Bucuresti - 17 aprilie 2015
-
Peste 20 de autorităţi locale din ţara noastră vor beneficia în următorii 2 ani de asistenţă şi expertiză elveţiană în procesul de a deveni oraşe verzi, care îşi gestionează emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să reducă impactul negativ asupra climei.
Proiectul “Oraşe Verzi – Regiuni Verzi”, lansat astăzi și implementat de Fundația TERRA Mileniul III în parteneriat cu organizația neguvernamentală R20 – Regiuni pentru Acţiuni Climatice din Elveţia şi Asociaţia Municipiilor din România, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă îşi propune să elaboreze un parteneriat durabil între partenerii elveţieni şi români cu scopul de a contribui la identificarea unor soluţii potrivite pentru tranziţia către economia verde.
În cadrul proiectului, municipalităţile participante vor fi ajutate să dezvolte şi să implementeze măsuri realiste de reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
În primă fază un grup de 20 municipalităţi vor beneficia de know how-ul experţilor români și elvețieni prin intermediul unei varietăţi de seminarii, sesiuni de training, activităţi practice, o vizită de studiu în Elveţia şi o conferinţă internaţională. Apoi acestea vor acţiona ca multiplicatori de informaţie pentru comunităţile din jurul lor. Astfel oraşele care vor fi selecţionate în cadrul proiectului, vor deveni nucleul unor regiuni verzi. Materialele rezultate în urma acestor activităţi vor fi diseminate celor 109 membri ai Asociaţiei Municipiilor din România, 103 municipii și 6 sectoare ale municipiului Bucuresti.
Pe lângă informaţiile acumulate, un grup de 5 municipalităţi vor primi asistentă în elaborarea de inventare de emisii de gaze cu efect de seră şi a unor planuri de acţiune pentru trecerea la o economie verde.
În condiţiile în care adoptarea de măsuri proactive pentru diminuarea efectelor schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea este o prioritate cheie pentru politica de mediu europeană, proiectul “Oraşe Verzi – Regiuni Verzi” îşi propune să schimbe paradigma conform căreia creşterea economică este posibilă numai mâna în mână cu creşterea emisiilor şi să demonstreze factorilor de decizie locali că economia verde poate contribui la reducerea emisiilor şi la bunăstare economică şi socială.
Transportul, locuințele, clădirile publice și infrastructura publică de iluminat reprezintă tot atâtea zone în care autorităţile locale pot realiza o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și economii semnificative de energie. Autoritățile locale și regionale joacă un rol principal în promovarea unor schimbări ale comportamentului individual - o condiție indispensabilă pentru realizarea eficienței energetice, și în ceea ce privește lansarea și susținerea activităților și proiectelor care duc la protecția mediului și atenuarea schimbărilor climatice.
Obiectivele asumate ale proiectului sunt următoarele:
• creşterea nivelului de informaţii al autorităţilor locale române în legătură cu economia verde şi al expertizei privind dezvoltarea urbană cu emisii scăzute;
• creşterea capacităţii autorităţilor locale de a elabora şi implementa politici publice responsabile din punct de vedere al climei;
• îmbunătăţirea nivelului de cooperare dintre municipii şi regiuni verzi din România şi Elveţia.
Grupul ţintă este alcătuit din factori de decizie locali, funcţionari publici şi angajaţi în cadrul companiilor pentru servicii publice care aparţin de administraţia locală.
Proiectul Orașe Verzi – Regiuni Verzi (Green Cities – Green Regions) se va desfăşura la nivel naţional pe o perioadă de 24 de luni şi este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Valoarea totală a proiectului este 277.565,00 CHF din care 28.116 CHF reprezintă contribuţie proprie a partenerilor.
Lucian ŞTIRB
Specialist Relaţii Publice
Fundația TERRA Mileniul III
Ţel: 021 314 12 27;
Mobil: 0730081018
E-mail: lucian.stirb@terramileniultrei.ro
http://terramileniultrei.ro/
Cuvinte cheie:
proiect orase verzi