Carrefour lansează un program de colectare a bateriilor uzate cu recompense pentru consumatori

13 noiembrie 2014, 03.02 - Afaceri   Social   Mediu  

Bucuresti - 13 noiembrie 2014 - Carrefour România lansează în hipermarketurile din toată țara un program de colectare a bateriilor și a acumulatorilor uzați. Fiecare client care reciclează 4 baterii sau acumulatori portabili va fi recompensat cu o baterie nouă Marca Proprie Carrefour.

Campania, implementată în colaborare cu CCR REBAT, se va desfășura până la 31 decembrie 2014. Bateriile incluse în program aparțin categoriei R3-R22, excepție făcând cele de tip pastilă, CR.

„Stă în puterea fiecăruia dintre noi să păstrăm mediul înconjurător curat. Deșeurile de baterii și acumulatori sunt nocive, acestea nefiind biodegradabile. La Carrefour încercăm să facilităm întregul proces prin asigurarea de spații în care clienții noștri să poată recicla o gamă cât mai largă de produse, de la electronice și electrocasnice, hârtie sau mase plastice, la baterii”, a declarat Florin Căpățână, Director Dezvoltare Durabilă și Relații Instituționale Carrefour România.
Urnele pentru colectarea bateriilor uzate sunt amplasate la biroul de recepție clienți din hipermarketurile Carrefour.

Programul este menit să îi încurajeze pe clienții Carrefour să aibă un comportament responsabil față de mediul înconjurător și să le ofere acestora posibilitatea de a recicla deșeurile.

Reciclează și te recompensăm!
Despre Carrefour:
Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi. În fiecare zi, acesta primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile.
În România, Grupul Carrefour numără 166 de magazine dintre care 27 hipermarketuri 'Carrefour', 85 supermarketuri 'Market', 46 magazine de proximitate 'Express', 7 magazine de proximitate 'Contact' și un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro.

.

Cuvinte cheie:  Carrefour  reciclare  baterii 

Imagini

Carrefour lansează un program de colectare a bateriilor uzate cu recompense pentru consumatori

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.