Bucureşti - 29 ianuarie 2013
-
Universitatea din București a demarat în urmă cu trei săptămâni campania umanitară de strângere de fonduri pentru micuțul Gabriel-Ioan, fiul criticului și istoricului literar Iulian Costache, lector doctor în cadrul Facultății de Litere.
Datorită solidarității manifestate de cadrele didactice, de studenți, de colegii şi prietenii părinţilor, precum şi de presa care a preluat mesajul campaniei noastre și l-a transmis pe diferite căi firmelor, companiilor și persoanelor fizice care au decis să ni se alăture cu donații, suma strânsă în campanie până la data de 21 ianuarie 2013 este de 78.000 euro. Acest lucru a făcut posibilă internarea lui Gabriel în clinica germană exact la termenul recomandat de medici.
Gabriel, în vârstă de aproape patru ani, a fost diagnosticat în decembrie 2012 cu leucemie acută limfoblastică. Pentru prima etapă a tratamentului cu citostatice, Gabriel a fost internat în secția Oncologie Pediatrică a Institutului Clinic Fundeni. Dată fiind stringenţa începerii celei de a doua etape a tratamentului, Gabriel a fost transportat de urgenţă la reputata clinică Charité din Berlin, unde mai întâi a suportat o puncţie medulară. Tratamentul durează între 6 și 9 luni, depinzând de reacția organismului, și costă 120.000 de euro. În funcţie de rezultatele acestuia, Gabriel poate fi supus ulterior unui (auto) transfer de măduvă osoasă.
Campania umanitară „Viață pentru Gabriel !”, inițiată de Universitatea din București, continuă printr-un apel adresat publicului larg, mediului academic, mediului de afaceri, către toți cei care pot susține, cu orice contribuție financiară, şansa reală la vindecare a micuţului.
Contul umanitar este deschis la Banca Comercială Română (BCR), sucursala World Trade Center, București:
IBAN RO69RNCB0085081826160001 - LEI
IBAN RO42RNCB0085081826160002 - EURO
IBAN RO85RNCB0085081826160004 - USD
La depunerea donației, este necesar să se completeze:
Codul SWIFT al Băncii: RNCB RO BU
Adresa Băncii: Bd. Regina Elisabeta nr. 5, sector 3, București
Titular cont: Iulian Costache
Explicație: tratament Gabriel Costache
.
Cuvinte cheie:
Campanie umanitară