Compania de curierat a integrat în serviciile sale de contact center tehnologia CTI, reducând astfel timpul pe care clienții săi îl petrec într-o convorbire telefonică
Contact center-ul Cargus permite totodată aflarea statusului expedierilor de către clienți printr-un serviciu telefonic „self-service” disponibil non-stop, introdus în premieră de o companie de curierat din România
· Serviciile de relații cu clienții oferite de Cargus au adus companiei patru premii la cea mai recentă ediție a Romanian Contact Center Awards
Cargus, una dintre cele mai mari companii de pe piața de curierat intern din România, anunță implementarea a două noi tehnologii aparținând zonei de relații cu clienții, Computer Telephony Integration (CTI) și Interactive Voice Response (IVR), continuând astfel eforturile de a oferi cele mai bune servicii de relații cu clienții de pe piața de curierat.
Tehnologia CTI permite interacțiunea dintre telefonul apelantului și contact center pentru a realiza o identificare automată a clientului, istoricul acestuia, precum și detalii despre livrările în curs de finalizare. Cargus estimează că această integrare va eficientiza cu 10% interacțiunea client-contact center, reducând astfel timpul pe care un client îl petrece pentru a afla detalii despre livrările sale.
Anda Bucșan, Customer Service Director Cargus, explică beneficiile noilor tehnologii integrate Cargus:
“Noi credem că timpul economisit înseamnă timp câștigat. Clienții Cargus au nevoie de rezolvări rapide pentru o paletă largă de situații, iar identificarea automată a istoricului este o modalitate pentru a trece rapid la generarea de informații și soluții. Tehnologia CTI ne ajută să facem acest lucru și este însoțită în oferta noastră de o altă îmbunătățire a serviciilor de <customer care>, Interactive Voice Response, o premieră pentru industria de curierat din România.“
Interactive Voice Response (IVR) va permite clienților Cargus să verifice telefonic statusul expedierilor în regim non-stop printr-un serviciu de voce “self service”. Aceștia vor avea o vizibilitate nelimitată asupra livrărilor indiferent de oră, utilizând numărul documentului de transport direct pe tastatura telefonului. Cargus devine astfel prima companie de curierat domestic din România care oferă un asemenea serviciu clienților săi.
Cele două tehnologii integrate fac parte dintr-o strategie de investiții în infrastructură IT și Customer Service demarată de Cargus la începutul anului trecut și validată de industria de relații cu clienții în cadrul Galei Romanian Contact Center Awards 2014, unde Cargus a câștigat patru premii.
Compania de curierat a primit inclusiv premiile pentru Best Support Center și Best Use of Techonology, acesta din urmă fiind acordat pentru un al doilea an consecutiv.
Cargus International
Cargus International SA este una dintre cele mai mari companii de pe piața de curierat intern din România. Fondată în 1991, Cargus a fost prima companie de curierat din România, iar în prezent deține și utilizează singura rețea națională de centre și depozite și o flotă de peste 900 de vehicule de curierat. Cargus are peste 1.500 de angajați și a avut vânzări de peste 25,7 de milioane de euro în 2013. Pentru mai multe informații despre serviciile Cargus, vizitați www.cargus.ro și pagina de Facebook Cargus.