Ministrul Mediului, Rovana Plumb, participă la conferinţa „Viitorul Mediului”, organizată de Gândul

Bucureşti - 27 iunie 2013 - Gândul organizează conferinţa Viitorul Mediului, care va avea loc marţi, 2 iulie 2013, începând cu ora 10:00, la Hotelul Radisson Blu, sala Atlas şi la care va participa ministrul Mediului, Rovana Plumb.

Colectarea, reciclarea şi tratarea deşeurilor reprezintă o prioritate şi se regăseşte şi în angajamentele asumate de România faţă de Uniunea Europeană. Viitorul mediului în care trăim şi în care vor trăi şi copiii noştri depinde de noi: atât persoane fizice, cât şi juridice. Gândul propune un dialog deschis între autorităţile competente şi toţi cei interesaţi în acest domeniu.

Proiectele actuale de mediu, dar şi cele viitoare vor fi dezbătute de către lectorii invitaţi: Rovana PLUMB - Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice; Mihail FÂCĂ - Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului; Florin DIACONU - Comisar General, Garda Naţională de Mediu; Mihai ROHAN - Preşedintele CIROM; Tudor PENDIUC – Primarul municipiului Piteşti; Ciprian GHIOC - Director General POS MEDIU, Ilie BRIE – Preşedinte CEDD (Centrul de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă) şi Gabriel MOICEANU - Preşedintele Reţelei Naţionale a Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară din Domeniul Managementului Deşeurilor şi Director executiv ADI Servasal Argeş. Moderatorul conferinţei este Claudiu PÂNDARU – director editorial.

La conferinţă vom dezbate teme precum: programele gestionate de Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi priorităţile pentru 2013; protecţia mediului - evaluarea impactului proiectelor şi programelor aflate în derulare; diminuarea efectelor majore ale poluării asupra factorilor de mediu; noutăţile legislative cu privire la gestiunea deşeurilor; alinierea la standardele Uniunii Europene; măsurile ce urmează să fie luate de către autorităţi, dar şi eforturile companiilor din industria cimentului pentru protejarea mediului înconjurător.

Strategiile de conservare a resurselor naturale şi progresul realizat până acum în privinţa deşeurilor de ambalaje şi rolul companiilor şi al cetăţenilor în colectarea selectivă vor fi printre subiectele abordate în cadrul conferinţei. Sporirea accesului publicului la informaţia privind gestionarea deşeurilor în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi vocile ONG-urilor şi Asociaţiilor Intrercomunitare pentru conservarea mediului vor încheia prelegerile lectorilor, după care vor avea loc dezbateri şi vor fi adresate întrebări din partea participanţilor la eveniment.

Evenimentul organizat de Gandul are ca partener principal CIROM si se desfăşoară cu sprijinul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice.

Mai multe detalii şi agenda evenimentului Viitorul Mediului le puteţi găsi pe website-ul http://conferinte.gandul.info/eveniment-viitorul-mediului-2013-10960177

Despre Gandul

Poziţionat în segmentul quality şi top quality press, Gândul este cotidianul naţional online de informaţie şi atitudine, precum şi al liderilor de opinie. Prin această publicaţie se promovează calitatea, succesul, inovaţia şi eleganţa. Cu ajutorul celor mai buni ziarişti, am construit cel mai de încredere site care oferă ştiri credibile şi informaţii care interesează un segment de oameni activi, cu educaţie şi venituri preponderent peste medie, cu un statut social ridicat şi care crede în valorile „tradiţionale”. Din 8 aprilie 2011, Gândul.info a devenit un produs media exclusiv digital: online, pe iPad şi pe mobil.

Despre Mediafax Group

Gândul face parte din Mediafax Group. Mediafax Group este compania ce furnizează, prin intermediul mai multor platforme, cel mai diversificat conţinut media de pe piaţa din România, destinat atât companiilor, cât şi utilizatorilor finali. Prin evenimentele diverse pe care le organizează - conferinţe de business, gale de premiere şi întâlniri informare cu lideri ai comunităţii de afaceri - Mediafax Group îşi invită cititorii să afle mai mult din domeniile lor de interes şi să interacţioneze cu specialişti respectaţi.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să o contactaţi pe
Melania Stoica
PR&Events Manager Mediafax Talks şi Gândul.info
melania.stoica@m.ro
031.82.56.417

http://conferinte.gandul.info/eveniment-viitorul-mediului-2013-10960177

Cuvinte cheie:  Gândul  conferinţă  mediu  

Imagini

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, participă la conferinţa „Viitorul Mediului”, organizată de Gândul

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.