CONCURS ESTETICA AWARDS, IN PARTENERIAT CU ROMEXPO

19 septembrie 2012, 02.53 - Afaceri   Media / Publicitate   Evenimente  

Bucureşti - 19 septembrie 2012 - Revista ESTETICA ROMÂNIA este parte a grupului Ingo Trade International - cu o experiență de 15 ani în domeniul înfrumusețării şi se distribuie în România şi Republica Moldova. Este o revistă de nişă, ce se adresează domeniului profesional al înfrumusețării, respectiv coafură, estetică facială şi corporală, manichiură-pedichiură. Cuprinde peste 168 de pagini dedicate în întregime industriei profesionale de înfrumusețare. Anul acesta revista aniversează 5 ani de la apariția pe piața din România.

ESTETICA ROMÂNIA se adresează către două mari categorii de clienți: profesioniștilor ce lucrează în industria de înfrumusețare din România, în saloane de coafură, de estetică și în SPA-uri și clienților finali, beneficiarii serviciilor de înfrumusețare, persoanelor sensibile la trend-uri și la ultimele noutăți de pe piață.

Concursul ESTETICA AWARDS

Anul acesta are loc cea de-a 4-a editie ESTETICA AWARDS, concurs ce este deja un standard în domeniu şi le stârneste interesul stiliştilor de a deveni mai creativi şi dornici de evoluție…Ne dorim să creştem piața în acest domeniu şi ne dorim ca acest concurs să fie puntea de lansare în zona internațională, respectiv participarea stiliştilor români la concursuri internaționale şi apariția în viitor în paginile internaționale ale revistelor Estetica.

ESTETICA AWARDS! Este un concurs de coafură apolitic, multibrand (adică indiferent de brandul de produse cu care se lucrează în salon), multicultural şi internațional - România şi Republica Moldova. Premiem cu un juriu internațional şi perfect obiectiv cele mai bune lucrări şi fotografii de coafură din 5 categorii: TUNSOARE, CULOARE, COMERCIAL, AVANGARDĂ, MACHIAJ.

Lucrările nominalizate vor fi expuse în perioada 20-22 septembrie, în cadrul expoziției Cosmetics Beauty Hair 2012, organizată de Romexpo, în pavilionul 14, într-un spațiu de vernisaj special amenajat.

Ideea principală a acestei expoziții este de a atrage atentia asupra industriei de infrumusetare si pentru a crea “plus valoare” evenimentului Cosmetics Beauty Hair printr-un parteneriat care să facă diferența în domeniu, cu infrastructura Romexpo şi experiența ESTETICA în acest domeniu.

Desemnarea câştigătorilor și decernarea premiilor se va face în cadrul unui eveniment special, GALA EVENING, organizat în parteneriat cu Romexpo, ce va avea loc în seara de 21 septembrie 2012, ora 18.30 , în sala Titulescu şi va fi urmat de un cocktail.

În cadrul evenimentului, vom avea şi o surpriză pentru cei din domeniu. Vor fi invitați stilişti renumiți din România si din strainatate, care vor prezenta momente live pe scenă si viziunea lor asupra coafurii.

Premiile oferite pentru fiecare categorie anul acesta:
-Culoare:seminar international oferit de Wella Professionals
-Avangarda:seminar international Academia Toni & Guy Londra, oferit de Beauty One
-Tunsoare:seminar Catalin Lungu oferit de Academia L'Oreal Professionel Bucuresti
- Machiaj:seminar de fotografie oferit de Universul DallesGO
-Comercial: realizarea copertei Estetica Romania-Iarna 2012
Alti sponsori: Melkior, Beauty Box.

.

Cuvinte cheie:  ESTETICA AWARDS ROMEXPO  concurs 

Imagini

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.