Bucureşti - 15 aprilie 2014
-
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, luând act de faptul că în ultimele zile au fost primite, de deţinători de Drepturi de Proprietate Industrială, o serie de înştiinţări de plată emise de diverse firme, în vederea publicării titlurilor de protecţie - mărci, brevete de invenţie,desene şi modele - este împuternicit să facă următoarele precizări:
- Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci nu este în nici un fel implicat în emiterea acestor înştiinţări de plată şi nu este răspunzător de acţiunile firmelor respective.
- Valorile taxelor percepute de OSIM, pentru procedurile legale sunt cele prevăzute în OG 41/1998, republicată în Monitorul Oficial 959/29.10.2006 şi orice modificare a acestora apare atât în Monitorul Oficial al României cât şi pe site-ul OSIM www.osim.ro.
- Notificările emise de OSIM privind plata taxelor pentru diverse proceduri legale poartă antetul instituţiei, motivarea legală a plăţii şi conturile aferente.
- Publicarea cererilor pentru titluri de protecţie şi a hotărârilor cu privire la acestea se face în Buletinele Oficiale de Proprietate Industrială, tipărite în cadrul tipografiei OSIM.
- Toate datele sunt publice şi pot fi vizualizate pe site-ul instituţiei.
Facem apel la cei care primesc altfel de înştinţări decât notificările OSIM să se asigure asupra emitentului.
Director General OSIM
Ionel MUSCALU
.
http://www.osim.ro
Cuvinte cheie:
OSIM taxe precizare