De 5 ani suntem "Împreună pentru fiecare"

25 aprilie 2013, 11.12 - Afaceri   Social   Petrol   Evenimente  

Bucureşti - 25 aprilie 2013 - Grupul Rompetrol lansează a 5-a ediţie a programului naţional de responsabilitate socială „Împreună pentru fiecare”, destinat dezvoltării comunităţilor locale. În perioada 2009-2012, Grupul a acordat granturi in valoare de 1 million USD și a susţinut implementarea a 71 de proiecte din domeniul sănătaţii și al protecţiei mediului, beneficiarii direcţi şi indirecţi fiind de aproximativ 250.000 de persoane.

"Cifrele ne motivează, dar ceea ce ne face să mergem mai departe cu acest program sunt oamenii, beneficiarii proiectelor pe care noi le susținem și le implementăm prin parteneriate locale. Noi punem la dispoziție platforma de înscriere și foarte multă implicare, dar fără ajutorul celor cărora le pasă de comunitatea din care fac parte, munca noastra ar fi în zadar. Rompetrol este acolo unde comunitatea conștientizează o nevoie și se implică, prin toate mijloacele, să o rezolve. Fiecare proiect înscris înseamnă o comunitate conștientă, iar asta înseamnă evoluție", declară Alexey Golovin, Director Comunicare al Grupului Rompetrol.

Astfel, până pe 02 iunie, ONG-urile, autorităţile locale, instituţiile publice, persoanelor fizice cu atitudine civică şi spirit antreprenorial pot înscrie pe site-ul programului www.impreunapentrufiecare.ro proiecte în domeniul sănătății sau al protecției mediului. Noutatea ediției din acest an constă în adăugarea unui nou domeniu, cel al inovației în sănătate și mediu, cu o finanțare de 100,000 RON. Celelalte două categorii bugetare sunt de 15,000 RON (pentru proiecte educaționale) și 45.000 RON (pentru proiecte ce presupun renovarea și dotarea unitaţilor medicale sau activitati de conservare și mentinere a condițiilor de mediu existente la nivel local).

Toate proiectele vor fi jurizate de o comisie mixtă foarmată din reprezentanți Rompetrol și specialiști din mediul ONG. La evaluare proiectelor de către juriu, se va avea în vedere motivația socială, numărul persoanelor influențate de problema respectivă, numărul voluntarilor din comunitate care se pot implica în soluționarea problemei. De asemenea, aplicantul trebuie să stabilească un parteneriat cu autoritățile locale și să dovedească angajamentul comun pe termen lung pentru dezvoltarea și păstrarea rezultatelor proiectului ce face subiectul aplicației. De asemenea, toate proiectele înscrise vor putea fi votate pe site-ul impreunapentrufiecare.ro și pe pagina de Facebook a programului. Juriul va da note de la 1 la 5, iar votul publicului va avea o pondere de 25% din nota finală.

După perioada de jurizare și evaluare în teren a proiectelor înscrise, pe data de 08 iulie vor fi anunțați câștigătorii granturilor. Implementarea efectivă a proiectelor selectate trebuie să se realizeze până la sfârșitul anului 2013.

Programul naţional “Împreună pentru fiecare” a fost lansat în 2009, ca parte a platformei de responsabilitate socială corporativă Energia vine din suflet, prin care sunt implementate anual proiecte din domeniile sănătate şi protecţia mediului, cele două direcţii susţinute de Grupul Rompetrol.

De asemenea, compania continuă şi în 2013 parteneriatele tradiţionale cu societatea civilă; dintre acestea – angajamentul faţă de Fundaţia pentru SMURD, prin care Rompetrol Rafinare asigură o parte din combustibilul Jet A1 necesar pentru operarea elicopterelor SMURD, susţinerea Galei Societăţii Civile (unde Rompetrol a fost partener şi sponsor principal timp de 9 ediţii), colaborarea de 10 ani cu Asociaţia Ovidiu Rom (ce pledează pentru programe şi materiale şcolare, uniforme, prânzuri calde gratuite pentru copiii proveniţi din familii cu venituri scăzute, aplicarea legislaţiei în domeniul educaţiei şi drepturile copilului etc.).

Despre Grupul Rompetrol:

Grupul Rompetrol este o companie petroliera multinationala, cu sediul in Amsterdam, Olanda, cu majoritatea operatiunilor si activelor in Franta, Romania, Spania si Europa de Sud-Est. Principalele activitati ale Grupului sunt in domeniile rafinare si marketing/vanzare de produse petroliere, dar si in operatiuni aditionale - explorare si productie, servicii petroliere, EPCM, transport etc.

Cu operaţiuni în 12 ţari, Grupul intentioneaza sa devina unul dintre cele mai importante companii integrate petroliere din Europa si sa obtina o pozitie consolidata in bazinul Marii Negre si al Marii Mediterane, pentru asigurarea unui flux constant de materie prima si produse la standarde europene, in acord cu nevoile consumatorilor.

.
http://www.impreunapentrufiecare.ro/

Cuvinte cheie:  Rompetrol  lansare  program  responsabilizare  

Imagini

De 5 ani suntem "Împreună pentru fiecare"

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.