Bucureşti - 15 aprilie 2015
-
WD®, o companie a Western Digital şi lider mondial în materie de stocare, anunţă lansarea WD Purple™ NV. Unitatea de stocare de 3.5" are o capacitate de stocare de 4 sau 6TB şi este dedicată sistemelor de supraveghere. Prin comparație cu unităţile Purple lansate anul trecut, WD Purple NV este dedicată sistemelor de supraveghere complexe, care necesită folosirea mai multor camere, acest scenariu făcând necesară o capacitate de stocare mare şi o fiabilitate sporită.
Datorită capacităţii mari de stocare, Purple NV permite o păstrare mai îndelungată a materialelor înregistrate, pentru o analiză sau o referinţă ulterioară. Mai mult, unitatea a fost dezvoltată pentru a funcţiona 24/7, are un consum redus de energie şi dispune de o serie de caracteristici speciale ce se regăsesc integrate de obicei în unităţi mult mai scumpe.
"Piaţa de echipamente de supraveghere video este într-o continuă expansiune datorită creşterii numărului sistemelor dedicate IMM-urilor şi scăderii generale a preţului. Unităţile WD Purple NV au fost optimizate special pentru integrarea în sistemele digitale NVR, oferind o redare HD mai bună a conţinutului înregistrat. Astfel, noile hard disk-uri reprezintă alegerea optimă pentru cei aflaţi în căutarea de unităţi de stocare dedicate sistemelor NVR care să permită înregistrare şi redare video de calitate", a declarat Matt Rutledge, Senior Vice President al WD HDD Marketing.
Caracteristici
Unităţile WD Purple NV sunt echipate cu o serie de caracteristici proprii numai WD, printre care:
AllFrame™ - combinată cu suportul ATA de streaming, tehnologia AllFrame™ ajută la reducerea numărului de cadre pierdute printr-o soluție de politici de administrare a cache-ului. WD Purple include upgrade-uri unice de firmware care protejează în timp sistemul de supraveghere.
Protecţie Premium - Creat prin folosirea de materiale rezistente, WD Purple NV dispune de o fiabilitate sporită.
Suport pentru un număr mare de camere - Unităţile WD Purple NV sunt optimizate pentru a fi folosite în soluţii de supraveghere ce folosesc un număr mare de camere, oferind astfel utilizatorilor şi companiilor flexibilitate pentru a putea upgrada sau extinde sistemul de supraveghere în timp, în funcţie de necesităţi. Capacităţile de stocare mari permit, de asemenea, păstrarea materialului înregistrat pentru o perioadă de timp mai îndelungată.
.
Cuvinte cheie:
WD lansare hard disk supraveghere video