Peste 25 de companii din Italia vin la Conferinţa Technology Day pe teme privind energia regenerabilă

23 septembrie 2014, 03.57 - Afaceri   Energie   Evenimente  

Bucuresti - 23 septembrie 2014 - Peste 20 de companii din Italia şi reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare vor participa la Bucureşti, pe 25 septembrie 2014, la conferinţa Technology Day - Oportunităţi de afaceri în România în domeniul surselor de energie regenerabilă şi al eficienţei energetice, organizată de Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior (ICE).

Prin acest eveniment organizatorii îşi propun să faciliteze dialogul direct între companiile italieneşti şi româneşti, pentru identificarea căilor de cooperare în domeniul energiei regenerabile.
„Italia este unul dintre principalii parteneri comerciali ai României, iar energia regenerabilă este un domeniu dinamic, care se dezvoltă rapid în Europa. Observăm că firmele din Italia se uită cu tot mai mult interes la România şi suntem siguri că evenimentul pe care îl organizăm se va constitui într-un punct de plecare al unei colaborări fructuoase, care va aduce plus valoare atât României, cât şi Italiei”, a declarat Luca Gentile, directorul Agenţiei Italiene pentru Comerţ Exterior (ICE).

Printre participanţii la Technology Day se numără companii reprezentative pentru sectorul energetic italienesc şi european precum Turboden, ORC sau Bono Sistemi, parte a grupului Cannon. Vor fi prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai GSE (Gestore Servizi Energetici), administratorul naţional al sistemului energetic din Italia, şi ai ANIE (Federazione Nazionale Imprese Elettrotechniche el Elettroniche), Federaţia Naţională a Operatorilor din Electricitate şi Electronică.
Evenimentul care va avea loc la Hotelul Marriott va include, în prima parte a zilei, un workshop care va fi urmat de întâlniri bilaterale între reprezentanţi ai companiilor italieneşti şi româneşti.

Printre lectorii invitaţi să participe la conferinţă se numără: Liviu Dragnea, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Răzvan-Eugen Nicolescu, ministru delegat pentru Energie, Constantin Niţă, ministrul Economiei, Karoly Borbely, secretar de stat la Departamentul pentru Energie, Gabriel Dumitraşcu, directorul Direcției Privatizări din Departamentul pentru Energie, Gabriel Călin Onaca, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Ciprian Godeanu, preşedintele Asociaţiei Române a Industriei

Fotovoltaice, Ilias Papageorgiadis, preşedintele Asociaţiei Române de Biomasă şi Biogaz, precum şi reprezentanţi ai ANRE şi Transelectrica.

Italia este al şaptelea investitor străin din România din punct de vedere al capitalului investit şi principalul partener străin din punct de vedere al numărului de firme prezente. Astfel, potrivit Registrului Naţional al Comerţului, pe 31 decembrie 2013 erau înregistrate 37.029 de firme cu capital italienesc, dintre care 17.883 active, cu un capital investit de 1,614 miliarde de euro. Un procent de 34,1% din investitorii italieni se află în nord-vestul ţării, iar 21,4% dintre aceştia în Bucureşti.
„Ne aşteptăm la o intensificare a prezenţei companiilor italiene în următoarea perioadă. Dacă ne uităm la investiţiile directe şi la schimburile comerciale, care au crescut în ultimii ani, este evident că relaţiile economice dintre ţările noastre nu au avut de suferit din cauza crizei”, a mai spus Luca Gentile

În primul trimestru din 2014, schimburile comerciale dintre România şi Italia au atins valoarea de 2.964,1 milioane de euro, cu 7,5% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. De asemenea, în primul trimestru al anului în curs, Italia a fost a doua piaţă de desfacere a României, după Germania, cu un volum al exporturilor de 1.503,7 milioane de euro, cu 7,7% mai mult faţă de valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului 2013. Tot în primul trimestru al acestui an, Italia s-a clasat pe locul al doilea ca destinaţie a exporturilor româneşti, cu un volum de 1.460,4 milioane de euro, în creştere cu 5,9% faţă aceeaşi perioadă a anului trecut.

Comerţul en-gros (13,4%), tranzacţiile imobiliare (10,1%) şi construcţiile (8,3%) sunt principalele domenii în care activează firmele cu capital italienesc.

Despre ICE
ICE – Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior este agenţia guvernamentală cu sarcini în promovarea, facilitarea şi dezvoltarea schimburilor comerciale între Italia şi restul lumii, sprijinind internaţionalizarea societăţilor italiene, îndeosebi a celor mici şi mijlocii, şi implementarea activităţii acestora pe pieţele externe. Agenţia, care are sediul central la Roma şi un birou regional la Milano, dispune de o reţea externă alcătuită din 65 birouri şi 14 puncte de corespondenţă.

Agenţia ICE culege informaţii cu privire la pieţele externe şi la oportunităţile de schimburi comerciale printr-o monitorizare permanentă a pieţelor, a fluxurilor comerciale şi de investiţii, activitate desfăşurată de către birourile sale din străinătate. Pentru a permite un acces simplu şi imediat, întregul patrimoniu informaţional al ICE este în prezent disponibil on-line la adresele de internet www.ice.gov.it, www.italtrade.com.

.

Cuvinte cheie:  Conferinta  Technology  Day  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.