Salvaţi Copiii ajunge în Brașov cu echipamente în valoare de peste 100.000 de lei

Brasov - 13 mai 2014 - Organizaţia Salvaţi Copiii a donat astăzi Spitalului de Obstetrică și Ginecologie dr. I. A. Sbârcea un monitor electroencefalograf pentru nou-născuți în valoare de 22.600 de euro, după ce, în urmă cu un an, a reușit dotarea maternității brașovene cu alte echipamente medicale de ultimă generație (un monitor cardiorespirator şi un pulsoximetru neonatal). Acţiunea de astăzi încheie seria unor dotări de peste 50.000 de euro inițiate de Salvaţi Copiii în ultima săptămână, în care au fost incluse patru maternităţi din centrul țării: Sibiu, Târgu-Mureș, Cluj și, astăzi, Brașov.

De-a lungul anului trecut, în spitalul I. A. Sbârcea au avut loc 4.133 de nașteri, dintre care peste 600 au fost premature. Mai mult, 500 de bebeluşi au avut nevoie de îngrijire specială în secţia de terapie intensivă. „Aparatura primită anul trecut de la Salvați Copiii ne permite monitorizarea prematurilor extrem de mici, care necesită proceduri complexe de îngrijire, supraviețuirea lor datorându-se, în mare parte, utilizării acestor aparate. Proiectul dezvoltat cu Salvați Copiii s-a extins și în acest an, iar acum beneficiem de un electroencefalograf performant, care ne va ajuta să intervenim prompt în tratamentul și urmărirea nou-născuților cu suferință cerebrală", spune Olimpia Petrescu, șefa secției de Terapie Intensivă Neonatală din cadrul spitalului.

Reamintim că România se menţine și anul acesta pe primul loc în clasamentul nefericit al mortalității infantile la nivelul întregii Uniuni Europene, cu o rată de 9 la 1.000 de nou-născuţi vii, faţă de media europeană de 4,1 la mie. Conform datelor furnizate de INS, aferente anului 2012, în Brașov, rata mortalităţii infantile este de 7,6 la mie. Chiar dacă cifra este mai mică decât cea raportată la nivel național, ea rămâne disproporționată, cu atât mai mult cu cât, potrivit estimărilor Salvați Copiii, o treime din aceste decese ar putea fi prevenite prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame şi copii şi prin echiparea maternităţilor cu echipamente medicale performante.

„În urmă cu an, Salvați Copiii dona spitalului Sbârcea echipamente care, din fericire, au contribuit la îmbunătățirea vieții micuților care au nevoie de îngrijiri speciale. Astăzi, am revenit pentru a dona un aparat care, credem noi, se va dovedi esențial în primele zile de viață ale bebelușilor născuți înainte de termen. Sperăm ca, în continuare, să reușim să strângem suficiente fonduri pentru a putea continua programul național de dotare a maternităților și în anul următor și mulțumim pe această cale Raiffeisen Bank, companie fără al cărei aport financiar acțiunea de astăzi nu ar fi fost posibilă”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii. „În Brașov suntem una dintre principalele companii și avem peste 500 de angajați, și de aceea considerăm că este responsabilitatea noastră să contribuim la bunăstarea comunității. Maternități mai bine dotate, prevenirea abandonului școlar, educație financiară, ecologie urbană, toate acestea sunt direcții în care investim pentru ca societatea brașoveană să se dezvolte împreună cu noi", a declarat Corina Vasile, Directorul de Comunicare și Relații Publice al Raiffeisen Bank, companie care a furnizat un sfert din fondurile necesare achiziționării noului monitor.

2% din impozitul pe venit, 100% viaţă pentru copii

Pentru a putea continua programul național de dotare a maternităților, Salvaţi Copiii continuă apelul către publicul larg de a redirecţiona cei 2% din impozitul pe venit către dotarea cu echipamente a maternităţilor din România. „Mortalitatea infantilă a devenit un fenomen în spitalele autohtone, și asta, în mare parte, din cauza lipsei aparaturii necesare supraviețuirii micuților născuți prematur. Cu alte cuvinte, șansele acestor bebeluși depind de spitalul în care au norocul de a se naște. Noi, cei de la Salvați Copiii, credem că toate maternitățile ar trebui dotate cu echipamente performante, care să prevină acest flagel, însă, pentru aceasta, avem nevoie de ajutorul cât mai multor oameni, iar cea mai simplă cale este redirecționarea celor 2% din impozitul pe venit către programul nostru de modernizare a maternităților”, a spus Andi Moisescu, președintele Salvați Copiii.

Acțiunea din Brașov face parte din seria dotărilor asumate de Salvaţi Copiii pentru modernizarea a 28 maternități și secții de nou-născuți din țară. Datorită generozității contribuabililor prin campania 2%, dar şi a companiilor, 2.074.000 de lei vor fi investiţi în acest an în dotarea secțiilor de nou-născuți din: Piteşti, Bacău, Brașov, București (3 maternități), Reșița, Caransebeș, Constanța, Craiova, Segarcea, Hunedoara, Iași, Hârlău, Târgu-Mureș, Roman, Piatra-Neamț, Petroșani, Ploiești, Sibiu, Botoșani, Vatra-Dornei, Arad, Timișoara (2 secții de nou-născuți), Vaslui, Focșani, Cluj-Napoca.

Mulţumiri susţinătorilor noştri: Dorna, GSK România, Raiffeisen Bank, Reckitt Benkiser, Howard Johnson Grand Plaza, Gazprom, BNP Paribas Lease Group, La Fântâna, Create Direct, Dona Nina, Maiocci, Manpower Romania, Maccaferri Romania, Canah Internaţional, Eldomir Impex, Melspring Romania, ODU Romania Manufacturing, Picară Trading, Electric Plus, Mecanoconstructii, Air BP Sales Romania, Carioca Studio, Dennemeyer Associates, Eurosiloz, Fast Connection Trading, Mig Vas Distrubutie, Omnitech Industrial Machines, Romfract Spedition, Shopmania Net, Sky-XS Aircargo, Tuboscope Vetco GMBH Celle Germania, Coface Bois Colombes, Inbox Marketing, SDS Group, Best jobs, Cafmin, Confort 2000, Euroglass, Locacombine, Olive Studio, Simus Trading, Societatea de investiţii financiare, Top Nutrition, Vitprest, Promenada, Realitatea TV, TVR, Eventures, CFR Călători, CFR S.A, METROREX, Cocor Media, Lemon Design, Cinema Pro, Holywood Multiplex, Evo Media, Vision Media Plus, precum și altor companii care au ales să susțină acest demers.

Mulţumiri speciale: Amalia Năstase, Andi Moisescu, Mihaela Rădulescu, Răzvan Simion, Dani Otil, Laura Cosoi, Ioana Ginghină, Sonia Argint, Inna, Jojo, Mihai Morar, Cristian China-Birta, Ana Nicolescu, Antonia, Dan Teodorescu & Trupa Taxi, Delia Matache, Smiley, Sore, Connect-R, Anca Lungu, Dragoș Chircu, Melania Medeleanu.

Fii susţinătorul nostru în programul de reducere a mortalităţii infantile, redirecţionând 2% din impozitul pe venit către maternităţi, secţii de nou-născuţi şi suport parental, prin Organizaţia Salvaţi Copiii.

Formularele precompletate cu datele de identificare ale organizaţiei pot fi descărcate de pe site-ul oficial http://www.salvaticopiii.ro/?id2=00040006. Acestea trebuie completate cu datele personale, semnate şi depuse personal la administraţiile financiare sau trimise prin poştă cu confirmare de primire, până la data de 25 mai 2014. Suma nu trebuie menţionată în formular, urmând să fie completată de administraţia financiară.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.

Programele organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile - copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi etc. În cei 24 de ani de activitate, peste 1.007.000 de copii au fost implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de organizaţie.

Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.

Despre Raiffeisen Bank

Raiffeisen Bank este o bancă universală de top pe piața românească, oferind o gamă completă de produse și servicii de calitate superioară persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și EPOS, phone-banking (Raiffeisen Direct), mobile banking (Raiffeisen Smart Mobile) și Internet banking (Raiffeisen Online). Raiffeisen Bank are o rețea de peste 520 de agenții în toată țara care deservesc aproximativ 2 milioane de clienți, dintre care 100.000 de IMM-uri și 7.600 de corporații mari și medii. Raiffeisen Bank investește anual în comunitate 2 milioane de euro, pe 5 direcții strategice: artă și cultură, educație financiară și antreprenorială, sport ca stil de viață sănătos, ecologie urbană și asistență socială. Angajații băncii se implică în acțiuni de voluntariat în cadrul proiectelor propuse de bancă sau pe cont propriu.

Contact Salvaţi Copiii România
Alexandra Boeriu:
Mob +40744 360 446,
alexandra.boeriu@salvaticopiii.ro


http://www.salvaticopiii.ro/

Cuvinte cheie:  Salvati Copiii  donatie  spital  

Imagini

Salvaţi Copiii ajunge în Brașov cu echipamente în valoare de peste 100.000 de lei
Salvaţi Copiii ajunge în Brașov cu echipamente în valoare de peste 100.000 de lei
Salvaţi Copiii ajunge în Brașov cu echipamente în valoare de peste 100.000 de lei
Salvaţi Copiii ajunge în Brașov cu echipamente în valoare de peste 100.000 de lei

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.