Bucuresti - 05 mai 2015
-
Cinci comunităţi rurale din tot atâtea judeţe ale ţării vor avea ocazia să înveţe cum se poate produce o parte din carburantul necesar funcţionării utilajelor din fermele proprii, folosind o plantă energetică care se poate cultiva pe terenurile agricole degradate.
Proiectul “Soluţii Eco-Inovatoare pentru Dezvoltare Rurală Durabilă” implementat de către Asociaţia Centrul de Biotehnologii Microbiene-BIOTEHGEN în parteneriat cu Fundaţia Terra Mileniul III și lansat astăzi propune valorificarea potenţialului terenurilor neexploatate, degradate sau nepotrivite culturilor agricole, prin cultivarea camelinei, o plantă „energetică” rezistentă și cu impact economic pozitiv. Uleiul produs din seminţele acestei plante poate fi folosit ca biocarburant care contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
În cadrul proiectului va fi înfiinţată o cultură demonstrativă de camelină, pe un teren de două hectare de unde se aşteaptă recoltarea a 4 tone de sămânţă. Din materialul recoltat se va produce biocombustibil, iar întregul proces va fi urmărit de către douăzeci de fermieri reprezentanţi ai celor cinci comunităţi rurale selectate.
Vor fi efectuate analize de calitate a solului înainte de însămânţare şi după recoltare, iar la finalul proiectului vor fi elaborate o broşură de promovare a culturii plantelor energetice şi una cu rezultatele proiectului. De asemenea va fi realizat şi un scurt film documentar în care vor fi prezentate modul în care se cultivă și recoltează camelină şi cum se produce biocombustibilul.
Camelina este o plantă cunoscută pentru potenţialul său energetic. Are o perioadă de vegetaţie de 85-95 zile datorită căreia poate fi cultivată cu succes în ţara noastră. Biocarburantul produs din camelină poate fi folosit în utilajele agricole sau alte vehicule diesel. Astfel orice mic agricultor poate să facă economii considerabile la consumul de carburant, folosindu-se de combustibil produs în propria ogradă.
Înfiinţarea culturii va avea loc la începutul proiectului, iar prima recolta se poate strânge în miezul verii, respectiv în prima jumatate a lunii iulie.
Rezultatul scontat al proiectului este creşterea gradului de informare şi conştientizare a comunităţilor rurale în legătură cu posibilitatea de a asigura o cantitate cât mai mare de bio-carburant din resurse proprii pentru efectuarea lucrărilor agricole proprii, prin utilizarea biocarburantilor din plante energetice şi valorificarea biomasei rămase pentru hrana animalelor.
Proiectul “Soluţii Eco-Inovatoare pentru Dezvoltare Rurală Durabilă” se desfăşoară pe o perioadă de 13 luni şi beneficiază de o finanţare prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, în valoare de 98 300 de euro din care 10 572 de euro reprezintă contribuția partenerilor.
Contact:
Lucian ŞTIRB
Fundaţia TERRA Mileniul III
0730.081.018
lucian.stirb@terramileniultrei.ro
http://terramileniultrei.ro/
Cuvinte cheie:
fermieri productie biocarburant