MedLife îl aduce la Bucureşti pe dr. Michel Odent, unul dintre cei mai reputaţi obstetricieni din lume

04 septembrie 2012, 01.38 - Afaceri   Sănătate   Social  

Bucuresti - 04 septembrie 2012 - MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România îl aduce la Bucureşti pe unul dintre cei mai renumiţi doctori obstetricieni din lume. Doctorul francez Michel Odent, va susţine o conferinţă şi trei zile de workshop, în perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2012. Cel care a răspândit ideile sale pe toate cele cinci continente, a marcat profund domeniul naşterii şi a fost cel care a discutat prima oară despre “naşterea în apă” şi saloane de tip “rooming-in” pentru mamă şi bebeluş, concepte implementate apoi în unităţile de naştere din întreaga lume.

Doctor în ştiinţe, Michel Odent este autorul a peste 50 de lucrări ştiinţifice şi a publicat 12 cărţi, traduse în 22 de limbi. Născut în 1930 în Franţa, dr. Michel Odent a urmat cursurile Universităţii de Medicină din Paris, specializându-se în chirurgie. A studiat îndeaproape fenomenul naşterii atât ca medic, în cadrul Spitalului Pithiviers din Franţa (1962-1985), fiind în acelaşi timp fondator şi coordonator al Primal Health Research, centru de cercetare privind sănătatea primară, aflat la Londra.

A introdus în unităţile de naşteri atmosfera de acasă, relaxantă şi cât mai familiară. Totodată a fost cel care a promovat naşterea cât mai puţin traumatizantă, contactul imediat dintre mamă şi bebeluş şi iniţierea alăptării în primele ore de viaţă. A răspândit conceptele sale pe toate cele 5 continente şi a inspirat femei din întreaga lume în ceea ce priveşte naşterea.

Evenimentul de la Bucureşti va avea doua componente: semniariile de pregătire doula[1], care vor dura 3 zile şi 1 zi de conferinţă în care dr. Michel Odent se va întâlni cu mamicile din România şi le va vorbi despre cum se poate naşte cât mai puţin traumatizant, care sunt consecinţele tipului de naştere ales pentru mamă şi copil, cum se explică un anumit comportament al femeii în timpul naşterii, care sunt rezultatele ultimelor cercetări din domeniul sănătaţii primare şi alte subiecte la fel de captivante.Toate detaliile despre eveniment se regasesc pe site-ul www.michelodent.ro.

La seminariile de formare doule susţinute de dr. Michel Odent şi moașa Liliana Lammers, viitoarele doule sau cele care deja practică această meserie vor afla informaţii despre doula şi rolul ei la naştere, psihologia naşterii, beneficiile apei în travaliu, interacţiunea imediată între mamă şi copil, iniţierea alăptării, etc. La finalul workshop-urilor participantele vor primi un certificat de absolvire, recunoscut în toată lumea.

Evenimentul de la București este organizat alături de Leagănul Vieţii şi Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare, cu sprijinul Chicco și în parteneriat cu Alpha Bank, Apa Nova, Avon Baby, Dorna, Stem Sure; fiind recomandat de PRO TV – emisiunea “Ce se întâmplă doctore?”, revista “Ce se întâmplă doctore?”, și susținut de grupul Mediafax, The One, Gandul, Depici.ro, Sexgen.r

Conform unui studiu realizat în 2012 de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil, 30% dintre naşteri au fost prin operaţie cezariană. Privită în dinamică, această cifră arată că, în ultimii 10 ani, ponderea naşterilor prin cezariană, s-a tripla, în România. Această creştere a fost explicată de medici, în interviurile de grup, prin teama de malpraxis şi frica de durere.

Același studiu arată că doar 27% dintre femei au ştiut că au dreptul să aibă un însoţitor pe durata travaliului. Peste 50% au declarat că nu era permisă în sala de travaliu prezenţa unui însoţitor (ales de ele). De asemenea, doar 54% dintre femeile intervievate au primit informaţii de la profesionişti, cu privire la evoluţia travaliului, iar proporţia celor care au beneficiat de tehnici pentru eliminarea durerilor sau al disconfortului nu a depăşit 35%.

Despre MedLife:

MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală.

Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternităţi, laboratoare, farmacii, acestea din urmă constituind Sistemul Medical MedLife.

În prezent, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 9 Hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov şi Arad; 8 laboratoare proprii de analize; 6 spitale în Bucureşti, Braşov şi Arad, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie şi unul de Obstetrică-Ginecolgie; 3 maternităţi în Bucureşti şi în ţară, 28 de centre medicale generaliste în Bucureşti şi în ţară, 9 centre de excelenţă cu specializare unică, 6 farmacii proprii reunite sub reteaua PharmaLife, şi în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată ţara.

Conform studiului internaţional realizat de Reader's Digest, MedLife este pentru al treilea an consecutiv cel mai de încredere brand în rândul românilor la categoria “Clinică Privată”, iar în ultimii patru ani, studiile de piaţă IMAS derulate la nivel naţional plasează constant MedLife drept brandul cu cea mai mare notorietate pe toate segmentele: spital privat, clinică-centru medical, laborator medical. De asemenea, MedLife a câștigat anul acesta premiul „Superbrands” la categoria „Clinici private”.

Despre Leagănul Vieţii

Leagănul Vieţii este un centru prenatal dedicat femeilor însărcinate, cuplurilor şi părinţilor interesaţi de sănătate, introspecţie şi echilibru.

Leagănul Vieţii, vine în întâmpinarea nevoilor viitoarelor mame, cu informaţii bazate pe dovezi ştiinţifice, cu sprijin, suport emoţional şi îndrumare. Centrul ajută viitoarele mămici să-şi redescopere resursele interioare, să dobândească abilităţile şi increderea necesară pentru o experienţă a naşterii aşa cum şi-o doresc.

Despre Asociaţia pentru Naturală şi Alăptare

Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare este o asociaţie non-guvernamentală, non-profit şi apolitică ce promoveaza naşterea naturală si alăptarea.

.

Cuvinte cheie:  MedLife  obstretician  dr Michel Odent 

Imagini

MedLife îl aduce la Bucureşti pe  dr. Michel Odent, unul dintre cei mai reputaţi obstetricieni din lume

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.