„Grijă pentru copii” – noua campanie Dorna în sprijinul copiilor născuţi prematur

27 septembrie 2013, 04.50 - Afaceri   Sănătate   Social   Agricultură  

Bucuresti - 27 septembrie 2013 - Dorna lansează campania „Grijă pentru copii” care are ca scop dotarea cu echipamente de specialitate a cât mai multor maternități din România. Inițiativa este dezvoltată în colaborare cu Organizaţia Salvați Copiii, partener activ în proiecte de protejare a nou născuților.

Campania Dorna se desfășoară sub sloganul „Împreună putem avea grijă de ei!”, în perioada 15 septembrie – 31 decembrie. Proiectul constă într-un sprijin colectiv, astfel că, pe durata campaniei, 1 ban din fiecare sticlă de Dorna cumpărată va merge către îngrijirea nou-născuților prematuri.

“Copiii născuți prematur au nevoie de toată grija și atenția noastră. Prin această campanie ne dorim să oferim sprijin atât copiilor născuți înainte de termen, cât și mamelor. Pentru ei construim un mediu cât mai sigur, în care să se simtă protejați și unde să beneficieze de cea mai bună asistență medicală,” declară Natalia Stroe, Marketing Manager, România & Moldova, Compania Coca-Cola.

Pentru a surprinde cât mai bine primele clipe din viața copiilor prematuri și importanța unei îngrijiri medicale de calitate în dezvoltarea acestora, Dorna lansează documentarul intitulat „Ilinca”.

Scurt-metrajul poartă semnătura regizorului Tudor Giurgiu și surprinde povestea reală a unei fetițe venită pe lume înainte de termen și pentru care, timp de o lună și jumătate, acasă a însemnat interiorul unui incubator. Înconjurată de iubirea părinților și a fraților săi, fetița a crescut, iar fiecare gram luat în greutate a adus-o mai aproape de casă.

“Pe cât era de mică, pe atât simțeam că era acolo. Prima dată când am văzut-o pe Ilinca, erau numai ochii de ea. Niște ochi imenși care se uitau la mine. E incredibil cum o ființă atât de mică poate să privească atât de adânc în suflet,” povestește Antonia, mama Ilincăi.

„Din păcate, țara noastră se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile de 9 ‰. O treime din aceste decese pot fi prevenite prin programe de suport pentru mame şi copii, dotarea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante. De aceea campania Dorna este foarte importantă pentru noi. Mulţumim Dorna pentru implicare, avem convingerea că împreună vom salva vieţi, vom face cu adevărat diferenţa în viitorul copiilor noştri”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

Pentru o informare corectă și completă asupra nașterilor premature, dar și pentru oferirea de sprijin și sfaturi, Dorna lansează, odată cu campania caritabilă, și platforma online www.grijapentrucopii.ro.

Emilia Florea
Senior Account Executive
McCann PR
a Weber Shandwick Affiliate Company
18 Jules Michelet St., 010463
District 1, Bucharest, Romania
Phone: (+4021) 30.22.500
Mobile: (+40) 725.682.963
Email: emilia_florea@mccannpr.ro


http://www.mccannpr.ro/

Cuvinte cheie:  campanie  Dorna  donatie  copii  prematuri 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.