Eveniment unic în Cluj pentru oamenii de afaceri de top: educaţie şi networking

17 iulie 2013, 10.29 - Afaceri  

Bucureşti - 17 iulie 2013 - Clujenii au ocazia de a participa la singurul eveniment de afaceri cu dublu scop: educativ, vor învăța de la unul dintre cei mai mari traineri din țară – Lorand Soarez Szasz, cum să spargă gheața în 10 secunde cu oricine ar discuta și vor face networking documentat, pentru că vor primi înainte cu o zi lista participanților pentru a se informa despre potențialii parteneri. Evenimentul organizat de Bizz Club și Lorand Soares Szasz va dura 3 ore și va avea loc marți, în 23 iulie, începând cu ora 18.00, în sala Ballroom a Transilvania College ( aleea Baișoara nr 2A, Cluj Napoca).

Investiția necesară pentru a participa la eveniment este de doar 30 de lei. Este o sumă simbolică pentru a acoperi cheltuielile de organizare.

În Cluj Napoca se organizează, lunar, cel puțin 10 evenimente de networking, dar nici unul nu are această structură: să le dea posibilitatea participanților de a se informa dinainte cine este prezent la eveniment și cum ar putea să beneficieze de această întâlnire. În plus la eveniment vor participa doar două companii din același domeniu și profesioniști din mai multe categorii: antreprenori, manageri, directori de vânzări, marketing sau HR, într-un număr maxim de 50 de locuri. Înscrierile se fac online, în ordinea aplicării, până în 21 iulie ora 20.00 și vor fi validate de către organizatori.

“Ideea evenimentului ne-a venit când ne-am dat seama că cea mai mare temere a oamenilor este că dacă se întâlnesc cu directorul unei mari companii nu vor ști cum să «spargă gheața rapid» sau mai rău, după ce vor afla cine este persoana cu care discută, se vor fâstâci. Așa că vrem să le arătăm că e nevoie doar de puțină pregătire și lucrurile devin simple” a declarat Lorand Soarez Szasz, antreprenor, speaker și trainer. “Mai mult decât atât, ne dorim să promovăm ideea centrală a conceptului de «networking»: crearea de relații și nu vânzarea pe loc, de aceea îi vom ajuta pe oameni să primească date care să le permită să se documenteze despre participanți și astfel să construiască eficient și ușor relații” a adăugat speakerul evenimentului. “Scopul principal va fi acela de a educa mediul de afaceri clujean, adică exact ce-mi place mie cel mai mult să fac, dar și de a-i ajuta pe oameni să își lărgească rețeaua de contacte cu oameni de calitate, lucru de care noi cei de la Bizz Club beneficiem săptămânal” a concluzionat Lorand Soarez Szasz.

Bizz Club este un proiect de networking ce are la bază trei reguli simple: participarea este pe bază de membership, nu se fac vânzări ci recomandări (referințe), iar în interiorul clubului relațiile se construiesc pe termen lung și aduc beneficii colaboratorilor. Bizz Club numără în prezent peste 44 de membri activi, în trei grupe și este pe piața clujeană de peste 3 ani. În toamna anului 2013, se va extinde la nivel național și se vor înființa grupe noi de networking în Târgu-Mureș, Oradea, Brașov, Baia Mare. Pentru 2014 proiectul se va extinde și în capitala țării.

.

Cuvinte cheie:  Eveniment  oameni de afaceri  educaţie  networking  

Imagini

Eveniment unic în Cluj pentru oamenii de afaceri de top: educaţie şi networking

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.