Bucureşti - 14 aprilie 2009
-
Europarlamentarul Victor Boştinaru, membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European, a lansat studiul „Cartea albă a capacităţii administrative – absorbţia fondurilor europene de către comunităţile mici şi mijlocii”. Cu un eşantion de 874 de primării, reprezentând la nivel local peste 7 milioane de locuitori din România, studiul reprezintă primul demers de cercetare de mare anvergură pentru identificarea problemelor cu care se confruntă actorii locali în procesul de absorbţie a fondurilor europene.
„Dacă până în acest moment motivele capacităţii de absorbţie a fondurilor europene erau mai degrabă supoziţii, acest studiu evidenţiază în mod clar nevoia reformei regionale. Mai mult, experienţa europeană confirmă faptul că acolo unde guvernele au iniţiat şi implementat această reformă, ţările respective au avut nu doar o creştere a capacităţii de absorbţie, dar şi o accentuată reducere a decalajelor cu alte regiuni europene” a declarat europarlamentarul Victor Boştinaru.
Conform rezultatelor studiului, pe lângă lipsa personalului instruit şi capacitatea bugetară slabă a administraţiilor locale, obstacolele birocratice importante, culegerile de norme prea voluminoase şi greu de înţeles, reglementările privind cofinanţarea lipsite de transparenţă, şansele mici pentru schimbul de experienţă dintre susţinătorii proiectelor, precum şi posibilităţile nedezvoltate de coordonare interregională îşi pun amprenta asupra capacităţii administrative de a gestiona orice fel de proiect.
Studiul capacităţii administrative a urmărit obţinerea următoarelor date de la cei chestionaţi: (1) cunoaşterea propriu-zisă a fondurilor disponibile, (2) identificarea capacităţii resurselor umane din cadrul unităţilor administrativ teritoriale (UAT) de a gestiona obţinerea fondurilor, (3) remuneraţia personalului desemnat pentru obţinerea fondurilor, (4) existenţa unor programe de pregătire a personalului pentru obţinerea acestor fonduri, (5) existenţa unor resurse financiare locale care să susţină astfel de programe, (6) relaţia dintre UAT şi firmele private de consultanţă în domeniul obţinerii fondurilor comunitare, (7) capacitatea de cofinanţare a proiectelor aprobate, (8) identificarea cazurilor în care s-au implementat astfel de proiecte, (9) principalele piedici în calea elaborării, finanţării şi implementării unui proiect, (10) modalităţile prin care pot fi promovate informaţiile referitoare la fondurile europene.
Conform recomandărilor studiului, demararea reformei regionale ar putea să înceapă cu un act normativ referitor la instituirea funcţiei de Guvernator/Prefect Regional care să asigure coordonarea politicii de dezvoltare regională în interiorul regiunilor de dezvoltare. La această măsură se poate adăuga sprijinul, atât din partea administraţiei centrale, cât şi din partea băncilor în ceea ce priveşte latura de cofinanţare şi în ceea ce priveşte elementele de garantare a prefinanţării. Introducerea unor condiţionări pentru ca firmele de consultanţă să fie plătite doar în condiţiile în care proiectul este eligibil iar tarifele practicate să reflecte performanţele lor constituie o altă măsură în vederea îmbunătăţirii randamentului acestor firme.
În ceea ce priveşte reducerea birocraţiei este recomandată convenirea între Guvern şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, Asociaţia Municipiilor, Asociaţia Primăriilor şi Asociaţia Comunelor a agendei privind simplificarea şi debirocratizarea, în concordanţă cu rapoartele adoptate in Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European. Şi nu în ultimul rând, se recomandă identificarea şi promovarea exemplelor de bună practică şi a proiectelor de succes din România. În acest sens, s-ar putea construi cu sprijinul autorităţilor naţionale şi locale, o bază de date cu aceste proiecte la nivelul fiecărei Agenţii de Dezvoltare Regională din România.
Studiul „Cartea albă a capacităţii administrative – absorbţia fondurilor europene de către comunităţile mici şi mijlocii” s-a desfăşurat în perioada 4 februarie – 23 februarie 2009, pe un eşantion de 874 de primării, reprezentativ pentru unităţile administrativ teritoriale mici şi mijlocii din România, cu o eroare de +/-2,9%. Tipul eşantionului este probabilist, stratificat pe baza datelor oferite de recensământul din 2002, format din 32 de straturi rezultate din intersecţia a 8 zone geografice cu 4 tipuri de localităţi urbane şi rurale. Datele au fost prelevate cu ajutorul unui chestionar trimis prin fax sau e-mail, primăriile selectate să participe la cercetare fiind alese prin pas statistic, din 5 în 5, dintr-o listă care cuprindea toate unităţile teritorial administrative care se încadrau în categoria mici şi mijlocii.
Studiul este disponibil integral pe site-ul europarlamentarului Victor Boştinaru la acest link: http://victorbostinaru.ro/Studiu.zip (aproximativ 28 MB) sau într-o varianta interactivă la acest link: http://victorbostinaru.ro/studiu/
Victor Boştinaru este europarlamentar PSD, membru al Comisiei de Dezvoltare Regională şi al Comisiei de Petiţii din cadrul Parlamentului European.
Pentru mai multe detalii contactaţi:
Cabinet parlamentar – Victor Boştinaru MEP
Str. Ion Ionescu de la Brad nr. 1, Sector 1, Bucureşti
Iulian Donici
Telefon:
+40 744 790 135,
+40 770 33 0770
iulian.donici@petitiipe.ro
Cuvinte cheie:
fonduri europene absorbţie Boştinaru