JAZZAJ LA ARCUB - Concert live We must believe in spring

Bucuresti - 20 februarie 2015 - Sâmbătă, 28 februarie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul We must believe in spring, susținut de Mircea Tiberian Ensemble, împreună cu Nadia Trohin, o tânǎrǎ artistă cu o evoluţie spectaculoasă pe scena românească a jazzului din ultimii ani, și experimentatul saxofonist Cristian Soleanu. Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

We must believe in spring este un proiect conceput şi realizat de Mircea Tiberian, împreună cu ansamblul de muzicieni pe care îl conduce. Artistul propune sub acest generic, ce parafrazează un celebru cântec scris de Michel Legrand, o asociere de stiluri, în aparenţă foarte îndepartate; este vorba despre cântecul românesc tradiţional sau chiar de unele cântece „de mahala” şi de compoziţii în primă audiţie ce fuzionează într-un idiom specific jazzului contemporan.

Ansamblul este format din nume de referinţă ale tinerei generaţii de jazzmani: Michael Acker la contrabas şi Octavian Scurtu la percuţie, coordonate de unul dintre cei mai apreciați pianiști de jazz din România, Mircea Tiberian.

În cadrul concertelor Jazzaj, pe scena Sălii ARCUB, au fost prezenți artiști renumiți ai jazzului, precum Maria Răducanu și Krister Jonsson, Vali Răcilă și Balkanamera Jazz Quartet, trupa Arifa, Rareş Totu, A.G. Weinberger, Ozana Barabancea, Emil Bîzgă, Nicolas Simion Trio feat. Kruno Levačić & Sorin Romanescu și Luiza Zan feat. István Gyárfás.

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) sau online pe bilete.arcub.ro.
Preţuri: 45 lei (Categoria I) și 35 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei.
Detalii pe www.arcub.ro.

ARCUB — Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. În fiecare an, ARCUB se implică în peste 150 de evenimente culturale - de la teatru şi muzică, până la arhitectură, pictură şi carte, ARCUB reprezintă arta şi cultura Bucureştiului, colaborând cu organizaţii şi instituţii de profil şi sprijinind totodată proiecte iniţiate în parteneriat.

ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, şi al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival.


Cu sprijinul: Aqua Carpatica

Parteneri media: TV CITY, RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, mediaTRUST.

Parteneri media online: port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, orasulm.eu, inoras.ro, bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, 121.ro, ziarulmetropolis.ro, ileanaandrei.ro, getlokal.ro, psnews.ro

Persoană de contact (presă):
Delia TEȘILEANU — Specialist PR
0755.060.584 | delia.tesileanu@arcub.ro

Cuvinte cheie:  ARCUB  concert  Jazz 

Imagini

JAZZAJ LA ARCUB - Concert live We must believe in spring

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.