Ager Business Tech încheie un parteneriat cu Kaspersky Lab România pentru distribuţia soluţiilor de securitate pentru segmentul business

10 martie 2009, 02.10 - IT&C   Tehnologie  

Bucureşti - 10 martie 2009 - Ager Business Tech şi Kaspersky Lab România anunţă încheierea parteneriatului pentru distribuţia soluţiilor de securitate destinate segmentului business. Potrivit acestui acord, Ager va comercializa în România noua gamă de produse Kaspersky pentru organizatii publice si companii private.
„Soluţiile Kaspersky fac parte din portofoliul nostru încă din anul 2000 şi ne bucurăm că am reuşit, prin volumul de vânzări, activităţile de marketing şi suportul tehnic oferit partenerilor şi clienţilor noştri, să extindem parteneriatul cu Kaspersky Lab pentru România şi Bulgaria”, a declarat Liliana Butnaru, Brand & Product Manager Ager Business Tech.
Potrivit noului acord, Ager Business Tech devine partener principal al Kaspersky Lab şi va comercializa soluţiile de business dezvoltate de Kaspersky adresându-se sectorului privat, dar mai ales sectorului public, pe teritoriile României si Bulgariei.
„Suntem în plin proces de reconfigurare a canalelor de distribuţie pentru soluţiile Kaspersky Lab dedicate companiilor şi organizaţiilor publice”, spune Teodor Cimpoeşu, Director General Kaspersky Lab România. „Unul dintre obiectivele principale este o mai bună prezenţă pe această zonă şi dezvoltarea parteneriatului cu Ager vine să susţină acest obiectiv”, adaugă el.
Despre Ager Business Tech
AGER BUSINESS TECH este integrator de soluţii dedicate IT, cu peste 10 ani de experienţă în proiecte B2B, o companie cu capital românesc integral privat. Activitatea companiei s-a dezvoltat continuu, de la asamblarea şi distribuirea de sisteme de calcul şi componente IT pentru segmentul end-user, la dezvoltarea şi implementarea unor solutii IT integrate, personalizate pentru clienţii din segmentul B2B: SMB, Corporate, Guvern / Sector Public
Eforturile AGER s-au concentrat întotdeauna în direcţia dezvoltării, proiectării şi implementării unor soluţii dedicate IT&C, produsele Kaspersky fiind unul dintre diferenţiatori.
Despre Kaspersky Lab:
Kaspersky Lab produce şi distribuie unele dintre cele mai populare sisteme de securitate pentru PC, care protejează utilizatorul de viruşi, spyware, crimeware, hacker-i, phishing şi spam. Produsele Kaspersky deţin o rată superioară de detecţie, având cel mai rapid timp de răspuns din industria de securitate pentru utilizatori privaţi, SMB, reţele de mari dimensiuni şi sisteme de lucru mobile. Tehnologia dezvoltată de Kaspersky este utilizată la nivel mondial în produsele şi serviciile furnizorilor de top ai soluţiilor de securitate de pe piaţa IT.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.ager.ro. Pentru ultimele ştiri legate de malware, consultaţi www.viruslist.com
http://www.ager.ro

Cuvinte cheie:  Ager Business Tech tehnologie parteneriat 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.