Bucureşti - 28 iunie 2012
-
Raluca Vasilache, coordonatoarea practicii de dreptul concurenţei din cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii, s-a numărat printre lectorii invitaţi în deschiderea celei de-a şasea ediţii a Conferinţei Internaţionale de Drept şi Politici de Concurenţă a IMEDIPA (Institute for Studies in Competition Law and Policies) organizată la Bucureşti în perioada 28-29 iunie 2012.
Conferinţa Internaţională de Drept şi Politici de Concurenţă, desfăşurată în aceste zile la Bucureşti, reuneşte câteva sute de participanţi şi lectori de prestigiu internaţional – profesori în cadrul universităților din România, Franţa, Olanda, Germania, Anglia, Turcia, Serbia, practicieni în drept (avocaţi şi consilieri juridici), precum şi reprezentanţi ai autorităţilor de concurenţă din România, Grecia, Bulgaria, Cipru.
La evenimentul organizat sub auspiciile Consiliului Concurenţei şi Centrului de Studii în Dreptul Concurenţei din cadrul Facultăţii de Drept (Universitatea din Bucureşti), şi-a anunţat prezenţa şi Frederic Jenny, preşedintele Comitetului pentru Dreptul şi Politica Concurenţei al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCED).
Prezentă la deschiderea lucrărilor, Raluca Vasilache, Avocat asociat şi coordonatoarea departamentului de dreptul concurenţei din cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii, a susţinut o alocuţiune despre procedura de angajamente în cazul practicilor anticoncurenţiale, recent introdusă în legislaţia concurenţei. Potrivit acesteia, practica la nivelul Uniunii Europene arată că procedura de angajamente în cazul practicilor anticoncurenţiale se aplică cu predilecţie în cazurile de abuz de poziţie dominantă. Cazuistica redusă a Consiliului Concurenţei de până acum înclină balanţa în favoarea înţelegerilor. Chiar dacă asemenea angajamente pot contribui la restabilirea rapidă a mediului concurenţial normal, putând conduce la evitarea sancționării comportamentului investigat (de regulă, cu 0,5-10% din cifra de afaceri în anul anterior deciziei de sancţionare), companiile trebuie să se aştepte că autoritatea de concurenţă din România nu va accepta angajamente dacă va considera că aplicarea unei sancţiuni ar răspunde mai bine politicilor de concurenţă, a arătat avocatul. „Aplicarea procedurii, aşadar, rămâne la unica apreciere a Consiliului Concurenţei, până acum fiind acceptate angajamentele asumate de Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal în cadrul investigaţiei privind posibile practici anticoncurenţiale în cazul vânzării în comun a drepturilor comerciale asupra competiţiilor fotbalistice. De asemenea, cel puţin alte două asemenea proceduri sunt în curs, vizând practici pe piaţa produselor preplătite de telefonie mobilă”, a adăugat Raluca Vasilache.
Companiile care doresc să-şi asume angajamente în cazul în care formează obiectul unor investigaţii pentru presupuse practici anticoncurenţiale trebuie să urmeze mai multe etape şi, cel mai important, trebuie să aibă iniţiativa unei asemenea proceduri care să vizeze, de principiu, toate părţile implicate. Avocatul de dreptul concurenţei din cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii a punctat că angajamentele propuse şi asumate au forţă obligatorie iar respectarea acestora va face obiectul unei monitorizări din partea Consiliului Concurenţei. Potrivit sfaturilor Ralucăi Vasilache, „existenţa unui precedent nu asigură succesul unui alt caz aparent similar, autoritatea având putere deplină să respingă propunerea de angajamente sau să solicite revizuirea acestora. De asemenea, este important de ştiut că, în eventualitatea formulării de către companii a unor asemenea propuneri de angajamente, ele devin subiect de dezbatere publică, procedura presupunând realizarea unui test de piaţă înainte ca autoritatea de concurenţă să emită orice decizie pe acest subiect. Nu în ultimul rând, să nu se omită că angajamentele, odată asumate, trebuie respectate cu stricteţe, în caz contrar abaterile putând fi sancţionate cu amendă”.
Plasată permanent pe prima poziție pentru expertiza în domeniul dreptului concurenței în clasamentele realizate de directoarele internaționale de specialitate, precum Chambers Europe și PLC Which Lawyer, echipa Țuca Zbârcea & Asociații oferă servicii de asistenţă juridică şi consultanţă privind reglementările aplicabile în domeniul concurenţial (antitrust) în legătură cu tranzacţii naţionale şi transfrontaliere dintre cele mai diverse (fuziuni, achiziţii, joint ventures etc.). Avocaţii departamentului de dreptul concurenţei din cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii au asistat cu succes mari jucători de pe piaţă în investigaţiile antitrust ale Consiliului Concurenţei şi au oferit consultanţă beneficiarilor şi entităţilor publice în cadrul procedurilor de autorizare şi investigaţie ale masurilor de ajutor de stat desfăşurate de Comisia Europeană. De asemenea, experienţa echipei Ţuca Zbârcea & Asociaţii include asistenţă acordată în obţinerea autorizărilor operaţiunilor de concentrare economică, a dispenselor înţelegerilor dintre agenţi economici, precum şi în litigii privind aspecte de dreptul concurenţei.
Pentru mai multe detalii despre a şasea ediţie a Conferinţei Internaţionale de Drept şi Politici de Concurenţă a IMEDIPA, vizitaţi site-ul evenimentului - http://www.imedipa.com/portfolio/6th-international-imedipa-conference/
Despre Ţuca Zbârcea & Asociaţii:
Cu o echipă formată din 95 de avocaţi dintre care 20 parteneri în cadrul biroului din Bucureşti, Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, care funcţionează în asociere cu Nistorescu, Şomlea & Asociaţii, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend” cu firma de avocatură Ţurcan Cazac, liderul pieţei de avocatură de business din Chişinău, Republica Moldova.
Ţuca Zbârcea & Asociaţii oferă asistenţă juridică în toate domeniile dreptului, fiind recomandată de prestigioase directoare internaţionale de specialitate pentru serviciile în domenii precum litigii şi arbitraje internaţionale, achiziţii publice, energie şi resurse naturale, drept financiar-bancar, infrastructura, dreptul muncii si drept social, drept societar şi comercial, fuziuni, achiziţii / privatizări, etc.
Ţuca Zbârcea & Asociaţii a primit numeroase aprecieri şi distincţii pentru dinamismul, viziunea şi determinarea cu care a adoptat practici inovatoare pe piaţa serviciilor juridice din România. Astfel, în ultimii cinci ani, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost singura casă de avocatură din Europa de Est recunoscută în raportul Financial Times’ Innovative Lawyers ca una dintre cele mai inovatoare firme de avocatură din Europa Continentală. Totodată, firma a câştigat premiul Law Firm of the Year: Romania (IFLR European Awards 2012), premiul Best Managed Workplace pentru cel mai apreciat stil de management (MPF European Leadership Awards 2012), premiul Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans (The Lawyer European Awards 2010), premiul Law Firm of the Year (Chambers Europe Awards for Excellence 2010). De asemenea, timp de patru ani consecutivi Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost desemnată Firma de avocatură a anului din România, urmare a nominalizărilor primite din partea unui juriu independent, constituit din reputaţi oameni de afaceri.
Portofoliul Ţuca Zbârcea & Asociaţii include numeroase companii naţionale şi multi-naţionale, importante instituţii financiare, precum şi autorităţi publice şi instituţii guvernamentale. Printre cei mai reprezentativi clienţi se numără: Erste Bank / Banca Comercială Română (BCR), OMV Petrom, CEZ, Rompetrol Rafinare, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Orkla Foods, Colgate Palmolive, GED Capital Development, Cadbury, Bursa de Valori Bucureşti, BRD-Groupe Société Générale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania, ING Real Estate etc.
.
http://www.tuca.ro/
Cuvinte cheie:
Ţuca Zbârcea & Asociaţii participare conferinţă