Bucuresti - 26 mai 2014
-
KMG International (fostul Grup Rompetrol) continuă și în 2014 programul naţional de responsabilitate socială „Împreună pentru fiecare”, destinat dezvoltării comunităţilor locale. Cu aproximativ 300.000 de beneficiari în ultimii 5 ani și 87 de proiecte sustenabile de mediu și sănătate implementate, programul a oferit finanțări de peste 1,2 milioane USD.
"300.000 de beneficiari, 3.500 de voluntari activi în implementarea proiectelor la nivel național și peste 280.000 de ore de lucru în folosul comunității. Ne motivează cifrele, dar și mai mult ne motivează oamenii, beneficiarii acestor proiecte. Noi punem la dispoziție o platformă de înscriere și foarte multă implicare, dar susținerea și parteneriatele create în comunității sunt vitale pentru materializarea proiectelor. Încurajăm toate persoanele responsabile, să depună proiecte; fiecare inițiativă înscrisă înseamnă o comunitate conștientă, iar asta înseamnă evoluție", declară Alexey Golovin, Director Dezvoltare Corporativă și Comunicare al KMG International / Rompetrol.
Până la data de 07 iulie, ONG-urile, autorităţile locale, instituţiile publice, persoanelor fizice cu atitudine civică şi spirit antreprenorial pot înscrie pe site-ul programului www.impreunapentrufiecare.ro proiecte în domeniul sănătății sau al protecției mediului pentru a primi finanțare. Categoriile bugetare sunt de 15.000 lei (pentru proiecte educaționale), 45.000 lei (pentru proiecte ce presupun renovarea și dotarea unitaţilor medicale sau activitati de conservare și mentinere a condițiilor de mediu existente la nivel local) și de 100.000 lei pentru inițiative cu grad de inovație ridicat.
Toate proiectele vor fi jurizate de o comisie mixtă formată din reprezentanți KMG Rompetrol și specialiști din mediul ONG. La evaluare proiectelor de către juriu, se va avea în vedere motivația socială, numărul persoanelor influențate de problema respectivă, numărul voluntarilor din comunitate care se pot implica în soluționarea problemei. De asemenea, aplicantul trebuie să stabilească un parteneriat cu autoritățile locale și să dovedească angajamentul comun pe termen lung pentru dezvoltarea și păstrarea rezultatelor proiectului ce face subiectul aplicației. De asemenea, toate proiectele înscrise vor putea fi votate pe site-ul impreunapentrufiecare.ro și pe pagina de Facebook a programului. Juriul va da note de la 1 la 5, iar votul publicului va avea o pondere de 25% din nota finală.
Câștigătorii granturilor vor fi anunțați în data de 04 august, iar implementarea efectivă a proiectelor selectate trebuie să se realizeze până la 01 aprilie 2015.
Programul “Împreună pentru fiecare” a fost lansat în 2009 ca parte a platformei de CSR Energia vine din suflet. În 2013, au fost selectate pentru implementare 16 proiecte, dintr-un total de 218 inițiative depuse pe website. Dintre proiectele implementate în reamintim – înființarea primului centru de reabilitare respiratorie, în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, construirea primului centru de stimulare multisenzoriala Snoezelen din București, ce acordă servicii de îngrijire paliativă pacienților cu boli amenințătoare de viață (în parteneriat cu Hospice Casa Speranței), dotarea cu panouri solare a școlii Grigore Moisil Năvodari, punerea în funcțiune a unui centru de Servicii Integrate Medico-Psihologice pentru pacientii cu HIV/SIDA din Romania ce funcționează în cadrul Spitalului Clinic Dr. Victor Babeș din București, program de leadership în protecția mediului pentru tineri, în Hunedoara (împreună cu Fundația Noi Orizonturi) etc.
Departamenul de Comunicare şi Relaţii Publice
KMG Rompetrol
.
Cuvinte cheie:
Rompetrol granturi comunitati