Bucureşti - 12 iunie 2009
-
Conferinţa de lansare a Asociaţiei Române a Carbonului (ARC) va avea loc vineri, 19 iunie 2009, începând cu ora 10:00 la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.
Evenimentul va beneficia de prezenţa domnului Nicolae Nemirschi, Ministrului Mediului, a doamnei Hortensia Dumitriu – Directorul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, precum şi a reprezentanţilor COGEN Romania şi CIROM.
Conferinţa va reuni într-un cadru select reprezentanţi ai autorităţilor ce susţin iniţiativa reţelei de profesionişti ai acestui important sector de afaceri, operatori economici şi institute de cercetare precum şi colaboratori ai membrilor fondatori ai asociaţiei care doresc să se implice activ în proiecte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi într-un proiect demonstrativ privind sechestrarea dioxidului de carbon.
„Dorim să înţelegem dacă pentru România pachetul legislativ Energie – Mediu reprezintă un pachet de restricţii. Este posibil să avem un răspuns afirmativ dacă judecata porneşte de la tehnologiile existente, dar cu siguranţă va reprezenta un element de progres în masura în care oamenii şi tehnologiile vor fi orientate către schimbare. Sunt suficiente acţiunile impuse de legislaţia comunitară pentru reducerea emisiilor cu efect de seră? Cu siguranţă răspunsul este nu. România are capacitatea de a se implica activ în proiecte de reducere voluntară a emisiilor de gaze cu efect de seră şi în acelaşi timp în dezvoltarea de proiecte JI şi CDM", sunt doar câteva dintre temele de discuţie propuse spre dezbatere în timpul conferinţei de dl. Ion Avram, reprezentant ARC.
Asociaţia Româna a Carbonului apare ca prima asociaţie a operatorilor şi traderilor de carbon şi gaze cu efect de seră, precum şi a entităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniu, care oferă acum un spaţiu comun de discuţie comunităţii de afaceri din România şi sprijin în comunicarea instituţională pentru membrii săi.
ARC îşi propune ca obiectiv specific punerea în aplicare a unui program de implementare a tehnologiilor de producere a energiei verzi din surse regenerabile prin asigurarea de resurse financiare pe termen mediu şi lung, cu sprijinul guvernului sau a instituţiilor financiare europene. În acelaşi timp, asociaţia urmăreşte promovarea unor proiecte de cercetare privind tehnologiile de sechestrare a dioxidului de carbon.
Asociaţia Româna a Carbonului va contribui şi la promovarea unor proiecte de acte normative către instituţii centrale de decizie, oferind sprijin pentru elaborarea de reglementări naţionale, necesare implementării directivei EU ETS (Emission Trading System), adoptată în urma Protocololului de la Kyoto, precum şi identificarea politicilor menite să reducă emisiile de gaze cu efect de seră.
Pentru mai multe informaţii:
Dl. Ion Avram, Asociaţia Română a Carbonului
Tel. 0744 773 968
E-mail: office@carbonromania.ro
Cuvinte cheie:
carbon mediu