Bucureşti - 30 martie 2015
-
In 27 martie s-a lansat Programul de Cooperare Internațională pentru Bune Practici Medicale 2015, program dezvoltat prin parteneriatul între Acibadem Hospitals Group din Turcia, Spitalul Județean de Urgență Sf.Ioan din Suceava și Worldmed International Services, partener oficial al grupului Acibadem în România.
Scopul programului este de a crește performanța și nivelul serviciilor medicale oferite de către SJU Suceava.
“Statutul de partener ne va ajuta să ne consolidam prestigiul și să oferim pacienților un act medical care să se ridice la cele mai înalte standarde. Alături de parteneri precum Acibadem Hospitals Group vom putea iniția parteneriate pentru diagnosticarea și tratamentul chirurgical al patologiilor cu grad sever de dificultate ”, a declarat directorul SJU, Vasile Rîmbu.
“Parteneriatul cu SJU Suceava a venit ca un pas firesc din cel putin 2 motive. În primul rând am fost placut impresionați de reușita alinierii serviciilor medicale ale unui spital de stat din România la standarde de calitate europene, atât prin echipa medicală, căt și prin dotările spitalului. În al doilea rand, obiectivele grupului Acibadem întotdeauna au vizat colaborari relevante cu instituții medicale din diverse piețe (Romania, Macedonia, Bulgaria, Olanda, și altele), unde există deja pași concreți de dezvoltare.
Concret, parteneriatul se va extinde pe doua direcții importante: oferirea pe plan local a unor servicii medicale cu echipe mixte de medici chirurgi pentru tratamente chirurgicale inovative și oferirea de training-uri și specializări pentru personalul medical SJU. Instruirea va avea loc în primul rând în cadrul Universității de Medicină Acibadem, dar și în spitalele multidisciplinare din portofoliul grupului Acibadem”, a declarat Tatiana Bulubica, director Acibadem Hospitals Group România.
Ca și prim pas, pentru tratamente chirurgicale, vor fi vizate ortopedia, oncologia, chirurgia generala, ginecologia și neurochirurgia.
Primul pas a fost facut chiar în etapa de lansare a proiectului, echipele medicale mixte de la Acibadem si SJU evaluând un număr de cazuri grave de ortopedie, urmând ca în faza următoare să se implementeze tratamentul chirurgical.
“Pe lângă programele stiințifice, ne dorim să dezvoltăm și programe pentru schimbul de experiență, prin participarea la intervenții medicale, prin transferul de experiență mai ales în cazul intervențiilor complexe care incă nu se fac, sau sunt doar la început în România. Am avut deja o astfel de colaborare și cu SCJU Constanța, în cadrul căreia două paciente au fost supuse intervențiilor de mastectomie, echipa de specialiști constănțeni fiind supravegheată de reputatul profesor din cadrul Acibadem, Prof.dr. Halil Ibrahim Canter.“, a mai declarat reprezentantul Acibadem în România.
“Pentru 2015 ne dorim să extindem colaborarea cu Universitatea de Medicină Acibadem, ce este un proiect vizionar, de talie mondială, ce impresionează prin programele ultramoderne si dotările de ultimă oră puse la dispoziția studenților și tuturor profesioniștilor în medicină” susține Tatiana Bulubica. Noul campus universitar a fost inaugurat în 2014 și este în totalitate dedicat inovației și instruirii noilor generații de medici, nu numai din Turcia, dar și pe plan internațional. În cadrul Universității există centre unice de simulare pentru toate aspectele clinice întalnite în practica medicală și centre de training pentru intervențiile robotice. De asemenea, studenții au posibilitatea să facă programele de specializare în cadrul spitalelor Acibadem, toate având acreditările JCI*.
Despre Acibadem Hospitals Group
Acibadem este cel mai mare și cel mai apreciat furnizor privat de servicii de sănătate din Turcia încă din 1991. Din grupul Acibadem fac parte în prezent 17 spitale generale și 13 clinici ambulatorii; Universitatea Acibadem din Istanbul; Compania de Asigurări Sigorta, Compania de Project Management ce construiește spitale în întreaga lume și compania A-Plus.
Acibadem este un centru de referință pentru multiple tratamente complexe ce implică tehnologii ultramoderne și experiență vastă. Grupul furnizeaza servicii complete de diagnostic si tratament, având o echipă de profesioniști de top în domeniul medical, tehnologii de ultimă generație, infrastructură modernă și servicii medicale acreditate de JCI - Joint Comission International (Joint Commission International -JCI - este o organizație independentă care țintește dezvoltarea conceptului de calitate și de siguranță a pacientului și de a crește eficiența serviciilor de sănătate asigurând metode obiective de evaluare în acest scop. Mai multe detalii pe http://www.acibadem.com.ro/jci.html). Centrele Acibadem sunt: 5 de oncologie (chirurgie, radioterapie, chimioterapie), 10 de cardiologie (pediatrie și adulți), 9 de infertilitate (FIV), 5 de transplant (ficat, rinichi, măduvă osoasă), 3 pentru coloana vertebrală și articulații, 1 de medicină sportivă (acreditat FIFA ca Centru de Excelență), 6 de medicină nucleară și 3 de chirurgie robotică. Toate aceste centre sunt recunoscute la nivel național și internațional pentru calitatea serviciilor, tehnologia modernă si medici de renume.
Fiind prima instituție de sănătate cotată public la Bursa de Valori de la Istanbul, Acibadem investește atât în Turcia, cât și in industria medicală. Grupul își continuă eforturile de a oferi servicii de top, accesibile, complete și de încredere pacienților săi.
Acibadem a deschis un punct local de informare in București destinat tuturor pacientilor care doresc să acceseze serviciile grupului de sănătate. Biroul local poate fi contactat la adresa info.ro@acibadem.com.tr.
Contact de presă:
Tatiana Bulubica
tatiana.bulubica@acibadem.com.tr
021 313 99 38
Cuvinte cheie:
Acibadem Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava parteneriat