Avocaţii Ţuca Zbârcea & Asociaţii obţin anularea unei proceduri de executare silită în valoare de aproximativ 600.000 de euro

Bucuresti - 28 noiembrie 2012 - Alpha Bank a obţinut în primă instanţă anularea unei proceduri de executare silită iniţiate în temeiul unor scrisori de garanţie bancară emise înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod Civil. Avocaţii Alpha Bank au pus în discuţie caracterul de titlu executoriu al acestora.

Judecătoria Sectorului 3 a admis vineri, 23 noiembrie, contestaţia la executare formulată de către Alpha Bank împotriva unei executări silite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, întemeiată pe pretinsul caracter executoriu al unor scrisori de garanţie bancară emise înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod Civil. Instanţa a dispus totodată anularea întregii proceduri de executare întreprinse împotriva Alpha Bank, precum şi întoarcerea executării silite.

O echipă de avocaţi Ţuca Zbârcea & Asociaţii, formată din avocaţii pledanţi Ioana Hrisafi şi Dan Cristea, a asigurat reprezentarea Alpha Bank în redactarea şi susţinerea contestaţiei în faţa instanţei bucureştene.

De asemenea, în dosar a mai fost implicat şi Radu Şomlea, avocat asociat în cadrul firmei de avocatură clujene Nistorescu, Şomlea & Asociaţii.

„Speţa se va putea dovedi un precedent preţios pentru disputele legate de figura juridică a scrisorii de garanţie bancară, în special în ipoteza în care acesteia îi este aplicabilă legislaţia anterioară intrării în vigoare a Noului Cod Civil. Concret, în acest litigiu teza centrală dedusă judecăţii a constat în absenţa caracterului executoriu al scrisorilor de garanţie bancară emise înaintea datei de adoptare a Noului Cod Civil”, a declarat Ioana Hrisafi, Avocat asociat al Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

Decizia Judecătoriei Sectorului 3 este atacabilă cu recurs în faţa Tribunalului Bucureşti.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii este cotată în fruntea clasamentului realizat de directorul internaţional Legal 500 în ceea ce priveşte capacitatea de soluţionare a disputelor. Echipa de peste 40 de avocaţi din cadrul departamentului de litigii şi arbitraje interne şi internaţionale reprezintă clienţi la toate nivelurile sistemului jurisdicţional românesc, de la tribunalele de primă instanţă până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi în proceduri speciale în faţa Curţii Constituţionale şi în faţa instanţelor naţionale şi internaţionale, în proceduri complexe de arbitraj în baza regulilor Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional (Camera de Comerţ şi Industrie a României), ICC, UNCITRAL şi ICSID.

Despre Ţuca Zbârcea & Asociaţii:

Cu o echipă formată din 95 de avocaţi în cadrul biroului din Bucureşti, Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, care funcţionează în asociere cu Nistorescu, Şomlea & Asociaţii, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend” cu firma de avocatură Ţurcan Cazac, liderul pieţei de avocatură de business din Chişinău, Republica Moldova.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii oferă asistenţă juridică în toate domeniile dreptului, fiind recomandată de prestigioase directoare internaţionale de specialitate pentru serviciile în domenii precum litigii şi arbitraje internaţionale, achiziţii publice, energie şi resurse naturale, drept financiar-bancar, infrastructura, dreptul muncii si drept social, drept societar şi comercial, fuziuni, achiziţii / privatizări, etc.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a primit numeroase recunoaşteri şi distincţii pe plan local şi internaţional, fiind câştigătoarea premiului „Firma de Avocatură a Anului” timp de patru ani consecutivi şi desemnată „Cea mai inovatoare casă de avocatură din Europa Continentală” de către Financial Times. De asemenea, firmei i-a fost acordată cea mai importanţă distincţie a directorului internaţional de specialitate Chambers Europe – premiul „Law Firm of the Year” (Chambers Europe Awards for Excellence 2010), precum şi cel mai important premiu regional atribuit de revista britanică The Lawyer – „Firma de Avocatură a Anului pentru Europa de Est şi Balcani” (The Lawyer European Awards 2010).

De asemenea, recent, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a câştigat premiul pentru cel mai apreciat stil de management („Best Managed Workplace”) în cadrul ceremoniei MPF European Leadership Awards 2012.

Portofoliul Ţuca Zbârcea & Asociaţii include numeroase companii naţionale şi multi-naţionale, importante instituţii financiare, precum şi autorităţi publice şi instituţii guvernamentale. Printre cei mai reprezentativi clienţi se numără: Erste Bank / Banca Comercială Română (BCR), OMV Petrom, CEZ, Rompetrol Rafinare, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Orkla Foods, Colgate Palmolive, GED Capital Development, Cadbury, Bursa de Valori Bucureşti, BRD-Groupe Société Générale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania, ING Real Estate etc.

Alina Pintică
Tel: (40-21) 204 88 90
E-mail: alina.pintica@tuca.ro
Mobil: 0723 526 389

Nida Halit
Tel: (40-21) 335 55 70
E-mail: nida.halit@grayling.com
Mobil: 0745 724 224


Cuvinte cheie:  anulare  procedura  executare silita 

Imagini

Avocaţii Ţuca Zbârcea & Asociaţii obţin anularea unei proceduri de executare silită în valoare de aproximativ 600.000 de euro

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.