Bucuresti - 23 august 2012
-
MIRA TELECOM a finalizat cu succes prima fază a dezvoltării unui centru propriu de cercetare, situat în Joiţa (județul Giurgiu). Construcţia clădirii centrului dedicat cercetării în domenii diverse – software, securitate, electronică, biofizică, biochimie sau fizică cuantică – a fost livrată în august 2012, conform termenului stabilit iniţial. Proiectul, în valoare de aproximativ 2 mil. Euro beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă prin PROGRAMUL OPERAŢIONAL SECTORIAL “CREŞTEREA COMPETITIVITĂŢII ECONOMICE” - cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională - “INVESTIŢII PENTRU VIITORUL DUMNEAVOASTRĂ” şi se derulează în două etape, până în mai 2013.
Clădirea livrată are o suprafață desfăşurată de circa 720 metri pătrați, iar terenul pe care a fost ridicată construcția are o suprafaţă totală de 9.000 mp, fiind o proprietate privată în comuna Joiţa din județul Giurgiu. Pasul următor în implementarea proiectului prevede achiziţia de aparate, utilaje şi echipamente, necesare activităţii de cercetare în domeniul electronicii, fizicii cuantice, chimiei fizice şi informaticii.
În cadrul centrului de cercetare vor funcţiona următoarele 5 laboratoare noi de cercetare: laboratorul de dezvoltare software aplicativ, laboratorul de cercetări electronice, laboratorul de cercetări în domeniul fizicii cuantice, laboratorul de cercetări multidisciplinare (electronică, biofizică, biochimie, laboratorul de încercări complexe (în diverse condiţii climaterice, medii electromagnetice, mecanice) dotate cu aparatură şi echipamente de înalt nivel tehnologic.
“Prin noua structură de cercetare, colectivul nostru de cercetători alcătuit inițial din doi angajaţi permanenţi şi 4-5 colaboratori externi, se va transforma într-un adevărat departament în cadrul societăţii, cu mai bine de 22 de angajaţi permanenţi, din care 18 vor fi specialişti cu studii superioare şi experienţă în activitatea de cercetare. Dincolo de cifre, sperăm ca centrul nostru de cercetare să inspire și alte companii la dezvoltarea de proiecte similare. Este esențial pentru viitorul profesional al specialiștilor din România!” a declarat Stelian Ilie, Președintele MIRA TELECOM.
Proiectul COMSEC - Dezvoltarea infrastructurii şi capacităţii de cercetare a SC MIRA TELECOM în domeniul sistemelor integrate de comunicaţii şi de securitate contribuie direct la creşterea capacităţii de cercetare şi de creştere a numărului de specialişti în activitatea de cercetare, în cadrul unei societăţi comerciale cu un profil şi obiect de activitate orientat către o problemă de maximă importanţă în contextul actual.
Prin această investiţie societatea va dispune de o infrastructură de cel mai înalt nivel tehnologic, organizată corespunzător într-un spaţiu dedicat cercetării, având ca principal obiectiv creşterea nivelului de inovare prin efectuarea de cercetări şi furnizarea de soluţii tehnologice, funcţionale şi constructive pentru realizarea în sectorul de producţie al societăţii, a unor sisteme de comunicaţii şi securitate competitive atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional.
În urma implementării proiectului, se preconizează atingerea următorilor indicatori: 80 de instalaţii, echipamente şi instrumente independente pentru cercetare, 63 echipamente IT şi pentru comunicaţii, 4 licenţe software, 3 articole stiinţifice în publicaţii de specialitate cu profil de comunicaţii şi securitate, 3 proiecte de cercetare indepdente finalizate până în 2020, 2 lucrări susţinute în cadrul unor congrese sau conferinţe internaţionale de profil. Valoarea totală a proiectului se ridică la 8.462.942 lei.
MIRA TELECOM – companie cu capital integral românesc fondată și condusă de Stelian Ilie, Președinte al Grupului – și-a început activitatea cu distribuția echipamentelor de radiocomunicații. Diversificarea serviciilor a reprezentat un principiu de bază în evoluția companiei, MIRA TELECOM oferind astăzi soluții complete de securitate, IT și telecom, dublate de un serviciu integrat eficient și operativ, care sa aducă o reală valoare adăugată operațiunilor clienților. MIRA TELECOM are în prezent o experiență de 14 ani pe piața româneasca și internațională.
.
Cuvinte cheie:
Mira Telecom centru afaceri