Visul unei nopţi de iarnă în regiunea Arlberg

18 decembrie 2013, 10.43 - Afaceri   Turism  

Bucureşti - 18 decembrie 2013 - Data de 13 decembrie 2013 a fost una care va marca cu certitudine istoria landului Vorarlberg. După mai bine de 40 de ani de vise, speranţe, planuri şi negocieri, CONEXIUNEA Auenfeldjet a fost lansată oficial în stilul aristocratic austriac.

Noua telegondolă alunecă maiestuos pe o lungime de doar 2 km legând regiunile Arlberg şi Brezengewald, dar oferă iubitorilor de ski peste 340 de km de pârtii de cea mai bună calitate.

Regiunea Arlberg, compusă din staţiunile St. Anton, St. Christoph, Stuben, Lech şi Zürs, "leagănul skiului alpin", este considerată cea mai buna zonă de ski din lume.

Prezenţa zăpezii timp de 6 luni, şarmul staţiunilor, gastronomia de excepţie, compania selectă, combinaţia perfecta între ski - apres ski şi relaxare fac ca o vacanţă în această regiune să fie una de excepţie.

"Nestemata Alpilor" este locaţia în care se deschide primul club de ski in 1901 (54 de medalii la Campionate Mondiale şi Olimpiade), primul concurs de ski in 1906, iar în 1926 Hannes Schneider inaugurează una dintre primele şcoli de ski din lume.

Regiunea Arlberg reprezintă atracţia supremă pentru schiorii din întreaga lume, dar şi pentru cei care practică schiul off piste, freeriding sau snowboard.

Diversitatea pârtiilor, panorama, calitatea zăpezii garantează de peste 100 de ani că aici vă veţi simţi regi ai sportului alpin.

.
http://www.arlberg.net/

Cuvinte cheie:  Telegondolă  lansare  Arlberg  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.