Bucuresti - 11 iunie 2013
-
La concurs au participat peste 4000 de copii şi tineri talentaţi din peste 500 de localităţi din toate judeţele ţării, iar 37 de finalişti extraordinar de creativi vor aştepta cu emoţie marile premii. Câştigătorii vor petrece două săptămâni în campusurile unor colegii şi universităţi de top din Marea Britanie, în tabere de limba engleză în valoare de peste 1500 de lire fiecare.
Anul acesta concursul s-a desfăşurat sub egida Anului Cetăţeanului European, iar participanţii au fost provocaţi la un exerciţiu de creativitate în care să aleagă elemente reprezentative ale statelor Uniunii Europene pe care să le includă într-un nou stat.
Aşadar, vă invităm să vedeţi statele europene prin ochii tinerilor noştri talentaţi, dar şi să vedeţi România prin obiectivele aparatelor foto ale unor celebri fotografi din UE, în cadrul unei expoziţii de fotografie create special pentru acest eveniment.
La eveniment vor participa prof. dr. Anca Mariana Pegulescu - Inspector General la
Ministerul Educaţiei Naţionale,
Septimiu Postelnicu– Vicepreşedinte UniCredit Tiriac Bank,
Răzvan Ţupa – poet, Constantin Nimigean – curator de fotografie şi editor Love Issue, alături de parteneri, sponsori şi oficialităţi.
Festivitatea de premiere va avea loc joi, 13 iunie, ora 11:00 la Sala ArCub, Strada Batistei nr.14.
Ne-ar face o deosebită plăcere dacă aţi onora invitaţia noastră la festivitatea.
Aşteptam confirmarea participării dvs. până la data de 10 iunie 2013.
Cu stimă,
Adriana Alionte
Vicepreşedinte
Asociaţia Shakespeare School pentru Educaţie
Organizator
Concursul Shakespeare School Essay Competition este unul dintre proiectele prin care Asociaţia Shakespeare School pentru Educaţie îşi propune să stimuleze gândirea creativă şi să motiveze tinerii din întreaga ţară să îşi perfecţioneze cunoştinţele de limba engleză.
Motto-ul asociaţiei este “Limba engleză deschide oportunităţi” pentru că stăpânirea unei limbi de circulaţie internaţională poate face diferenţa în viitorul tinerilor, facilitându-le accesul la o educaţie de calitate şi o carieră de succes.
Persoana de contact:
Irina Ştefănescu – Coordonator Proiecte
0752 120 855 | office@asociatiapentrueducatie.ro
website: www.asociatiapentrueducatie.ro
blog: http://blog.shakespeare-school.ro
Facebook: www.facebook.com/AsociatiaShakespeareSchoolPentruEducatie
Sub egida: Anului European al Cetăţenilor
Ambasadorul competiţiei: Maia Morgenstern
Concurs inclus în Calendarul Activităţilor Educative al ISMB
Parteneri educaţionali şi sponsori: Harrow House Internaţional College, Transylvania College, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, British Council, RATE – Romanian Association of Teachers of English, BETA – Bucharest English Teachers Association, Federaţia Naţională a Asociaţilor de Părinţi, Fischer Internaţional, Cărtureşti, Editura Humanitas, Simaco Advertising, Teatrul Evreiesc de Stat, F64 Studio.
Parteneri media: Kiss FM, Digi24, Kanal D, Adevărul, Bravo, Bravo Girl, Mediafax, Şapte Seri, PR Wave, România Pozitivă, Edu-News, Teen Press, Amdoar18ani.ro, Calificativ.ro, Sfatulparintilor.ro, Mămica Urbană, Suntparinte.ro, Copilul.ro, Learning About, Blogul Mamei Începătoare, Bucharest Nightlife, Blogunteer, Asociaţia MAME, Babycafe.ro.
Detalii: Găsiţi mai multe detalii despre concurs în prezentarea din ataşament şi pe site-urile www.asociatiapentrueducatie.ro si
http://shakespeare-school.ro/engleza-adolescenti/essay-competition.
Concurs national de creatie Shakespeare School Essay Competition
Aflat la a V-a editie, Shakespeare School Essay Competition este un concurs national ce stimuleaza gandirea creativa, spiritul de inovatie si originalitatea si motiveaza tinerii sa isi perfectioneze cunostintele de limba engleza. Concursul isi doreste sa ofere sanse egale tinerilor din intreaga tara de a experimenta viata intr-un campus universitar britanic de top si de a studia limba engleza la cele mai inalte standarde.
Ideea proiectului a venit dupa ce presedintele asociatiei, Irina Alionte, a castigat premiului intai la un concurs international de eseuri, ceea ce i-a crescut enorm increderea in sine. Pentru ca si alti tineri sa traiasca experienta ei, a creat concursul in 2009. Elevii isi doreau un concurs mai creativ, care testeaza competentele lingvistice altfel decat la scoala, nu prin teste de gramatica, lucru reflectat de miile de eseuri inscrise.
Shakespeare School Essay Competition deschide orizontul tinerilor romani, oferindu-le ca premii tabere in Marea Britanie, un prim pas spre un mediu academic de elita. Sub sloganul “Write, race, win!” concursul le da tinerilor increderea ca pot ajunge mai departe decat isi pot imagina daca pasiunile si creativitatea sunt sustinute de o educatie de calitate.
Scop: Motivarea tinerilor sa isi imbunatateasca competentele lingvistice si sa isi foloseasca creativitatea. Cunoasterea limbii engleze deschide oportunitati tinerilor si este o conditie esentiala pentru succesul lor in cariera. Concursul ii face pe tineri sa constientizeze importanta vorbirii limbii engleze in contextul globalizarii. Limba engleza este limba de comunicare si incluziune, iar majoritatea informatiilor sunt in limba engleza: conferinte, concursuri, paginile de internet, etc. Concursul promoveaza perfectionarea limbii engleze si incurajeaza gandirea creativa prin comunicare directa cu elevii, profesorii si parintii, dar si prin intermediul partenerilor educationali si media.
Temele propuse pentru eseuri sunt inedite si reprezinta o provocare pentru tinerii creativi. Pornind de la ideea Anului European al Cetatenilor, elevii si studentii si-au imaginat un nou stat european pe care il pot construi asa cum isi doresc, preluand elemente ale statelor existente.
Great news! The European Union has decided to start a country from scratch and you are one of its citizens. Of course, this is only pure imagination, but what if it were true? What if you could live in Buckingham Palace, have dinner with Einstein, and eat Greek food while admiring the Eiffel Tower from your bedroom window?
Write an essay about a new European country you would build and imagine you were one of its citizens. Give this country a name, and include three or four European icons you would take with you to this new land. What would they be? Why would you choose them and to what effect? (maximum 350 words)
The icons you may choose could belong to any of these categories: famous people or places, food, fashion, science, literature, art, traditions or music.
Let your imagination run free and win a two-week summer camp in England!
Obiectivele concursului:
• Stimularea gandirii creative, a spiritului de inovatie si a originalitatii
• Motivarea tinerilor pentru perfectionarea cunostintelor de limba engleza
• Deschiderea unor noi perspective pentru tinerii talentati – oportunitati de perfectionare a limbii engleze, experiente multiculturale
• Implicarea profesorilor de engleza in activitati de perfectionare profesionala
Concursul are amploare nationala, iar in fiecare an se inscriu peste 4000 de copii si tineri. Cumulat, in editiile de pana acum, au fost corectate peste 16.000 de eseuri trimise de participanti din peste 600 de localitati din intreaga tara si au fost premiati peste 140 de copii si tineri, dintre care 12 s-au bucurat de experienta universitara britanica, participand in taberele internationale din Anglia, in campusurile unor universitati de top ca Oxford, Cambridge sau University College London.
“Ca tanar, cel mai important lucru este confirmarea faptului ca ai o idee care poate genera ceva bun, chiar revolutionar, in jurul tau. Shakespeare School Essay Competition este locul in care tinerii isi pot exprima viziunile intr-un mod creativ, nefiind constransi in vreun fel.”- Simina Cioceanu, finalista Essay Competition 2012
Shakespeare School Essay Competition este o oportunitate minunata pentru tinerii din Romania sa isi dezvolte spiritul de inovatie si originalitatea si nu in ultimul rand, sa-si perfectioneze limba engleza “la ea acasa”.- Prof. Cristina Nutu, Bucuresti
Premiile oferite marilor castigatori constau in 4 tabere de limba engleza in Anglia si Romania. Marii castigatori vor avea sansa sa experimenteze viata intr-un campus englezesc si sa isi perfectioneze limba engleza la ea „acasa” in tabere de 2 saptamani la University College London si Harrow House International College, in valoare de peste 1500 lire fiecare. Celelalte premii constau in tabere de engleza la Baisoara, in judetul Cluj, cursuri de limba engleza la Shakespeare School, taxe de inscriere la examene Cambridge, carti, dictionare si nenumarate surprize.
Rezultate:
• dezvoltarea gandirii critice si a creativitatii
• evaluarea nivelului de limba engleza a participantilor
• consolidarea si perfectionarea cunostintelor prin cursurile de limba engleza si materialele educationale oferite
• perfectionarea metodei de predare a limbii engleze prin cursurile oferite ca premiu profesorilor, beneficiu reflectat asupra elevilor lor
• Beneficiile castigatorilor scolilor de vara in Marea Britanie
- experinta multiculturala deosebita
- familiarizarea cu un sistem educational de elita
- perfectionarea limbii engleze “la ea acasa”
- ridicarea stimei de sine si noi perspective
Concursul scoate la iveala potentialul creativ al participantilor, pe care uneori nici parintii copiilor nu il banuiesc. Bogdan Arosculesei este unul dintre castigatorii din 2012 care si-a impresionat colegii si familia prin talentul pe care l-a dovedit in concurs, iar dupa experienta britanica a prins curaj sa isi urmeze pasiunea si sa studieze in stainatate - http://blog.shakespeare-school.ro/2013/02/23/essay-competition-povesti-de-succes-2-bogdan-arosculesei/
Castigatorii au devenit mai increzatori in ei si exemple de succes in comunitate. Persoanele din jur, din liceu, oras, judet, ii incurajeaza si se mandresc cu realizarile lor, iar astfel succesul lui se propaga in intreaga comunitate. Colegii, prietenii sunt stimulati sa atinga si ei asfel de performante si sa le urmeze exemplul.
Profesorii sunt implicati in programe de formare profesionala si aplica apoi la ore noile cunostinte. Profesorul cu cei mai multi inscrisi participa la o scoala de vara din Marea Britanie si ia contact cu metodele occidentale de invatare.
In termini cantitativi, in concurs s-au inscris peste 4000 de participanti, dar rata de penetrare a mesajului este mult mai mare. Grupul tinta al proiectului este format din toti copiii si tinerii din tara, iar rezultatele sunt observabile la nivel national pe termen mediu si lung, prin imbunatatirea nivelului de limba engleza.
Concursul promoveaza valori culturale si etice fundamentale, precum si fair-playul competitional si incearca sa le formeze tinerilor competentele cheie si increderea de care au nevoie mai departe.
Etapele concursului:
Etapa I: Elaborarea si trimiterea de catre participanti a eseurilor. Inscrierea pe site-ul www.shakespeare-school.ro. Participare gratuita. Teme adaptate pentru doua grupe de varsta: 11-14 ani si 15-20 de ani.
Etapa II: Evaluarea eseurilor
Etapa III: Interviuri in limba engleza cu finalistii concursului.
Etapa IV: Jurizare finala si festivitatea de premiere a finalistilor
Concursul este organizat de Asociatia Shakespeare School pentru Educatie. Asociatia sprijina tinerii sa isi perfectioneze limba engleza, ceea ce le poate deschide multe oportunitati. Prin concursuri de creatie cu premii scoli de vara in Anglia, campanii privind certificarile internationale, burse de studiu pentru aprofundarea limbii engleze, tinerii prind curaj sa isi urmeze pasiunile si multi dintre ei sunt acum studenti in Marea Britanie. Asociatia are grija ca tinerii sa se dezvolte intr-un mediu armonios, organizand si ateliere de educatie pentru parinti.
Sub egida: Anului European al Cetăţenilor
Ambasadorul competiţiei: Maia Morgenstern
Concurs inclus în Calendarul Activităţilor Educative al ISMB
Parteneri educaţionali şi sponsori: Harrow House Internaţional College, Transylvania College, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, British Council, RATE – Romanian Association of Teachers of English, BETA – Bucharest English Teachers Association, Federaţia Naţională a Asociaţilor de Părinţi, Fischer Internaţional, Cărtureşti, Editura Humanitas, Simaco Advertising, Teatrul Evreiesc de Stat, F64 Studio.
Parteneri media: Kiss FM, Digi24, Kanal D, Adevărul, Bravo, Bravo Girl, Mediafax, Şapte Seri, PR Wave, România Pozitivă, Edu-News, Teen Press, Amdoar18ani.ro, Calificativ.ro, Sfatulparintilor.ro, Mămica Urbană, Suntparinte.ro, Copilul.ro, Learning About, Blogul Mamei Începătoare, Bucharest Nightlife, Blogunteer, Asociaţia MAME, Babycafe.ro.
.
Cuvinte cheie:
festivitate concurs engleza