Bucuresti - 04 iunie 2013
-
Duminică, s-a încheiat cu succes cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Teatru de Stradă B-FIT in the Street!, organizat de ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti şi desfăşurat în perioada 30 mai -2 iunie 2013.
Intrat de câţiva ani în peisajul cultural al Capitalei, festivalul B-FIT in the Street! şi-a conturat o identitate proprie în conştiinţa publicului bucureştean, care îl aşteaptă de fiecare dată cu interes şi entuziasm.
În cele patru zile ale manifestării, centrul Capitalei a fost transformat în mod spectaculos; întreaga atmosferă urbană, culoarea oraşului, dispoziţia locuitorilor şi chiar arhitectura s-au aflat sub semnul unei arte aparte, care împleteşte povestea şi cele mai spectaculoase scenografii ale teatrului cu grandoarea şi curajul circului. Spaţii şi clădiri simbol ale Bucureştiului au fost transformate în scene imense, pe care au fost susţinute reprezentaţii pline de farmec şi suspans. Cromatica citadină a căpătat nuanţe noi cu ajutorul unor personaje în costume fantastice, datorită dansului steagurilor multicolore, mânuite cu graţie de cavaleri medievali, prin proiecţii video inedite şi prin surprinzătoare jocuri de lumini. Muzica oraşului a fost îmbogăţită de improvizaţiile amuzante ale orchestrelor comice şi de recitalurile captivante ale unor interpreţi virtuoşi. Show-urile vesele, imprevizibile şi pline de energie ale artiştilor profesionişti au animat şi însufleţit întregul oraş.
B-FIT 2013 a reunit peste 200 de artişti, din 6 ţări europene. Piaţa Universităţii (la Statui), Piaţa George Enescu, Piaţa Sf. Anton, străzile Lipscani, Smârdan şi Stavropoleos s-au transformat în scene deschise, oferindu-le bucureştenilor performance-uri antrenante. Festivalul a găzduit, de asemenea, două premiere internaţionale: Ciuleandra, un spectacol susţinut de Xtreme Project (cea mai cunoscută trupă autohtonă de dans şi acrobaţie la înălţime) şi MUF, un show energic al celor trei instrumentişti spanioli ai Companiei David Moreno, care au surprins publicul, atât prin multitudinea de instrumente la care cântă, cât mai ales prin conceptul inedit şi prezentarea nonconformistă. Pe lângă clovni veseli, struţi, dinozauri şi păpuşi uriaşe, câteva momente nocturne au oferit strălucire Bucureştiului pe parcursul festivalului. Reve d’Herbert (al Companiei Des Quidams din Franţa), Paraboles (al Companiei OFF din Franţa) şi Luce (al Companiei Theatre Tol din Belgia) au fascinat audienţa, scăldând în lumină nopţile acestui weekend, inundând cu jocuri de lumini şi efecte speciale Centrul Istoric, Piaţa George Enescu şi Piaţa Universităţii.
Parada Festivalului, la care au participat toate trupele care au prezentat spectacole mobile, a fost marea atracţie a publicului. Calea Victoriei a fost traversată în ritm de sărbătoare de păpuşi gigant, zâne şi spiriduşi luminoşi, dinozauri şi struţi uriaşi, fluturi excentrici şi peşti exotici, viu coloraţi. De asemenea, fotografi de epocă şi cavaleri, mânuind steaguri medievale într-o perfectă coregrafie sincronizată, au marşăluit printre miile de oameni adunaţi să se bucure de frumuseţea costumelor şi să se delecteze cu impresionanta ofertă artistică.
Anvergura ediţiei din acest an a B-FIT in the Street!, numărul mare de spectatori, chiar şi atunci când condiţiile meteo au fost mai puţin favorabile, subliniază o dată în plus mesajul transmis de festival: oamenii sunt mereu în formă atunci când vine vorba de manifestări culturale de cea mai bună calitate.
Vă mulţumim că ne-aţi fost alături. Urmăriţi-ne în continuare pe şi .
Parteneri media: Antena 3, TV City, Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM, RFI România, 24FUN, Şapte Seri, mediaTrust România, Ring, BeWhere, Cărtureşti
Parteneri media online: Port.ro, metropotam.ro, 4arte.ro, modernism.ro, iconcert.ro, Teatral.ro, goingout.ro, hipmag.ro, inoras.ro, urban.ro, orasulm.eu, diseara.ro, hotcity.ro, bigcitylife.ro, ziarulmetropolis.ro.
Contact:
Mădălina Negrea
PR ArCuB
0728 100 209
Cuvinte cheie:
ARCUB festival BFIT