Investiţie pentru creşterea performanţei în cercetarea dedicată identificării unor terapii inovative pentru tratamentul cancerului

Bucuresti - 18 ianuarie 2013 -

Institutul de Virusologie “Ştefan S. Nicolau”, cu sediul social în Şos. Mihai Bravu 285, sector 3, Bucureşti, derulează, începând cu data de 21.12.2012, proiectul Modernizarea unui centru pentru studiul  oncogenezei si al utilizarii oncolizei virale ca strategie terapeutica / ONCOIVN, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică în calitate de Organism Intermediar (OI), în numele şi pentru Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri în calitate de Autoritate de Management (AM) pentru Programul Operaţional „Creşterea Competitivităţii Economice”(POS CCE).


Valoarea totală a proiectului este de:  6.806.873 lei,

din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 5.489.414 lei

Proiectul se implementează în localitatea Bucureşti, pe o durată de 29 luni.

Obiectivul proiectului: dezvoltarea la standarde internationale a unui centru regional de referinţă în domeniul oncogenezei şi utilizării oncolizei virale, ca nouă strategie terapeutică.

 

Cancerul este a doua cauză de deces în ţările dezvoltate şi printre primele trei cauze de deces în ţările în curs de dezvoltare. Mai mult de 70% din decesele datorate cancerului apar în ţările cu venit mic şi mijlociu. În ultimii ani, atât comunitatea ştiinţifică internaţională, cât şi industria farmaceutică s-au concentrat pe elucidarea mecanismelor celulare şi moleculare ale oncogenezei pentru identificarea de noi biomarkeri ce ar putea relansa descoperirea de noi medicamente.

Fondat în anul 1949 de către Profesorul Ştefan S. Nicolau, Institutul de Virusologie al Academiei Romane este o unitate de cercetare fundamentala si aplicativa cu profil biomedical care desfasoara activitati în cercetarea virusologică, imunologică şi de oncologie umană, învăţământ universitar şi post-universitar de virusologie, imunologie şi biotehnologie

 

Detalii suplimentare puteţi obţine de la:

Nume persoană contact: Gabriela Anton

Funcţie: Director proiect

Institutul de Virusologie “Stefan S. Nicolau”

Şos. Mihai Bravu 285, sector 3, Bucureşti,

Tel: 0213242590

Fax: 0213242590


 

 

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană,

vă invităm să vizitaţi http://www.fonduri-ue.ro

 

Conţinutul acestui comunicat nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială

a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

.

Cuvinte cheie:  investitii  cercetare  cancer 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.