Maguay lansează noile servere cu procesoare Intel Xeon 5500

31 martie 2009, 10.33 - IT&C  

Bucureşti - 31 martie 2009 - Maguay, companie ce activează pe piaţa din România ca furnizor de soluţii complete în segmentul IT, lansează astazi noile servere eXpertServer cu procesoare din seria Intel Xeon 5500, simultan cu lansarea în România a celor mai noi platforme pentru server fabricate de Corporaţia Intel.



Intel introduce astăzi pe piaţa din România un grup nou de procesoare Xeon (cu numele de cod Nehalem-EP), precum şi platformele cu care acestea pot fi folosite pentru construcţia unei noi generaţii de servere. Caracteristicile noilor servere sunt revoluţionare, pentru că aduc un nivel mult mai ridicat de performanţă decât serverele de până acum. Intel anunţă cu acestă ocazie un salt al performanţelor mai spectaculos decât cel de la introducerea procesoarelor Pentium Pro, cu peste 15 ani în urmă.

“Noile procesoare inteligente din seria Intel Xeon 5500 vor oferi o nouă perspectivă asupra activităţilor de computing în următorii zece ani, atât în domeniul IT&C, cât şi în cercetarea ştiinţifică”, a declarat Irinel Burloiu, Business Development Manager, Intel.



În plus, noile procesoare Nehalem-EP, care au ca vârf de gamă seria Intel Xeon 5500 aduc mai multe noutăţi în lumea serverelor, dintre care cele mai proeminente sunt: primul Eco-server, devenit posibil datorită capabilităţilor de autoreglare ale consumului de energie înglobate în toate procesoarele Intel Xeon din acestă generaţie*, precum şi primele servere care sunt capabile să-şi crească performanţa peste ratingul de 100% prin tehnologia Intel Turbo Boost Technology.



Adresate companiilor medii şi mari, serverele Maguay fac dovada expertizei tehnice avansate, certificate de companii precum Intel sau Microsoft. Noile servere eXpertServer reprezinta o premiera de tehnologie in Romania si vor fi disponibile pentru achiziţie în luna aprilie. Împreună cu acestea Maguay oferă o platformă completa de servicii, produse hardware si software care vin să completeze oferta pentru soluţii complete de infrastructura IT, comunicare si colaborare, securitate, stocare si back-up date.

“Serverul este o componentă vitală a structurii IT dintr-o companie. Serverele Maguay pe platforma Intel au, pe baza statisticilor noastre, un “down-time” maxim de 0.01% la nivel de an, ceea ce înseamnă mai puţin de 3 ore de nefuncţionare (2.7 ore) în 3 ani de zile”, a declarat Eduard Pughin, Manager Operaţional Maguay.



“Serverele Maguay sunt produse consacrate pe piaţa românească, cu o cotă de piaţă de aproximativ 5% din totalul serverelor veritabile vândute în România. Noile servere Maguay eXpertServer bazate pe procesoarele Intel Xeon 5500, reprezinta solutia optima in eficientizarea si reducerea costurilor de achizitie si operare pentru infrastructura IT hardware. Practic vorbim de confluenta a patru dintre tintele dorite de orice companie pentru echipamentele IT: pret de achizitie si cost de operare mici, consum redus de energie si o crestere de performanţă fantastică.”, a adăugat Eduard Pughin.



Despre Maguay

Înfiinţată în 1997, Maguay a realizat în 2008 o cifră de afaceri de 10,4 milioane euro. Prioritatea noastră pentru 2009 este creşterea eficienţei economice şi consolidarea pozitiei de leader al pietei locale de servere, în paralel cu o extindere a competenţelor.

Acumularea unui nivel ridicat de expertiză a permis companiei îndeplinirea condiţiilor de certificare impuse de programe de parteneriat: Intel Channel Partner Premier Member, Microsoft Direct OEM si Gold Certified Partner şi Symantec Gold Partner. Maguay are implementat un sistem de management integrat calitate – mediu ISO 9001 + ISO14001 şi este certificată de TUV Thüringen.
Maguay a obţinut in noiembrie 2007, eticheta ecologică europeană din partea Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, fiind prima firmă românească din domeniul IT care deţine această certificare.

Compania a realizat proiecte de infrastructură complexe pentru companii ca Interbrands Marketing&Distribution, Augsburg International, G4S / Group for Securicor, sau Conpet SA.



Maguay importă şi distribuie în România produsele unor mărci consacrate la nivel internaţional precum Funkwerk, iiyama, Promise Technology, QLogic, Quantum, Transcend, ATEN şi PNY Technologies. Activitatile principale sunt implementarea proiectelor IT complexe şi asamblarea de sisteme (servere, PC –uri si laptop –uri) sub brand propriu.

* „Eco-serverele” sunt echipate numai cu procesoarele Nehalem-EP din seria „Basic”.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi:

Eduard Pughin
Operational Manager Maguay
eduard.pughin@maguay.ro
Tel: +40 21 210-3809
Fax: +40 21 210-0654

http://www.maguay.ro

Cuvinte cheie:  Maguay  IT  servere 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.