Bucureşti - 17 octombrie 2012
-
In urma informatiilor aparute in presa in ultima perioada, referitoare la modificarea legii energiei electrice si a gazelor naturale, AFEER face urmatoarele precizari:
La data de 19 iulie 2012 a intrat în vigoare noua lege a energiei electrice si gazelor naturale 123/2012, care are drept scop principal transpunerea în legislaţia internă a prevederilor Directivei 2009/72/EC.
AFEER considera că desi Legea a rezolvat anumite probleme, o serie de aspecte importante pentru desfăşurarea activităţii în domeniul energiei electrice nu sunt clarificate sau soluţionate corect si conduc la efecte secundare negative, neprevazute la momentul aprobarii cum sunt:
Blocarea operatiunilor de import -export: Prevederile articolului 23, conform carora toate tranzactiile se realizeaza in mod centralizat, blocheaza activitatea comercială de import-export de energie electrică, incalcandu-se în mod flagrant prevederile Directivei;
Nerespectarea reglementarilor europene: prevederile art. 23 din lege vin in contradictie cu Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European si al Consiliului privind integritatea si transparenta pietei angro de energie care mentioneaza: „Pietele angro de energie includ, printre altele, pietele reglementate, sistemele multilaterale de tranzactionare si tranzactiile extrabursiere (OTC) si contractele bilaterale, directe sau prin intermediul brokerilor”.
Blocarea investitiilor in sectorul energiei electrice: dezvoltatorii de proiecte în sectorul producerii energiei, in special din surse regenerabile, neavand calitatea de participant la piaţă, nu pot încheia contracte pe termen lung cu furnizorii, contracte solicitate de catre banci ca o garantie pentru finantarea proiectelor;
Imposibilitatea accesului la piata a companiilor nerezidente titulare de licenţă: reglementările actuale nu permit accesul companiilor nerezidente titulare de licenţă de furnizare de energie electrica la Piaţa pentru ziua următoare si Piaţa Intra-zilnică, blocandu-se în mod fundamental schimburile comerciale pe piata internă si împiedicand libera concurenta;
Imposibilitatea acoperirii in timp util de catre furnizori a cerintelor consumatorilor: platformele actuale nu permit desfăşurarea în timp real a activităţii de achizitie si vanzare, fiind imposibilă asigurarea la costuri minime a cerintelor consumatorilor. Consecinta directa va fi cresterea artificiala a pretului la consumatorii finali.
Intelegem ca prin prevederile actuale privind tranzacţionarea energiei electrice numai prin intermediul pietelor centralizate administrate de OPCOM s-a dorit sa fie inlaturate tranzactiile realizate anterior de anumiti producatori din portofoliul statului cu asa zisii „baieti destepti”. Totusi acest tip de contracte a fost realizat si prin platformele administrate de OPCOM (ex. contractul incheiat cu ArcelorMittal Steel pe Piata Centralizata a Contractelor Bilaterale, care este in prezent investigat de Comisia Europeana), ceea ce demonstreaza ca nu aceasta este solutia pentru eliminarea practicilor necomerciale ci un management profesionist, adaptat unei piete concurentiale si un control mai strict al proprietarului.
Avand in vedere cele mentionate, AFEER considera ca pentru a avea o piata competitiva, lichida, transparenta, in concordanta cu cele mai bune practici la nivel european este necesara modificarea legii energiei electrice si gazelor naturale in vederea eliminarii urgente a barierelor prezentate mai sus.
Asociatia Furnizorilor de Energie Electrica din Romania
.
http://www.afeer.ro/
Cuvinte cheie:
AFEER legi energie electrică gaze naturale