Bucureşti - 26 februarie 2013
-
În România, în fiecare an, se înregistrează peste 20.000 de copii născuţi prematur şi cu greutate mică la naştere. Rata de prematuritate în România este de aproximativ 9%.
Maternitatea MedLife Eva, parte a Sistemului Medical MedLife, cel mai mare operator privat de pe piaţa serviciilor medicale din România, a asistat cu succes naşterea naturală a unei perechi de gemeni prematuri, care au venit pe lume la 36 de săptămâni, cântărind 1520 g şi respectiv 2370 g. Maternitatea MedLife Eva din Braşov dispune de tehnologia performantă şi dotările necesare unei astfel de naşteri dar şi a monitorizării ulterioare a nou-născuţilor veniti pe lume înainte de termen.
Bebeluşul de 1520 g este copilul cu cea mai mică greutate născut până acum în maternităţile din reţeaua MedLife. Potrivit specialiștilor, se numeşte prematur orice copil născut înainte de 37 de săptămani de sarcină, înainte de termenul de dezvoltare completă a sistemelor şi organelor care îl ajută să supravieţuiască. În funcţie de vârsta sarcinii şi de greutatea la naştere, prematurii pot fi cu greutate corespunzatoare vârstei de sarcină sau cu greutate mai mică/mai mare decat cea normală. Pragul de greutate se situează, în medie, în jurul valorii a 2.500 g. Din aceste considerente, riscul de neadaptare la viaţa extrauterină este unul crescut.
Proaspăta mămică a avut prima naştere tot la maternitatea MedLife Eva, în 2007. Anul trecut, a aflat că este însărcinată cu gemeni, a fost luată în evidenţa maternităţii de când sarcina avea 8 săptămâni şi a fost supravegheată conform protocoalelor de urmărire a sarcinii. În jurul celor 30 de săptămâni de sarcină, medicul care o ţinea sub observaţie, a constatat modificări discrete ale lungimii canalului cervical şi a dispus luarea măsurilor specifice pentru evitarea unei naşteri premature. Sarcina a decurs normal până în jurul a 36 de săptămâni, când travaliul s-a declanşat subit şi nu s-a mai putut preveni o naştere înainte de termen.
Echipa medicală de la maternitatea MedLife Eva s-a mobilizat urgent şi la două ore de la internare, pacienta a născut natural gemeni, Andrei cu greutatea de 1520 g şi Mihai, de 2370 g. Dintre cei care au coordonat întreaga echipă medicală au făcut parte dr. Aurel Ionel – medic primar obstetrică ginecologie, directorul maternităţii MedLife Eva şi doamna doctor Diana Ungureanu, medic neonatolog, specialist cu stagiu special de reanimare nou-născuţi.
Gemenii au fost atenţi monitorizaţi în cadrul departamentului de terapie intesivă neonatală pentru nou-născuţii prematuri de la maternitatea MedLife Eva, care dispune de toate dotările tehnologice necesare - aparat de intubare pentru nou-născuţi, sisteme moderne de monitorizare, echipamente de determinari paraclinice cât şi specialistii necesari pentru a susţine o nastere inainte de termen şi a îngriji ulterior micuţii cu probleme.
Evoluţia celor doi bebeluşi a fost una favorabilă şi după 21 de zile de spitalizare s-a luat decizia externării, atât a mamicii cât şi a copiilor, care au fost în continuare monitorizaţi la domiciliu, pe o perioadă de încă 14 zile.
“Având în vedere faptul că naşterea prematură este cea mai impotantă cauză a mortalităţii bebeluşilor şi s-a demonstrat statistic faptul că peste 75% dintre acesştia pot fi salvaţi dacă există aparatură performantă şi personal medical calificat, sunt mândru că am avut un astfel de caz la maternitatea noastră, pentru că oferim speranţe atâtor femei care se confruntă cu situaţii asemănătoare. Sistemul medical privat a evoluat substanţial în ultimii ani, iar tratarea cazurilor complexe este posibilă, chiar dacă îngrijirea unui copil prematur este destul de costisitoare, a declarat dr. Aurel Ionel, coordonatorul maternităţii MedLife Eva din Braşov.
Datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică arată că rata de prematuritate în România este de aproximativ 9%. În general, România are un indicator de prematuritate mai mare faţă de multe ţări ale Uniunii Europene.
La nivel mondial, în fiecare an se înregistrează 15 milioane de naşteri premature, 85% dintre acestea având loc între săptămana 32 şi 37 de sarcină. Mai mult de 1 din 10 bebeluşi se naşte înainte de termen, iar această situaţie afectează familiile din întreaga lume. Peste 60% din naşterile premature au loc în Africa şi Asia de Sud. Printre primele 10 ţări cu cifrele cele mai ridicate se află Brazilia, SUA, India şi Nigeria, ceea ce arată că naşterea prematură este cu adevărat o problemă globală.
Anul trecut maternitatea MedLife Eva din Braşov a inaugurat prima unitate de naştere naturală din România acreditată la standarde internaţionale. Aceasta include sală de nașteri normală și în mediul acvatic, precum și rezerve dotate cu dispozitive speciale care permit mămicilor să nască în poziții cât mai confortabile, reducând la minim durerea și disconfortul. De asemenea, unitatea de nașteri pune la dispoziție o serie de servicii, unice în România, care îmbunătățesc semnificativ experiența nașterii. Astfel, viitoarele mămici au la dispoziţie consultant în alăptare acreditat ILCA, expert maternolog, psiholog cu competenţă în terapia cuplului, posibilitatea de a naşte cu Doula (persoană specializata care cunoaşte gravida şi oferă sprijin fizic, sufletesc şi spiritual în timpul sarcinii, naşterii şi în primele săptămâni după naştere, dar care nu se implică medical), cursuri Lamaze, cursuri de Hypnobirthing (metodă de control a durerii), educaţie prenatală şi cursuri de îngrijire a perineului.
Adițional, maternitatea MedLife Eva a adus ca noutate implementarea și asumarea Planului de Naștere. Acesta reprezintă un document cu valoare de contract, prin care viitoarele mămici își exprimă în scris opțiunile în ceea ce priveşte modul în care se va desfăşura naşterea chiar de la începerea travaliului și până la tăierea cordonului ombilical, în cazul în care totul decurge normal şi nu apar complicaţii. De asemenea, planul de naștere este considerat un instrument de comunicare prevăzut în circuitul de activitate al unui Spital Prieten al Nașterii, fiind respectat de întregul personal medical.
Despre maternitatea MedLife Eva:
MedLife Eva este prima maternitate privata din România şi totodată cea mai mare din zona de Centru şi Vest a ţării. Aceasta dispune de ambulatoriu de specialitate şi ambulatoriu de zi, 3 săli de naştere, adaptate tipului de naştere (naturală, prin cezariană şi în mediul acvatic); secţie de neonatologie dotată cu incubatoare staţionare, incubator de transport, sistem de monitorizare cardio-respiratorie continuă; bloc operator cu 2 săli de operaţie, departament de anestezie şi terapie intensivă, departament de pediatrie, precum şi 16 rezerve a câte unu şi două paturi.
Eva a fost integrată în Sistemul Medical MedLife la sfârşitul anului 2011, fiind achiziţionată în proporţie de 100%. La ora actuală MedLife deţine o reţea de 3 maternităţi în Bucureşti, Braşov şi Arad, având un număr total de aproximativ 10.000 naşteri.
Despre MedLife:
MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală.
Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternităţi, laboratoare, farmacii, acestea din urmă constituind Sistemul Medical MedLife.
În prezent, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 9 Hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov şi Arad; 8 laboratoare proprii de analize; 6 spitale în Bucureşti, Braşov şi Arad, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie şi unul de Obstetrică-Ginecolgie; 3 maternităţi în Bucureşti şi în ţară, 28 de centre medicale generaliste în Bucureşti şi în ţară, 9 centre de excelenţă cu specializare unică, 6 farmacii proprii reunite sub reteaua PharmaLife, şi în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată ţara.
Recent, MedLife a obținut acreditarea pentru Maternitatea MedLife București în calitate de Spital Prieten al Copilului, procesul de certificare fiind derulat de către Organizatia Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF, Maternitatea MedLife fiind totodată și prima maternitate privată din Capitală care deține acest statut. Alte două maternități din rețeaua MedLife sunt în curs de acreditare pentru acest program.
Conform studiului internaţional realizat de Reader's Digest, MedLife este pentru al treilea an consecutiv cel mai de încredere brand în rândul românilor la categoria “Clinică Privată”, iar în ultimii patru ani, studiile de piaţă IMAS derulate la nivel naţional plasează constant MedLife drept brandul cu cea mai mare notorietate pe toate segmentele: spital privat, clinică-centru medical, laborator medical. De asemenea, MedLife a câștigat anul acesta premiul „Superbrands” la categoria „Clinici private”.
Pentru detalii suplimentare vă stăm la dispoziție:
Ania Vlădescu
Senior PR Executive MedLife
Mobil: 0735301015
mailto: avladescu@medlife.ro
http://www.medlife.ro/
Cuvinte cheie:
MedLife Eva maternitate gemeni