Ţuca Zbârcea & Asociaţii lansează a treia ediţie a ghidului legislativ „Employment Guidebook”

03 octombrie 2012, 01.45 - Evenimente   Justiţie   Avocatură  

Bucureşti - 03 octombrie 2012 - Ţuca Zbârcea & Asociaţii anunţă lansarea ediţiei 2012 a ghidului dedicat legislaţiei muncii „Employment Guidebook”, publicaţie distribuită gratuit, exclusiv pe suport digital, tuturor celor interesaţi de principalele reglementări în domeniul dreptului muncii.

„Employment Guidebook” este editată în limba engleză de către o echipă de avocaţi specializaţi în dreptul muncii din cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii sub coordonarea lui Şerban Pâslaru, Avocat asociat şi Mihai Anghel, Avocat senior.

Lucrarea reprezintă o expunere cu titlu preliminar asupra legislaţiei şi principiilor care reglementează relaţiile de muncă, încheierea şi desfacerea contractelor individuale de muncă, implementarea programelor de concediere colectivă, încheierea şi negocierea contractelor colective de muncă, aspecte legate de conflictele de muncă şi transferul de întreprindere.

„Sperăm că „Employment Guidebook” se va dovedi un instrument util atât practicienilor în drept, cât şi responsabililor de resurse umane într-o perioadă în care managementul eficient al resurselor umane rămâne una din principalele preocupări ale angajatorilor”, ne-a declarat Şerban Pâslaru, Avocat asociat al Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi coordonatorul departamentului de dreptul muncii din cadrul firmei de avocatură.

Informaţiile şi opiniile conţinute în broşură nu oferă o analiză exhaustivă şi nu trebuie interpretate sau folosite ca substitut pentru consultanţă juridică de specialitate. Textul acestei lucrări este actualizat în august 2012 şi nu reflectă nicio modificare în legislaţie survenită ulterior acestei date. Lucrarea poate fi descărcată gratuit de pe site-ul Ţuca Zbârcea & Asociaţii – http://www.tuca.ro/briefings/

În domeniul legislaţiei muncii, echipa de avocaţi a Ţuca Zbârcea & Asociaţii a asistat numeroşi clienţi în implementarea unor proiecte vizând reducerea cheltuielilor de personal sau restructurarea organizaţiilor în contextul noilor evoluţii ale pieţei. Astfel, echipa firmei a acordat asistenţă juridică privind încetarea raporturilor de muncă şi parcurgerea etapelor aferente implementării programelor de restructurare, negocieri colective, pregătirea şi implementarea planurilor de concedieri, efectuarea transferurilor de întreprindere, pregătirea şi implementarea unor programe de beneficii acordate salariaţilor, asistenţă şi reprezentare în conflicte de muncă.

Despre Ţuca Zbârcea & Asociaţii:

Cu o echipă formată din 95 de avocaţi în cadrul biroului din Bucureşti, Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, care funcţionează în asociere cu Nistorescu, Şomlea & Asociaţii, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend” cu firma de avocatură Ţurcan Cazac, liderul pieţei de avocatură de business din Chişinău, Republica Moldova.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii oferă asistenţă juridică în toate domeniile dreptului, fiind recomandată de prestigioase directoare internaţionale de specialitate pentru serviciile în domenii precum litigii şi arbitraje internaţionale, achiziţii publice, energie şi resurse naturale, drept financiar-bancar, infrastructura, dreptul muncii si drept social, drept societar şi comercial, fuziuni, achiziţii / privatizări, etc.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a primit numeroase recunoaşteri şi distincţii pe plan local şi internaţional, fiind câştigătoarea premiului „Firma de Avocatură a Anului” timp de patru ani consecutivi şi desemnată „Cea mai inovatoare casă de avocatură din Europa Continentală” de către Financial Times. De asemenea, firmei i-a fost acordată cea mai importanţă distincţie a directorului internaţional de specialitate Chambers Europe – premiul „Law Firm of the Year” (Chambers Europe Awards for Excellence 2010), precum şi cel mai important premiu regional atribuit de revista britanică The Lawyer – „Firma de Avocatură a Anului pentru Europa de Est şi Balcani” (The Lawyer European Awards 2010).

De asemenea, recent, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a câştigat premiul pentru cel mai apreciat stil de management („Best Managed Workplace”) în cadrul ceremoniei MPF European Leadership Awards 2012.

Portofoliul Ţuca Zbârcea & Asociaţii include numeroase companii naţionale şi multi-naţionale, importante instituţii financiare, precum şi autorităţi publice şi instituţii guvernamentale. Printre cei mai reprezentativi clienţi se numără: Erste Bank / Banca Comercială Română (BCR), OMV Petrom, CEZ, Rompetrol Rafinare, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Orkla Foods, Colgate Palmolive, GED Capital Development, Cadbury, Bursa de Valori Bucureşti, BRD-Groupe Société Générale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania, ING Real Estate etc.

.
http://www.tuca.ro/briefings/

Cuvinte cheie:  Ţuca Zbârcea & Asociaţii  lansare  ghid legislativ 

Imagini

Ţuca Zbârcea & Asociaţii lansează a treia ediţie a ghidului legislativ „Employment Guidebook”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.