Vasile Ciurchea - preşedintele CNAS şi prof. dr. Adrian Streinu Cercel participă la evenimentul Mediafax „Ziua Internaţională de luptă împotriva hepatitei”

Bucuresti - 18 iulie 2014 -

Agenţia de presă Mediafax, în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), organizează o conferinţă de presă dedicată „Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei”, marcată în toată lumea în data de 28 iulie.


 


 


Conferinţa de presă de la Bucureşti, având ca scop marcarea „Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei” în România, va reuni reprezentanţi ai autorităţilor, specialişti, asociaţii ale pacienţilor şi reprezentanţi ai presei.


 


Evenimentul va avea loc luni, 28 iulie, la hotel Howard Johnson, sala Platinum, începând cu ora 9.30.


 


De asemenea, la nivel naţional APAH-RO, în parteneriat cu Agenţia de presă Mediafax şi cu sprijinul altor parteneri locali şi sponsori, va organiza mai multe evenimente ce vor debuta în data de 26 iulie.


 


Statistici îngrijorătoare


 


•         Potrivit estimărilor OMS, circa 1,4 milioane de persoane se îmbolnăvesc anual de hepatita A, 240 de milioane suferă de hepatită de tip B, iar 150 de milioane au contractat virusul hepatic C. La nivel mondial,  hepatita ucide în fiecare an circa 1,4 milioane de persoane şi afectează alte sute de mii de persoane în întreaga lume.


 


•         În România, sunt estimate a fi 10% din cele 12 milioane de persoane din Europa, care se presupune că ar fi infectate cu virus hepatic C. Alarmant este faptul că specialiştii prognozează un vârf al incidenţei hepatitei în 2020, în urma cumulului obţinut între pacienţii infectaţi înainte de anul 1989 cu persoanele nou-infectate prin utilizarea de droguri intravenoase, piercing sau tatuaje.


 


•         Potrivit celui mai recent raport lansat de Asociaţia Europeană a Pacienţilor cu Boli de Ficat (ELPA), România se situează pe ultimul loc din 30 de state europene în ceea ce priveşte accesul pacienţilor cu hepatită la tratament şi servicii medicale specializate.


 


 


 


La conferinţă vor fi abordate teme de interes precum strategia ministerului privind prevenţia şi diagnosticarea precoce a hepatitei, accesul pacienţilor cu hepatită la tehnici terapeutice şi tratamente de ultimă generaţie. Vom afla mai multe date despre programul de transplant hepatic în România, iar pacienţii vor putea spune cu ce probleme se confruntă.


 


Se va discuta de asemenea despre prevenţie, care este foarte importantă pentru toţi, despre rolul medicului de familie pentru pacienţii cu boli hepatice şi pentru societate, precum şi despre medicamentele destinate hepatitei care se vor regăsi pe lista de medicamente compensate şi gratuite.


 


„Alături de celelalte structuri şi organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale internaţionale şi naţionale, Asociaţia Română pentru Studiul Ficatului şi Fundaţia Academician Marin Voiculescu au militat şi se vor implica activ în continuare în combaterea şi eradicarea infecţiilor virusal hepatitice. Eradicarea infectiei VHB si VHC este în viitor perfect posibila după modelul de succes al OMS de eradicare a variolei şi al poliomelitei prin solidaritate internaţională privind organizarea de campanii de depistare şi de vaccinare sau de tratament a cazurilor de infectie VHB sau VHC. România este pregătită să intre alături de celelalte ţări în frontul luptei împotriva virusurilor hepatice”, afirmă Mihai Voiculescu, Preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul Ficatului, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei.


 


Pentru mai multe detalii, accesaţi http://www.mediafaxtalks.ro/category/hepatita.


 


 


Despre Mediafax


 


Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declaraţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.


 


 


 


Despre Mediafax Talks 


 


 


 


Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.


 


 


 


Despre APAH-RO


 


 


 


Cu motto-ul „Pentru drepturile tale!”, APAH-RO (membru în APCR – Alianţa Pacienţilor Cronici din România, ELPA – Asociaţia Europeană a Pacienţilor cu Boli de ficat şi WHA – Alianţa Mondială a Hepatitei) este o entitate neguvernamentală, înfiinţată în anul 2009, la iniţiativa unui grup de pacienţi din întreaga ţară. Organizaţia militează pentru creşterea gradului de depistare şi accesul la tratament. Activitatea organizaţiei se bazează pe lobby pentru creşterea accesului la tratament a pacienţilor cu afecţiuni hepatice, activităţi de informare şi sprijin în rândul pacienţilor cu afecţiuni hepatice, a membrilor familiilor, întruniri cu scopul de a sensibiliza în ceea ce priveşte importanţa depistării cât mai rapide a hepatitelor cronice virale şi a importanţei tratamentului făcut la timp, ţinând cont strict de recomandările medicilor. Mai multe detalii despre activitatea APAH-RO se pot găsi pe site-ul www.hepato.ro.


 


 

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Anca Ionescu, PR & Events Manager Mediafax Talks – anca.ionescu@m.ro | 031.82.56.417/ 0754.929.146

Cuvinte cheie:  Mediafax  conferinta  hepatita 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.