Bucureşti - 18 martie 2009
-
Timișoara – 18 martie 2009
Compania Baumix ajută la construcția casei ,,Cristian” din Timişoara și vine astfel în sprijinul a 5 beneficiari ai Fundației ,,Pentru Voi”. Baumix donează sistemul complet de izolaţie termică și tencuieli exterioare pentru prima locuinţă protejată pentru adulţi cu dizabilităţi intelectuale severe din România. Tinerii cu dizabilităţi intelectuale de la Pentru Voi care au urmat un curs de calificare în construcţii vor învăța de la specialiștii Baumix tehnici de lucru folositoare.
Construcţia casei Cristian din str. Anton Bacalbaşa nr. 65 B, zona Freidorf, lângă Centrul de zi „Ladislau Tácsi”, este iniţiată de Fundaţia “Pentru Voi” în parteneriat cu asociaţia Habitat for Humanity România și este finanțată de mai mulți parteneri și sponsori. Baumix a răspuns provocării de a susține prin acțiunile sale „Luna solidarităţii şi implicării sociale la Timişoara”. Astfel pe tot parcursul lunii martie sunt organizate activităţi de voluntariat menite să încurajeze implicarea timişorenilor şi a companiilor în folosul persoanelor cu dizabilităţi intelectuale severe.
Compania Baumix donează întreaga cantitate de polistiren şi materialele pentru tencuiala de exterior necesare la construcţia locuinței protejate. Totodată, compania a mobilizat în șantier 2 specialiști în montarea termosistemului și a lansat invitaţia tuturor partenerilor și clienților Baumix din Timișoara de a vedea pe viu punerea în operă a întregului sistem. Mai mulți beneficiari ai Fundației ,,Pentru Voi” care au absolvit cursuri de calificare în finisaje în construcții vor învăța detaliile tehnice și pașii necesari pentru instalarea corectă a izolației termice și a unei tencuieli decorative durabile. Fiecare abilitate nou formată îi ajută pe tinerii cu dizabilități intelectuale să-și găsească un loc de muncă pentru a deveni independenți.
Conform statisticilor ANPH, în judeţul Timiş există 4468 adulţi cu dizabilităţi intelectuale din care doar 20 beneficiază de locuinţe protejate. Pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale severe însă, nu există nici o locuinţă protejată adaptată nevoilor lor speciale. De aceea acest proiect este extrem de important.
Înființată în 2003, Baumix este o companie cu capital integral românesc, producător de mortare și adezivi pentru construcții. Facilitățile de productie ale companiei sunt localizate in Ploiești și în Gherla, județul Cluj, cu un număr de 112 angajați și o rețea de distribuție bine pusă la punct tocmai pentru a satisface nevoile și cerințele profesioniștilor în construcții.
Baumix oferă clienților săi, pe lângă produse profesioniste, dedicate fiecărui tip de aplicație, și servicii complementare, cum ar fi: consultanță tehnică, training echipe de aplicatori, asistență la punerea în operă a sistemelor etc.
Toate informatiile despre proiect sunt postate la pentruvoi.habitat.ro
Fundaţia „Pentru Voi”
Zoltán Szövérdfi-Szép
Tel: 0721 015 486
E-mail: zoltan@pentruvoi.ro
Pagină internet: www.pentruvoi.ro
Habitat for Humanity România
Teodora Zglimbea
Tel: 0731 039 103
E-mail: teodora.zglimbea@habitat.ro
Pagină internet: www.habitat.ro
Cuvinte cheie:
baumix habitat for humanity locuinţe