RomBet - o nouă asociație a companiilor de pe piața jocurilor de noroc

15 mai 2014, 10.06 - Afaceri   Social   Sport  

Bucuresti - 15 mai 2014 - Interesele companiilor din industria de gambling vor fi reprezentate de acum de o nouă organizație - Asociația Organizatorilor de pariuri RomBet. Condusă de Dan Alexandru Ghiță, fostul director al Loteriei Române, Asociația RomBet își propune o abordare diferită a acestei industrii, uneori controversată și deseori puțin înțeleasă.

Noul organism va urmări protejarea și promovarea intereselor membrilor și a investițiilor realizate în domeniul jocurilor de noroc, dar și îmbunătățirea relațiilor dintre organizatorii unor astfel de jocuri și autoritățile competente. RomBet va reprezenta organizatorii în fața autorităților naționale și internaționale din acest domeniu și va ajuta la crearea, respectarea și dezvoltarea cadrului legal pentru desfășurarea acestui tip de activități.

Rombet se angajează, de pildă, să ia măsuri în cazul unor controale abuzive din partea statului, să se implice în legile care vor viza domeniul gamblingului - să propună unele noi la masa discuțiilor cu oficialii, să semnaleze ce nu este tocmai în regulă cu cele aflate deja în vigoare - dar și să promoveze competența profesională pe piața jocurilor de noroc.

"Pieței jocurilor de noroc din România îi lipsește o acțiune unitară, prevederile legale nu se aplică nici ele unitar. Iar industria, nefiind unită, este fragilă în faţa unor acţiuni de forţă, care pot apărea la un moment dat. RomBet este o Asociație a Organizatorilor de Pariuri, care vine în fața industriei jocurilor de noroc din România cu o idee europeană de reprezentare și susținere a operatorilor de gambling din țara noastră, indiferent dacă provin din zona de pariuri sau din alte zone. Ne-am propus o nouă abordare a pieței, o altfel de relație cu instituțiile statului din acest domeniu, un echilibru între mediul de afaceri din această zonă și instituțiile abilitate" - explică președintele RomBet.

Dan Alexandru Ghiță - președintele Asociației RomBet - a acumulat experiență pe piața jocurilor de noroc din România încă din 1998. După studii la Facultatea de Electronică a Institutului Politehnic Bucuresti, dar și o specializare în Managementul Afacerilor și Investițiilor, la Academia de Studii Economice, în 2012, devenea directorul general al Loteriei Române.

Evenimentul de lansare a RomBet va avea loc mâine, 16 mai, ora 11, la Radisson Blue Hotel București în prezența membrilor, reprezentaților presei și ai companiilor de profil.

Persoane de contact:
Aida Dinu
Email: aida@rombet.com
Telefon: +40 737 577 804

Andra Năstase
Account Manager, Media Pozitiv
Email: andra.nastase@mediapozitiv.com
Telefon: +4021 305 45 74


Cuvinte cheie:  RomBet  asociatie  jocuri  noroc 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.