Bucureşti - 10 octombrie 2012
-
MIRA TELECOM a finalizat un nou proiect de securitate la nivel național. Compania a livrat un sistem de supraveghere video urbană a străzilor, în cadrul proiectului “Siguranță și securitate socială în municipiul Drobeta Turnu Severin, prin sisteme de supraveghere video.” Beneficiarul este Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin care a redirecționat sistemul de supraveghere către Poliția Locală. Proiectul în valoare de aproximativ 2 milioane de lei a fost finanțat european prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în cadrul Programului Operațional Regional (POR).
MIRA TELECOM a instalat sistemul, care include un centru de control și un număr de 127 de camere, dintre care 70 fixe și 57 mobile, în puncte de interes ale orașului, precum școli, licee, grădinițe, zone comerciale și zone pietonale. Camerele pot fi controlate de la distanță, iar imaginile captate sunt transmise prin radio către un centru de supraveghere. În cazul în care există un eveniment, operatorii pot prelua controlul asupra camerelor.
Centrul de supraveghere dispune de două dispecerate: un dispecerat principal și un dispecerat de rezervă, dotate cu spații de stocare foarte mari care permit înregistrarea și păstrarea imaginilor pe o perioadă de 30, respectiv 24 de zile. Dispeceratul principal este localizat în sediul Poliției Locale, iar dispeceratul de rezervă se află în subsolul Consiliului Local, localizat în sediul Primăriei Drobeta Turnu Severin. Înregistrările nu pot fi solicitate decât de către autoritățile competente, îndreptățite prin lege să aibă acces la aceste informații, pentru rezolvarea eventualelor nereguli surprinse de camere.
Ca urmare a finalizării proiectului, pe termen mediu și lung, autoritățile se așteaptă la reducerea infracționalității, creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, locuințelor și afacerilor, reducerea actelor de vandalism și furturi din domeniul public și privat, îmbunătățirea imaginii orașului și creșterea gradului de atractivitate a zonei.
Proiectul s-a derulat în intervalul aprilie - septembrie 2012.
„Acesta este al doilea sistem de supraveghere video a străzilor livrat de MIRA TELECOM în acest an. În luna iulie am finalizat dotarea Municipiului Buzău cu un sistem similar, compus din 163 de camere video. Scopul acestor proiecte este creșterea siguranței cetățenilor și a prevenirii criminalității prin monitorizarea video a orașului. Prin instalarea camerelor în punctele de interes ale orașului, cu trafic mare, autoritățile locale beneficiază de un control mai eficient în ceea ce privește securitatea publică și sunt descurajate infracțiunile și actele de violență”, a declarat Stelian Ilie, Președintele MIRA TELECOM.
MIRA TELECOM este de asemenea partener, alături de alte 14 companii europene de prestigiu, în cadrul proiectului european SafeCity. Obiectivul principal al acestui proiect este de a îmbunătăți rolul serviciilor de siguranță publică pentru a asigura cetățenilor proțectia prin integrarea mai bună cu infrastructura existentă.
MIRA TELECOM (www.miratelecom.ro) – companie cu capital integral românesc, fondată și condusă de Stelian Ilie, Președinte al Grupului – și-a început activitatea cu distribuția echipamentelor de radiocomunicații. Diversificarea serviciilor a reprezentat un principiu de bază în evoluția companiei, MIRA TELECOM oferind astăzi soluții complete de securitate, IT și telecom. În ultimii ani, compania a investit masiv în cercetare, în domeniul tehnologiei pentru securitate. În prezent se află în proces de finalizare construcția unui centru propriu de cercetare și dotarea acestuia cu aparatură de laborator și platforme software de înalt nivel tehnologic. MIRA TELECOM are 14 ani de experiență pe piața româneasca și internațională.
.
http://www.miratelecom.ro/
Cuvinte cheie:
MIRA TELECOM proiect finalizare