniment este organizat începând din anul 2004, în fiecare an de firma noastră, se află la a XI-a ediţie, având înscrişi de fiecare dată copii în limita a 250 locuri, cu vârste cuprinse între 4-14 ani, pescari sau doritori să înceapă desluşirea tainelor acestui sport minunat, fiind considerat cea mai amplă acţiune de acest gen dedicată celor mici de 1 iunie având drept scop promovarea acestui sport în rândul copiilor, apropierea lor de natură şi educarea lor în spirit ecologic. Întrucât fiecare din cei 250 de copii este însoţit (regulă obligatorie) de cel puţin un membru al familiei (părinte, bunic sau frate mai mare de 14 ani), estimăm că audienţa la acest eveniment se ridică (cu aproximaţie) la 600 de persoane timp de 3 ore.
Acţiunea este non-profit, înscrierea la această competiţie fiind gratuită.
Toţi participanţii primesc echipament din partea firmei Arrow Internaţional şi sunt împărţiţi pe două categorii de vârste, 4-10 ani şi 11-14 ani. La sfârşit, pentru că totuşi este o competiţie, se acordă premii celor care au fost mai răbdători sau norocoşi.
Concursul se desfăşoară între orele 8-11 şi se vor folosi doar echipament oferit de organizator, iar la final pentru că totuşi este un concurs, cei mai răbdători sau cei mai norocoşi, vor primi din partea organizatorilor premii ce constau în echipamente de pescuit performante.
Mai multe detalii şi înscrieri pe telefon 021.221.06.90 între orele 9-17.
Ne face o deosebită plăcere să anunţăm, că şi în acest an evenimentul organizat de noi este inclus în ceea ce se cheamă " Şcoala de pescuit pentru copii ".
"Scoala de pescuit pentru copii" este un proiect demarat în parteneriat A.P.S. (Asociatia Pescar Sportiv) şi P.P.T (revista "Pescuitul Pentru Toti"), se bucură de promovare din partea canalului tematic F&H şi site-ul www.răpitorimania.ro , incluzând pe lângă concurs, un program de vacanţă ce implică cursuri de iniţiere pentru cei mici şi partide de pescuit pe malul lacului unde se poate învăţa pescuitul sportiv.
Calendarul evenimentelor îl prezentăm după cum urmează :
• 31 mai – concurs Cupa Arrow – 1 iunie – 250 participanti între 4-14 ani.
• 15 iunie – 15 septembrie – Şcoala de Pescuit pentru Copii – cursuri de pescuit pentru copii pe malul lacului Titan (în fiecare sfârşit de săptămână).
Menţionăm că la fiecare ediţie ne-am bucurat de sprijinul autorităţilor, anul acesta din partea Primăriei Sector 3 şi am obţinut de fiecare dată acordul pentru desfăşurarea acestei manifestări.
Intenţia noastră vizează ideea, într-o primă etapă, de a aduce pe malul apelor, cât mai mulţor tineri prin intermediul concursurilor fără taxe, unde toată lumea este răsplătită. Astfel se realizează contactul cu sportul recrativ, cu mediul şi involuntar se conştientizează problemele imediate existente legate de acesta.
Natura văzută la televizor, în goana maşinii, ori pe bicicletă nu determină neapărat schimbarea atitudinii oamenilor faţă de mediu.
Pe de altă parte, câţi dintre noi cunosc faptul că România anilor ‘60-‘70 era una dintre cele mai puternice naţiuni din Europa la pescuit staţionar?
Nu toţi avem calităţi la fotbal, gimnastică sau tenis, dar sigur câţiva dintre cei mici, participanţi la acest program pot deveni campioni la pescuit sportiv .
.
Cuvinte cheie:
concurs copii pescuit sportiv