Cluj-Napoca - 02 aprilie 2015
-
· Compania a prezentat proiectele și rezultatele de dezvoltare durabilă din ultimii ani în comunitățile în care este prezentă – Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Buzău.
· Ursus Breweries va susține în continuare, prin parteneriate locale, Municipiul Cluj-Napoca, întreg mediul academic universitar clujean, conceptul Berăriei Culturale, precum și campania de promovare a nominalizării Clujului la statutul de Capitală Culturală Europeană în 2021.
Stimularea creșterii și dezvoltării economice, sociale și culturale: acestea sunt principalele obiective anunțate de Ursus Breweries, subsidiară a SABMiller plc, pentru operațiunile sale din România. Compania producătoare de bere și-a prezentat raportul de dezvoltare durabilă în cadrul unui eveniment organizat ieri la Berăria Culturală din Cluj-Napoca.
Raportul a fost dezvoltat și validat, în premieră în România, în concordanță cu standardele Global Reporting Initiative - GRI G4 și detaliază progresele făcute în ceea ce privește contribuția companiei la dezvoltarea societății, cu accent pe comunitățile în care Ursus Breweries este prezentă: Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Buzău și București, unde se află sediul central al companiei.
Raportul include detalii despre operațiunile din perioada 2013 – 2014:
· 28.000 locuri de muncă generate direct și indirect în economia României;
· 70% din orzul folosit de Ursus Breweries este procurat de pe piața locală;
· 90,7% este rata de reciclare a deșeurilor generate;
· 2.100 de ore de formare profesională au fost oferite angajaților Ursus Breweries;
· 47,01% din funcțiile de conducere ale companiei sunt ocupate de femei;
· 8,26% din energia totală directă pe care Ursus Breweries o utilizează este regenerabilă.
„Raportul de dezvoltare durabilă face parte din strategia Ursus Breweries de a integra sustenabilitatea în practicile sale uzuale și este un exemplu de transparență non-financiară și etică. Am ales să prezentăm această premieră românească în Cluj-Napoca, reconfirmând public ADN-ul nostru local, cultivat de-a lungul timpului în trăirea comunității clujene, prin reînnoirea angajamentului de a investi în viitorul nostru comun”, declară Robert Uzună, Corporate Affairs Director, Ursus Breweries.
Cu această ocazie, reprezentanții Ursus Breweries au reînnoit angajamentele pentru continuarea și întărirea parteneriatelor pe care compania le are cu autoritățile locale clujene, mediul academic și cel non-guvernamental din Cluj-Napoca.
„Parteneriatul instituit între reprezentanții autorităților locale și compania Ursus Breweries este, fără îndoială, un model de abordare sustenabilă a relațiilor cu comunitatea locală. Pe lângă beneficiile care derivă din prezența activă în viața economică a județului și municipiului, amploarea colaborării în sfera socială și culturală reprezintă un precedent pe care îl dorim replicat în raport cu cât mai mulți actori economici reprezentativi pentru județul Cluj”, a declarat Vakar Istvan, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Cluj.
„Așa cum a intrat deja în obișnuință, de peste 15 ani, relațiile dintre Universitatea Babeș-Bolyai și Ursus Breweries s-au axat pe două coordonate clar delimitate: prima e aceea a susținerii financiare a implicării în comunitate a studenților prin intermediul Burselor Ursus; cea de-a doua vizează susținerea unor proiecte inovatoare ale cadrelor didactice și studenților universității noastre, astfel încât acestea să genereze valoare adăugată competitivității pieței locale și regionale”, a declarat Mihaela Luțaș, Prorector Universitatea Babeș-Bolyai.
Ursus Breweries a anunțat, de asemenea, că va continua susținerea proiectului Berăria Culturală pentru al treilea an consecutiv.
“Berăria Culturală nu mai este doar un fenomen local, ci a devenit cunoscut în peisajul cultural la nivel național pentru că oferă deja de doi ani o platformă de dezbatere și analiză pe teme ce țin de cultură, probleme civice și sociale. Suntem mândri că acest fenomen se bucură de susținerea Ursus Breweries pentru un al treilea an și sperăm ca dezbaterile generate să readucă în atenția publicului larg importanța unor inițiative de tip agora”, a declarat Ion Novăcescu, Președinte Fundația Armonia și Manager de Proiect Berăria Culturală.
Și în 2015, Ursus Breweries va continua parteneriatul demarat acum doi ani, ce presupune susținerea candidaturii Municipiului Cluj-Napoca în cursa pentru nominalizarea drept Capitală Culturală Europeană în 2021.
“Cultura este unul dintre cele mai puternice argumente ale orașului Cluj-Napoca în eforturile sale de a deveni una dintre cele mai mari atracții urbane ale Europei. Considerăm că acest oraș e o soluție perfectă pentru Capitala Culturală Europeană 2021”, a declarat Florin Moroșanu, Director Executiv al Asociaţiei Capitală Culturală Europeană – Cluj-Napoca.
Raportul de dezvoltare durabilă 2013/2014 al Ursus Breweries poate fi consultat accesând http://ursus-breweries.ro/responsabilitate/
Despre Ursus Breweries:
Ursus Breweries, parte din grupul SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România. Mărcile Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch, Azuga, Redd’s, Stejar, Pilsner Urquell și Miller. Contribuția Ursus Breweries la bugetul de stat a atins 259 milioane euro în 2012, provenind din accize, TVA, contribuții la asigurările sociale și alte taxe. SABMiller plc este una dintre cele mai mari companii producatoare de bere din lume, cu participații în societăți producătoare de bere sau acorduri de distribuţie pe 6 continente. Mărcile Grupului includ beri premium internaționale cum ar fi Grolsch, Miller Genuine Draft, Peroni Nastro Azzurro și Pilsner Urquell, dar și o gamă excepţională de mărci locale cu poziții de lider, precum Aguila (Columbia), Castle (Africa de Sud), Miller Lite (SUA), Snow (China), Victoria Bitter (Australia) și Tyskie (Polonia). SABMiller plc este, de asemenea, una dintre cele mai mari companii din lume care îmbuteliază produse Coca-Cola. Pentru mai multe informații despre Ursus Breweries și programele sale vă rugăm să vizitați: www.ursus-breweries.ro și www.desprealcool.ro.
Despre Global Reporting Initiative
Global Reporting Initiative (GRI) este o organizație de top din domeniul dezvoltării durabile. GRI promovează raportarea non-financiară ca un instrument prin care organizațiile pot deveni mai sustenabile și contribuie la procesele de dezvoltare durabilă.
Pentru informații suplimentare:
Ursus Breweries
Robert Uzună
Corporate Affairs Director
robert.uzuna@ro.sabmiller.com
0731.999.555
Graffiti PR
Sergiu Petre
PR Consultant
sergiu.petre@graffitipr.ro
0722.191.189
http://www.ursus-breweries.ro/
Cuvinte cheie:
Ursus Breweries prezentare raport dezvoltare durabilă GRI G4