ZIARUL FINANCIAR și SIF Moldova oferă trei burse la programul de Executive MBA al Hull University Business School la Cluj-Napoca, cel mai nou program de educaţie managerială din România.
Managerii interesați mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a aplica pentru una dintre cele trei burse în valoare de 15.000 de euro fiecare, înscrierile fiind deschise până la data de 20 ianuarie 2015.
EMBA Hull University Business School, universitate din Marea Britanie cu o istorie de peste 85 de ani, va oferi acces celor interesați la un program de educație managerială de top. Programul de EMBA va începe în luna februarie a acestui an și este derulat în urma unui parteneriat dintre Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, University of Hull (Marea Britanie), Banca Transilvania şi Electrogrup.
Pentru a obține una dintre cele trei burse în valoare totală de 45.000 de euro, cei interesați pot depune un dosar de aplicație până la data de 20 ianuarie 2015, printre condițiile de înscriere numărându-se un eseu în limba engleză. Dosarul electronic de aplicație trebuie trimis la adresa bursa@zf.ro.
După selecția dosarelor, aplicanții aleși vor merge în etapa interviurilor. Câștigătorii vor fi anunțați în ziua de 26 ianuarie, pe site-ul ZF.ro și în ediția tipărită a ZIARULUI FINANCIAR.
Informații detaliate despre criteriile de înscriere sunt disponibile pe www.zf.ro/bursa.
Peste 4.700 de manageri au absolvit cursurile unui program de MBA sau Executive MBA în România, în ultimele două decenii, potrivit celei de-a şaptea ediţii a suplimentului „Top MBA“ lansat de ZF în luna martie a anului trecut.
ZIARUL FINANCIAR este liderul informaţiei de business din România - în cei 16 ani de existență s-a impus drept cea mai complexă şi puternică sursă de informare din acest segment, oferind astăzi ştiri, date, analize şi comentarii difuzate pe toate canalele consumate de comunitatea de business, de la print şi online, la mobile, video şi evenimente.
Brand de referinţă al pieţei de business, ZIARUL FINANCIAR este şi lider absolut al audiențelor din acest segment, ediţia online ZF.ro având peste 1,6 milioane de vizitatori unici în luna decembrie 2014, potrivit datelor SATI. La rândul său, ediţia tipărită a publicaţiei conduce cu o audienţă extinsă de 488.000 de cititori, conform valului SNA CAPI iunie 2012 – mai 2014.