Bucureşti - 18 februarie 2013
-
MedLife, cel mai mare operator de pe piaţa medicală privată, continuă parteneriatul de excelenţă cu spitale renumite la nivel european şi începe colaborarea cu Prof. Dr. Ernst Horcher, medic cu vastă experienţă acumulată din postura de şef al Secţiei de Chirurgie Pediatrică din cadrul Universităţii de Medicină AKH din Viena şi Dr. Ronald Sabitzer, specialist în neurochirurgie, cu competenţe în ortopedie şi chirurgie ortopedică, actualul coordonator al departamentului de chirurgie spinală din cadrul spitalului Otto Wagner din Viena, Austria. În baza colaborării cu MedLife, cei doi specialişti vor efectua atât consultaţii de specialitate cât şi intervenţii chirurgicale complexe. Dr. Horcher va colabora cu specialiştii din cadrul Spitalului de Pediatrie MedLife, în timp ce dr. Sabitzer va face echipă cu medicii din cadrul la Spitalului de Ortopedie MedLife.
Profesorul Horcher, are o reputaţie remarcabilă în calitate de chirurg în oncologia pediatrică, dânsul fiind implicat în separarea spectaculoasă a gemenilor siamezi şi iniţiatorul chirurgiei minim invazive la pacienţii copii şi adolescenţi. De asemenea, dr. Horcher are o vastă experienţă în urologia pediatrică, un alt domeniu din cadrul chirurgiei în care s-a specializat, pe lângă chirurgia oncologică şi neonatală.
Sub îndrumarea profesorului Ernst Horcher, la Spitalul de Pediarie MedLife se vor efectua intervenţii chirurgicale atât prin metoda clasică cât şi laparoscopic. Pe langă cele mai frecvente intervenţii de chirurgie pediatrică de tipul: apendicectomie, hernie sau hidrocel, prof Horcher va aborda operaţii complexe din chirurgia digestivă, chirurgia toracică, chirurgia urologică şi chirurgia oncologică pediatrică: fundoplicaturi gastrice pentru boala de reflux gastro-esofagian, piloromiotomii – pentru stenoza de pilor, enterectomii, ileostomie, cecostomie, închidere enterostomii, nefrectomie, orhiectomie, hipospadias, reimplantări de ureter, ablaţia diverselor tumori, pleurectomii toracoscopice.
Prima vizită a profesorului Ernst Horcher la Spitalul de Pediatrie MedLife va fi pe data de 19 februarie 2013.
Dr. Roland Sabitzer, medic primar neurochirurg, va realiza intervenţii chirurgicale minim invazive pentru patologia coloanei vertebrale, împreună cu specialiştii de la Spitalul de Ortopedie MedLife. Dr. Sabitzer s-a specializat în chirurgie spinală la Universitatea AKH din Viena şi conduce departamentul de Chirurgie Spinala în cadrul spitalului Otto Wagner din Viena, încă din 2002. Are o vastă experienţă în chirurgia minim invazivă, având la activ peste 2500 de proceduri din zona chirurgiei spinale.
Dr. Sabitzer va efectua primele consultaţii în România, la Spitalul de Ortopedie MedLife pe data de 25 februarie 2013.
Proiectul de colaborare cu spitale mari europene a debutat luna trecută cu vizita Asist. Prof. Dr. Claudia Lill, medic şef de Secţie O.R.L. la Universitatea Medicală AKH din Viena care a efectuat luna trecută, pe 22 ianuarie 2013, consultaţii la Spitalul de Pediatrie MedLife. Aceasta revine periodiv în România şi deja realizează investigaţii şi intervenţii chirurgicale din sfera O.R.L.
Parteneriatul de excelenţă al MedLife cu spitale renumite la nivel european va continua pe termen lung şi va include, într-o primă etapă vizitele lunare ale specialiştilor pentru consultaţii preliminare şi selecţia unor cazuri ce urmează a fi rezolvate chirurgical. În a doua etapă se vor efectua intervenţiile chirurgicale, la intervale prestabilite împreună cu medicii străini.
Toţi pacienţii interesaţi se pot programa prin Call-Center 021 9646, pentru datele respective si vor primi toate detaliile referitoare la orarul exact de consultaţii şi costurile aferente.
Spitalul de Pediatrie MedLife este situat pe Str. Zăgazului nr. 7, sector 1, Bucureşti.
Spitalul de Ortopedie MedLife este localizat pe Bd, Ferdinand 98-100, sector 2, Bucureşti.
Despre Profesor Dr. Ernst Horcher
Prof. Dr. Ernst Horcher este unul dintre cei mai renumiți specialiști în chirurgia pediatrică din Europa. Absolventul Universităţii de Medicină din Viena, Austria în 1969, Prof. Horcher are o vastă experienţă în urologia pediatrică, pe lângă specializarea în chirurgia oncologică şi neonatală. Începând din 1994 a devenit Şeful Secţiei de Chirurgie Pediatrică din cadrul AKH Viena. Este autorul a peste 200 de lucrări ştiinţifice, a susţinut nenumărate prezentări internaţionale în toată lumea, a predat cursuri şi a ţinut prelegeri studenţilor în chirurgie pediatrică de la Universitatea de Medicină din Viena. Este mentorul a sute de medici rezidenţi care i s-au alăturat datorită reputaţiei sale în chirurgia pediatrică.
Despre Dr. Sabitzer
Dr. Roland Sabitzer s-a născut în Elveţia şi a absolvit în 1984 Facultatea de Medicină din Graz, Austria. În prezent este şeful departamentului de chirurgie spinală din cadrul Spitalului Otto Wagner din Viena, Austria. Este membru activ al Societăţii Austriece de Neurochirurgie şi Ortopedie.
Despre Spitalul de Pediatrie MedLife
Spitalul de Pediatrie MedLife a fost inaugurat in urma cu un an, pe 1 iunie 2011 si este primul spital privat de acest gen din Romania. Spitalul este dispus pe 6 niveluri si are o capacitate de 120 de paturi, iar datorita blocului operator cu doua sali de operatie poate gestiona interventii complexe din mai multe domenii chirurgicale. Sectia de terapie intensiva (ATI) are dotari complete, in conformitate cu standardele europene.
Despre Spitalul de Ortopedie MedLife
Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie MedLife este primul spital privat dedicat afecţiunilor sistemului osteo-articular din România. Lansat în decembrie 2011 după o investiţie de 8,5 milioane de euro, spitalul oferă pacienţilor servicii integrate de ortopedie: consultaţii de specialitate în regim de ambulatoriu şi spital, intervenţii chirurgicale, serivicii de imagistică şi laborator, precum şi servicii de kinetoterapie şi recuperare medicală. Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie are o capacitate de 45 de paturi şi are capacitate completă de diagnostic şi tratament al afecţiunilor locomotorii.
Anul trecut, în cadrul spitalului s-a realizat o premieră pentru medicina romanească, o operaţie de hemipelvectomie dreaptă, cu reconstrucţie cu alogrefă şi artroplastie totală de şold. De asemenea, spitalul oferă expertiză internaţională prin colaborarea cu profesorul Dirk Uyttendaele, specialist în chirurgia spinală la Universitatea de Medicina Ghent din Belgia.
Despre MedLife:
MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală.
Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternităţi, laboratoare, farmacii, acestea din urmă constituind Sistemul Medical MedLife.
În prezent, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 9 Hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov şi Arad; 8 laboratoare proprii de analize; 6 spitale în Bucureşti, Braşov şi Arad, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie şi unul de Obstetrică-Ginecolgie; 3 maternităţi în Bucureşti şi în ţară, 28 de centre medicale generaliste în Bucureşti şi în ţară, 9 centre de excelenţă cu specializare unică, 6 farmacii proprii reunite sub reteaua PharmaLife, şi în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată ţara.
Recent, MedLife a obținut acreditarea pentru Maternitatea MedLife București în calitate de Spital Prieten al Copilului, procesul de certificare fiind derulat de către Organizatia Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF, Maternitatea MedLife fiind totodată și prima maternitate privată din Capitală care deține acest statut. Alte două maternități din rețeaua MedLife sunt în curs de acreditare pentru acest program.
Conform studiului internaţional realizat de Reader's Digest, MedLife este pentru al treilea an consecutiv cel mai de încredere brand în rândul românilor la categoria “Clinică Privată”, iar în ultimii patru ani, studiile de piaţă IMAS derulate la nivel naţional plasează constant MedLife drept brandul cu cea mai mare notorietate pe toate segmentele: spital privat, clinică-centru medical, laborator medical. De asemenea, MedLife a câștigat anul acesta premiul „Superbrands” la categoria „Clinici private”.
.
Cuvinte cheie:
MedLife colaborare medici internaţionali