Franciza, o posibilă soluţie pentru revigorarea mediului de afaceri

30 aprilie 2013, 02.51 - Afaceri   Justiţie   Avocatură  

Bucuresti - 30 aprilie 2013 - Cei care doresc să deschidă ori să dezvolte o afacere în franciză vor putea consulta ghidul practic „Franciza, francizarea”, redactat de Dr. Mihaela Mocanu, avocat cu o bogată experienţă juridică în cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

Lansată vineri, 26 aprilie 2013, în Aula Magna a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, lucrarea „Franciza, francizarea” este un instrument facil, comprehensibil, despre dinamica unui contract de franciză şi etapele pe care le presupune o asemenea afacere.

Cartea este redactată de către Dr. Mihaela Mocanu, avocat în cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii, care deţine o experienţă juridică de 9 ani. Potrivit autoarei, franciza este mult mai mult decât un simplu contract între un francizor şi un beneficiar, este o operaţiune complexă ce impune un anumit tip de comportament în afaceri. „În condiţiile actuale de criză, dezvoltarea unei afaceri în franciză pare a fi o opţiune destul de sigură, întrucât riscul de eşec al afacerii este mai redus decât în cazul unui start-up obişnuit. Francizatul beneficiază de experienţa în afaceri a francizorului, având acces la know-how-ul acestuia, deci la toate informaţiile necesare, inclusiv de asistenţa francizorului pe parcursul iniţierii şi dezvoltării afacerii. Un alt avantaj al francizei este legat de notorietatea mărcii francizorului, care îi va permite beneficiarului să câştige mult mai uşor o anumită cotă de piaţă. Nu în ultimul rând, francizatul este şi va rămâne independent în desfăşurarea activităţii, ceea ce îi asigură libertatea de acţiune necesară deciziilor sale,” a punctat Dr. Mihaela Mocanu.

Avocata de la Ţuca Zbârcea & Asociaţii a remarcat că, în ultimul timp, se manifestă o tendinţă de dezvoltare a acestei pieţe, deopotrivă prin intrarea unor francize internaţionale, cât şi în ceea ce priveşte exportul francizelor româneşti pe pieţele externe. Printre principalele sectoare în care interesul francizorilor, dar şi al beneficiarilor a crescut vizibil, se numără industria modei şi cea de lux, dar şi sectorul consultanţei în afaceri.

Prezent la evenimentul de lansare, Bogdan Chiriţoiu, Preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat: „Pentru noi, dreptul şi economia sunt domenii interdependente. Mă bucură că sunt jurişti care acordă o atenţie specială fenomenului economic, îmbogăţind literatura de specialitate; în vreme ce economiştii reuşesc să înţeleagă, să explice şi să ofere soluţii din ce în ce în mai bune, doar dacă sunt sprijiniţi de jurişti familiarizaţi cu activităţile comerciale”.

De asemenea, în opinia prof. univ. dr. Gheorghe Piperea „franciza este unul din instrumentele juridice şi economice cele mai vizate de organismele de concurenţă, de control al practicilor anticoncurenţiale sub raportul libertăţii concurenţei şi, respectiv, sub raportul protecţiei consumatorului”.

„Franciza, francizarea” descrie avantajele şi dezavantajele unei francize şi oferă sfaturi francizorilor şi francizaţilor pentru a dezvolta o afacere de succes. De exemplu, în cazul francizorului, acesta trebuie să se asigure că va avea disponibilităţile financiare, de timp, precum şi mijloacele organizatorice necesare dezvoltării reţelei. De asemenea, el trebuie să realizeze un studiu de piaţă în vederea pregătirii expansiunii, evaluării potenţialului pieţei şi totodată să testeze suficient în timp conceptul său, anterior lansării francizei. Importantă este şi existenţa unui manual al francizei, în care viitorul francizor să organizeze informaţiile care alcătuiesc know-how-ul său. Următorul pas este alegerea mărcii sub care beneficiarii să-i promoveze produsele ori serviciile, pe care să o înregistreze în vederea protejării şi să o promoveze pentru a o valorifica. Pentru o afacere de succes, francizorul trebuie să pună la punct un sistem coerent de selectare a francizaţilor reţelei, să găsească criterii obiective pentru alegerea lor şi, nu în ultimul rând, va trebui să controleze în permanenţă ca fiecare dintre francizaţii reţelei sale să respecte întocmai normele de activitate în reţeaua de franciză.

De partea cealaltă, beneficiarii francizei au ocazia de a pune pe picioare o afacere având un statut situat la limita dintre cel de antreprenor şi angajat. Chiar dacă franciza nu presupune asumarea unor riscuri de afaceri foarte mari, fiind o replicare a unui model de business existent, francizatul trebuie să ia în calcul şi o serie de neajunsuri potenţiale. Astfel, în primul rând trebuie să-şi poată asuma costuri semnificative (şi anume dreptul de intrare şi redevenţele periodice) şi să poată respecta exigenţele impuse de reţea (ca de exemplu cele cu privire la aprovizionare, preţurile practicate de reţea, publicitate ş.a.m.d.).

„Sfatul nostru este ca cei interesaţi să fie foarte atenţi la toate etapele pe care le presupune preluarea unei afaceri în franciză ori dezvoltarea unui asemenea business, atât la aspectele contractuale – termenii şi obligaţiile pe care şi le asumă, dar şi la altele, cum ar fi evaluarea afacerii, know-how-ul actual şi cel viitor, notorietatea brandului, vadul comercial, segmentul de piaţă căruia i se adresează. Este un complex de factori, de obligaţii şi de condiţii care trebuie avut în vedere”, a precizat avocata Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

Potrivit reprezentanţilor Ţuca Zbârcea & Asociaţii, consultanţa juridică în domeniul francizei este un segment de nişă, pe care firma de avocatură va continua să-l dezvolte în perioada următoare. Experienţa Dr. Mihaela Mocanu întregeşte o paletă de servicii existentă, oferită de echipe multidisciplinare de avocaţi specializaţi în drept societar şi comercial, dreptul concurenţei, dreptul muncii, precum şi echipe de consultanţi fiscali şi economişti din cadrul diviziilor de specialitate ale Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

Dr. Mihaela Mocanu este avocat colaborator al Ţuca Zbârcea & Asociaţii, având 9 ani de experienţă profesională. Este absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, unde în 2007 şi-a susţinut public şi teza de doctorat, intitulată „Contractul de franciză”.

Cartea „Franciza, francizarea” a apărut la editura Universul Juridic şi poate fi achiziţionată online http://ujmag.juridice.ro/drept/drept-comercial/franciza-francizarea/

.

Cuvinte cheie:  franciza  solutie  afaceri  

Imagini

Franciza, o posibilă soluţie pentru revigorarea mediului de afaceri

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.