18 decembrie 2012, 12.22
-
Bucuresti - 18 decembrie 2012
-
MIRA TELECOM a înregistrat un nou succes la capitolul proiecte europene. Aplicația dezvoltă de companie - „Decision Support System”, în cadrul proiectului european SafeCity, a fost testată pe 29 noiembrie la Stockholm. SafeCity este un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin programul FP7 (Seventh Framework Programme for Research and Technological Development) pe care MIRA TELECOM îl implementează alături de alți 14 parteneri internaționali, care fac parte din consorțiu. Proiectul a început în aprilie 2011 și are ca durată de implementare 24 de luni.
Evenimentul, denumit “Proof of Concept”, la care au asistat și reprezentanți ai Comisiei Europene, s-a desfășurat în cadrul unui exercițiu mai amplu al autorităților însărcinate cu gestionarea situațiilor de urgență din Stockholm. Scenariul a presupus instalarea, configurarea și rularea unui sistem SafeCity, care să ofere o imagine de ansamblu în timp real a evenimentului - deraierea unui tren - în baza informațiilor primite de la senzorii instalați în teren, folosind aplicațiile dezvoltate în cadrul proiectului.
Aplicația dezvoltată de MIRA TELECOM – „Decision Support System”, a rulat în mediul virtual, fiind accesată de operatorii din centrul de comandă via internet și a furnizat operatorilor toate informațiile necesare în timp real.
Acesta este primul test al proiectului SafeCity, următorul fiind programat în februarie 2013 la Madrid.
Termenul „SafeCity” se aplică siguranței urbane în orașele inteligente (Smart Cities). Obiectivul principal al proiectului este de a îmbunătăți rolul sistemelor de supraveghere, pentru a asigura cetățenilor protecția, în zonele în care este instalată infrastructura de supraveghere. Obiectivele secundare vizează consolidarea rolului internetului în asigurarea siguranței cetățenilor într-un mediu protejat, implicarea utilizatorilor cheie, a autorităților publice la nivel local, regional și național și demonstrarea impactului pozitiv al acestor soluții în dezvoltarea sustenabilă a unui oraș.
Un oraș inteligent face un efort conștient de a folosi soluții inovatoare pentru a îmbunătăți condițiile de viață și muncă și pentru a sprijini un mediu urban sustenabil. Orașele inteligente sunt definite și clasificate după 6 dimensiuni: economie inteligentă – competitivitate; mobilitate inteligentă - transport & ITC; mediu inteligent - resurse naturale; oameni inteligenți - capitalul uman și social; viață inteligentă - calitatea vieții și guvernanță inteligentă – participație.
Pentru prima fază a proiectului au fost alese câteva orașe europene reprezentative, luând în considerare mai mulți factori, cum ar fi: mărimea orașului, așezarea geografică, demografie, standardul de viață, gradul de dezvoltare IT&C și securitate, precum și aspecte sociale și culturale. Orașele selectate au fost Stockholm, Madrid, Óbidos, București, Helsinki și Atena.
MIRA TELECOM (www.miratelecom.ro) – companie cu capital integral românesc, fondată și condusă de Stelian Ilie, Președinte al Grupului – și-a început activitatea cu distribuția echipamentelor de radiocomunicații. Diversificarea serviciilor a reprezentat un principiu de bază în evoluția companiei, MIRA TELECOM oferind astăzi soluții complete de securitate, IT și telecom. În ultimii ani, compania a investit masiv în cercetare, în domeniul tehnologiei pentru securitate. Recent a fost finalizată construcția unui centru propriu de cercetare și dotarea acestia cu aparatură de laborator și platforme software de înalt nivel tehnologic. MIRA TELECOM are 14 ani de experiență pe piața româneasca și internațională.
.
Cuvinte cheie:
MIRA TELECOM proiect european