Zell am See-Kaprun: regiunea de schi din Austria unde ne întoarcem întotdeauna cu cea mai mare plăcere!

23 ianuarie 2014, 11.31 - Afaceri   Social   Sport   Turism  

Bucuresti - 23 ianuarie 2014 - Kitztsteinhorn, gheţarul veşnic din Kaprun işi aşteaptă turiştii schiori cu o nouă provocare - pista neagră Black Mamba şi bineînţeles zăpadă garantată!

Black Mamba – pârtia neagră, care te muşcă atunci când nu te aştepţi! "O pârtie plină de surprize şi şocuri de adrenalină. M-am simţit excelent, coborârea a fost extrem de palpitantă şi plină de situaţii neaşteptate – o pârtie pentru cei experimentaţi şi nu numai, o recomand tuturor “, relatează Kun Lorand, schior dintr-un grup de români - turişti în Zell am See.

Black Mamba are o lungime de 1000 m şi are un grad de înclinaţie de 63%, cu o dificultate tehnică ridicată, surprinde prin curbe ascuţite şi spectaculoase.

Cinci rute freeride şi trei snowparcuri dotate cu cel mai mare superpipe din Austria completează oferta foarte tentantă a gheţarului din Kaprun.

Daca în Kaprun "treaba este aşa de serioasă", pe Schmittenhöhe, muntele cu multe faţete din Zell am See, se inaugurează în acest an cea mai lungă pârtie Funslope din lume. Pe o lungime de 1300 de m, sunt amenajate curbe ascuţite, sunt montate diferite tuneluri şi obstacole, spre marele amuzament al schiorilor.

Nici cei mici nu sunt uitaţi, în parcul dragonaşului Schmidolin, redeschis în această iarnă, viitorii campioni învaţă primii paşi în ale schiatului, într-un mod foarte distractiv şi atractiv. Porţi colorate, figuri de basm şi covoraşul magic înlătură orice inhibiţie sau dor de mama, astfel nu e de mirare că în 6 zile ei vor zbura pe pârtie precum Schmidolin, dragonaşul din Zell am See.

Regiunea Zell am See- Kaprun din Salzburgerland înseamnă ofertă completă pentru orice schior – pârtii înzăpezite, unităţi de cazare potrivite pentru toate buzunarele, relaxare, distracţie şi atmosferă tipic austriacă atât de apreciată de turistul român.

.

Cuvinte cheie:  regiune  schi  Austria 

Imagini

Zell am See-Kaprun:  regiunea de schi din Austria unde ne întoarcem întotdeauna cu cea mai mare plăcere!

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.